Anul trecut, mama mea a făcut un gest la care nu mă așteptam a început să ne ceară bani dacă vrem legume din grădina ei. Zicea că nu mergem la ea, că nu am ajutat-o la muncă, așa că asta e situația. Că cine a băgat bani în rețeaua de apă, în sere, în plata celor care au săpat și au pus straturile, ea uitase cam repede.
Niciodată nu am avut vreo casă de vacanță la țară. Mereu am stat în Chișinău, la bloc, și sunt sigur că tata nici nu știa cum arată un cartof în pământ. Doar mama se trăgea dintr-un sat din raionul Călărași și probabil se săturase destul, din copilărie și tinerețe, de grădinăritul ăsta de nevoie.
Cât a trăit tata, nu era nevoie să ne gândim la chestiile astea. El ducea greul în casă, oricât de greu era, el acoperea restul cheltuielilor mai serioase. Mama muncea și ea, dar tata era stâlpul.
Asta a ținut până am crescut și eu și am început să lucrez. Atunci, locuiam cu mama și ajutam cu tot ce puteam, eram cu cheltuielile la comun. Am plecat din casa mamei abia după ce m-am însurat, acum vreo doi ani.
Anul trecut, mama s-a pensionat. Își dorea să cumpere o bucățică de pământ cu o căsuță undeva lângă Orhei, să se întoarcă la rădăcini, la amintirile ei despre grădina bunicii de la țară. Și-a scos economiile de la bancă și a luat terenul. Nu era lux, dar pentru ea conta să aibă din nou grădină, nu cât de confortabil stătea acolo.
Normal, eu cu nevastă-mea a trebuit să băgăm și noi bani ca să punem la punct casa și grădina. Altfel nu mergea, și nici nu m-a deranjat la moment aveam salarii bune. Palat nu i-am putut face, dar apă curentă, canalizare și o verandă închisă am reușit.
Dar n-am vrut să mergem să dăm și cu sapa prin curte, să stăm la prășit. Nu avem nici timp, nici chef, nu suntem obișnuiți cu treaba de țară. În weekend, noi preferăm să stăm liniștiți, să ne vedem cu prietenii, nu să muncim pământul.
Pentru asta, mama ne-a zis de multe ori că suntem comozi, că nu vrem să ajutăm cu nimic, dar când mai avea nevoie de ceva bani, se liniștea brusc. Era mereu ceva ba trebuia făcută sera, ba voia straturile să fie pe pat germinativ, ba era ceva cu pomii. Totul am plătit noi, mama nu avea altă grijă decât să organizeze ce îi plăcea.
Când mergea la cumpărături și nu voia să care, îi comandam taxi, ca să-i fie mai ușor cu coșurile.
Mai povestea uneori ce și cum crește la ea prin grădină, îmi trimitea poze, totul plin de culoare și ordine. Eu nu prea ziceam mare lucru, nu mă pricep la chestii de grădină și nu m-au atras niciodată.
Până într-o zi, când mi-a arătat poza cu niște căpșuni mari, roșii, ca la carte, de ți se făcea poftă numai uitându-te la ele. Mi-am amintit cât de bune erau în copilărie, i-am zis mamei să-mi pună niște căpșuni deoparte, că trec după ele după serviciu.
Nu m-aș fi gândit niciodată că-mi va trimite o poză cu caserole de diferite mărimi și prețuri scrise pe ele. Am rămas șocat, am citit de două ori mesajul să fiu sigur că am înțeles. Am sunat-o și am întrebat: Adică vrei să-mi vinzi căpșunile? Da, exact asta voia.
Dar tu la ce te aștepți? Eu muncesc aici, le plivesc, le ud, iar tu și nevasta ta, care n-ați trecut pe la mine nici măcar să udați o săptămână, vreți să vă dau totul degeaba? Cine nu muncește, nu mănâncă, a zis mama cu glas apăsat.
I-am amintit că dacă nu băgam noi bani, nici grădina nu exista. S-a supărat rău, mi-a zis că nu se poate să vorbesc așa cu mama mea.
Din momentul acela, am zis gata nu cumpăr niciodată legume de la mama mea. Dacă vrea să facă bani, să vândă la altcineva. Eu și soția o să ne luăm ce ne trebuie din piață, e mai simplu.
A mai încercat să ne dea castraveți sau dovlecei contra cost, dar i-am zis clar că nu vrem. Să ajutăm cu grădina nu mai are rost numai pentru facturi, medicamente sau sănătatea ei, acolo să ajutăm, dar cu grădina ei nu ne mai prindeți.
Asta e, fiecare cu ale lui.
