Mama și tata ai mei
Mama mea era o femeie de o frumusețe rară. Zic era fiindcă acum jumătate de an s-a stins din viață, cu două săptămâni după tata. Și chiar dacă aveau amândoi peste optzeci de ani, simt ca și cum n-au apucat să trăiască destul. Pentru că doar, ei erau m a m a s i t a t a.
Așa deci… Mama era o frumusețe. Am văzut cu ochii meipoate că eram fiul ei, dar tot bărbat sunt. Iar tata îmi amintea asta mereu, întreaga viață. Și chiar și atunci când mama se supăra pe mine din pricina notelor proaste sau a altor năzbâtii, tata venea la mine în cameră, ofta adânc, se așeza lângă mine, își punea palmele între genunchi la fel ca mine, și după o tăcere lungă spunea:
Ei, băiete, să n-o iei în nume de rău pe mama noastră… Ce dacă a țipat, te-a certat? Nici noi doi nu suntem vreo comoară, dar să nu uiți, ea e o fată. Și avem amândoi nevoie de ea cât aerul. Hai, du-te, cere-ți iertare de la ea.
Iar eu, eu! Inspiram adânc, gata să izbucnesc, cu ochii scăpărători spre tata. Dar el, de parcă știa ce urmează, întindea mâna spre mine, cu palma deschisă ca și cum mi-ar acoperi gura, și-mi zicea, calm dar hotărât:
Și nici să nu îndrăznești să spui ceva rău despre soția mea!..
Și mă potoleam, nu îndrăzneam. Pentru că-l iubeam tare mult pe tata. Și pe mama o iubeam la fel de mult.
Asta poate pentru că știam cum ajunseseră să fie împreună. Tata mi-a povestit, pe ascuns de mama. Și mama, la fel, dar pe ascuns de tata.
Mama era studentă la Universitatea din Iași, în primul an. Voia să se mărite cu un oarecare Emil. Într-o zi, Emil a venit la întâlnire cu un prieten venit de curând la oraș, pe Dan, că nu știa ce să facă singur în Iași, și Emil l-a luat cu el la întâlnirea cu viitoareade fapt, deja logodnica lui.
Emil i-a făcut cunoștință lui Dan cu viitoarea mea mamă. Dan, după cum ați ghicit, era viitorul meu tata.
Seara aceea au petrecut-o toți trei plimbându-se pe lângă Copou și mergând pe ascuns pe acoperișul foișorului din Grădina Publică, ca să vadă pe gratis un film comic la cinematograful de vară. Ideea cu acoperișul a fost a tatei (Emil nici în ruptul capului n-ar fi avut curaj!). Tata a ajutat-o pe mama să urce, fiindcă era puternic și lat în umeri, nu ca Emil… pe care nici nu l-am văzut vreodată, dar și-acum simt cumva că era praf, nu ca tata.
Emil a tot spus glume și poezii, tot povestea planuri despre viața lor după ce termină facultatea. Tata tăcea, asculta și… răsufla greu, zicea mama. La despărțire, tata i-a luat mâna mameimică și caldăîn palmele lui mari, fierbinți, și a spus:
Doina! Pe el nu ți-l trebuie. Fii soția mea.
Mamă s-a speriat și, cuprinsă de emoție, l-a întrebat:
Când?
Tata, serios, a răspuns imediat:
Mâine…
Și, ca să-i dea lovitura de grație (și lui Emil, și mamei), a adăugat:
O să avem un fiu. Și o să-l iubim amândoi cu tot sufletul, iar din asta o să ne iubim și mai mult unul pe altul. Și o să-l cheme Matei, ca pe domnitorii vechi…
Bine, a zis mama pe loc. Și s-au căsătorit.
Emil a fost cavalerul de onoare al mirelui.
După facultate, mama și tata au plecat împreună cu repartiție la Târgu Neamț, pentru că, pe diploma lor, la rubrica meserie scria geolog-geodez. Acolo, în munți, au primit primul apartament, de fapt o magazie de la Casa de Cultură, plină înainte cu tot felul de vechituri.
După cât a trebuit, a apărut pe lume mult-așteptatul Matei. Adică eu, și m-au iubit amândoi cu tot sufletul, așa cum tata i-a promis mamei.
Tata a rugat la ferme să-i dea o iapă bătrână, pe nume Coana Mărie, să vină să ne ia pe mine și pe mama din maternitate.
Când am ajuns toți trei la magazia-apartament, l-au găsit pe Emil la ușă, cu o cădiță de zinc pentru bebeluși, scoasă prin mari relații. Acea cădiță mi-a slujit și drept cădiță, și, la început, drept pătuț. Mama îmi punea înăuntru perna de puf, primită zestre de la bunica, o acoperea cu un cearșaf. Acolo zăceam. Când era vreme de baie, perna ajungea pe patul părinților, iar eu mă bălăceam. Tata venea fugă de la serviciu să participe la baia… roșului nu, a băiatului, a fiului său. Ținea capul (zicea mama), iar mama mă spăla cu grijă de domnitor.
Ei bine, domn nu m-am făcut, dar geolog, ca părinții, cred că m-am făcut bun.
Și mai ciudat e că și soția mea e geolog. Ne-am cunoscut la institut, după ce-am terminat facultatea. Pe Lenuța a îndrăgit-o mama de la început. Și tata, la fel. Când veneau ei la noi, sau noi la ei, eu cu tata ieșeam pe balcon să fumăm și-mi spunea:
Of, băiete… știi, cred că am avut noroc în viață doar de două ori: când am găsit-o pe mama voastră și când tu te-ai însurat cu Lenuța. Învață să o prețuiești, ea e fată, la fel ca și mama ta…
Tata s-a dus pe neașteptate, într-o noapte. Mama a simțit pe loc și s-a trezit…
După asta, a îmbătrânit parcă pe zi ce trecea. Uita multe. De exemplu, că tata nu mai e. Când am mutat-o la noi, tot stătea la geam, așteptând să vină tata de la lucru. Până în ultima zi făcea chiftele tocate, cum îi plac lui Dan…
