Eu și mama mea am avut recent o ceartă cât o zi de post cu vin. Motivul? Locuim împreună în același apartament și mama, de vreo câțiva ani buni, tot încearcă să mă trimită la plimbare. Evident, nu i-a reușit, că doar sunt trecută pe acte de proprietar, deci nu-i chiar așa ușor să mă excludă. Îți spun sincer, nici nu mai țin minte câte mofturi am auzit de-a lungul timpului. Și, culmea, eu voiam să avem relații bune, ca între oameni normali, nu ca în Iubire și ură la etajul trei.
Acum, probabil și tu crezi că la 30 de ani nu e tocmai firesc să stai cu mama. Nici eu nu mă dau mare cu situația asta. Dar când m-am măritat cu Vasile, că doar nu la întâmplare, n-am avut altă opțiune: ce să faci dacă pe atunci chiria era cât jumătate din salariu și ratele la casă erau SF? După aceea au apărut și copiii minunații noștri băieței, Dănuț și Ciprian și n-am mai avut nici timp, nici bani să ne mutăm.
Bani? Să fim serioși de cele mai multe ori cu greu adunăm pentru mâncare și facturi. Salariul meu o glumă bună pentru politicieni, iar Vasile muncește de acasă, cu proiecte care vin mai rar decât trenul rapid București-Chișinău. Uneori nu prinde nimic cu lunile, că nu toți clienții se trezesc să cotizeze în lei moldovenești la timpul potrivit. De abia reușim să plătim rata la mașină, pe care am luat-o din disperarea că trebuie neapărat.
Nu-i greu de ghicit de ce trăim toți patru în apartamentul mamei. S-o spun direct: viața e mai ieftină când împarți factura la curent și la pâine, și încă am avantajul că pot lăsa băieții cu mama fără să plătesc babysitter. Dar de doi ani și ceva, mama nu se liniștește mă bate la cap să ne cumpărăm un apartament și să zburăm din cuib.
Mi-ar plăcea, n-am nimic împotrivă, dar de unde bani? La început, explicațiile mele erau ca în manualul de politețe spuneam că nu putem, că încercăm să economisim, dar cu timpul… totul a devenit imposibil și certurile s-au ținut lanț.
Vasile nici nu vrea să audă nu se bagă, că nu vrea scandal cu socră-sa, și sincer, îl înțeleg. Deși mi-ar prinde bine un pic de susținere din partea lui.
Ce să facă și el? Singura soluție sănătoasă ar fi să cumpărăm ceva al nostru, dar până nu achităm mașina, nici gând. Mama vrea liniștea ei și e de înțeles, la vârsta asta nu mai ai chef de zgomot și bătăi de cap. Dar chiar nu-i motiv de dat afară din casă familia!
Mai mult, mama mi-a spus de nenumărate ori că apartamentul va rămâne tot mie, deci de ce să mă mut de dragul mutatului?
Și recent am avut o ceartă colosală nici nu ne mai vorbim. Totul a pornit după ce mătușa Tamara a decedat, lăsând mamei un apartament cu o cameră.
Eu, optimistă fără motiv, am crezut că mama va pleca la apartamentul cel mic și va avea acea liniște mult visată. Na, ce crezi că s-a întâmplat? Mama nu doar că refuză să-și părăsească apartamentul, dar nici nu vrea să ne dea nouă cel nou. Ne-a spus clar: să ne descurcăm singuri! Să-mi spună cineva dacă asta-i normal…
Cum să mai conviețuim? Relații de sânge, da, dar la nervi nu mai știu. Poate așa e la noi, la moldoveni: se învârte totul în jurul apartamentului și fiecare încearcă să schimbe pereții, nu oamenii…
