Mamă, v-ați distrat destul pe la noi la țară, acum plecați înapoi acasă! nora o alungă pe soacră de pe lotul ei.
Mădălina încă nu-și putea crede ochilor. Oare chiar aveau în sfârșit propria lor casă de vacanță? Visaseră la asta zece ani întregi, dar viața le tot punea bețe în roate: acum creditul ipotecar, acum copiii cu școala, acum o nouă criză… Iar acum, uitându-se la economiile lor, hotărâseră: era momentul să acționeze acum sau niciodată.
Soțul ei, Alexandru, lucra la o companie de asigurări, nimic extraordinar, iar Mădălina era kinetoterapeut pentru copii. Câștiga decent, dar până la o casă la țară mai era drum lung. Însă destinul făcuse ca, aproape simultan, să-și dea sufletul atât bunica ei, cât și cea a lui Alexandru. Fiecare le lăsase o moștenire câte un apartament în orașe provinciale.
După multe discuții, cuplul hotărî să vândă ambele locuințe, să adune banii și să-și împlinească visul un teren la țară.
Ofertă găsiră repede. Iarna, puțini erau dispuși să scape de proprietăți, toți așteptau sezonul de vară. Dar Sandu era hotărât.
Mai târziu ne vom răzgândi, vom găsi un milion de motive și tot fără casă vom rămâne, mormăia el.
Mădălina era de acord. Totul se împlinea ca la carte!
Terenul era perfect. Electricitate, gaz, utilități totul deja pus la punct. Rămânea doar să ridice o căsuță, măcar pentru sezonul cald.
Hotărâră că, odată cu venirea primăverii, Alexandru își va lua concediu și, împreună cu prietenul lui, Nicu, va începe construcția.
Lucrară fără pauze, fără întreruperi. Și peste o lună, tânăra familie sărbătorea mutarea.
Adevărat, nu prea aveau unde dormi așternuseră saltele gonflabile pe podea și aduseseră pături din oraș. Dar cel mai important era gata: aragazul și apa curentă. Restul putea fi făcut mai încolo.
Ei, Alexandru, felicitări! ridică un pahar Nicu.
Bărbații și-l goliră, luând apoi câte o bucată de mici, presărată cu ceapă și ketchup.
Cine ar fi crezut că totul se va rezolva atât de repede! spuse Mădălina entuziasmată. La Revelion nici nu visam la o casă de vacanță, iar acum uite-o! arătă spre căsuță.
Deși se lăsa amurgul, grupul nu se grăbea să se retragă înăuntru, continuând micul lor picnic în aer liber.
Alo, dragule, ce mai faceți? întrebă cu glas blând Svetlana Gheorghievna.
Și dacă ea era atât de dulce la telefon, clar avea ceva pe suflet.
Mamă, totul e minunat! începu Alexandru vesel.
Da, știu. Nepoții mi-au spus că ați cumpărat o casă la țară?
Așa e! Nu doar o casă, ci o reședință de lux! se lăudă el.
A, ha ha, ce spui tu acolo, râse afectat soacra, dar vocea îi pieri brusc. Ei bine, felicitări…
Mamă, dar tu ce mai faci? se trezi Sandu.
Ce să mai fac la vârsta mea… Doctorii spun că am nevoie de liniște, odihnă, fără stres. Poate așa mă voi însănătoși… Dar unde să găsesc așa ceva? Sanatoriile sunt scumpe, nu-mi permit, continuă ea plină de subînțeles.
Mamă, vino la noi! propuse fiul cu entuziasm.
Nu, dragule! Ce, nu aveți destule griji acolo? Și Mădălina va fi împotrivă… începu să refuze Svetlana Gheorghievna.
Mamă, lasă. Vino și gata!
Bine, Sănduț, vin, dacă insiști. Îți fac napoleon, preferatul tău, mămicuței.
Când Alexandru i-a spus soției despre viitoarea vizită a mamei sale, ea nu a fost prea încântată.
Adică, ne-am cumpărat casă la țară, și brusc doctorii îi recomandă să se odihnească la natură? întrebă Mădălina sarcastic.
Da, răspunse simplu Sandu.
Nu e deloc ciudat, nu?
Nu, are tensiune.
Sandu, nu înțelegi. Nu vine să-și refacă sănătatea, ci să-și arunce ochii pe casa noastră nouă!
Las-o. O să se uite, o să stea o săptămână și o să plece acasă.
Ai uitat ce s-a întâmplat la ultima ei vizită?
Sandu uitase, dar Mădălina își amintea perfect. Atunci, Svetlana Gheorghievna făcuse tot posibilul să le distrugă căsnicia: răspândise bârfe, încercase să-i certe, lăsase înțeles că fiul ei mai mare “nu e de soiul lor”. Nu ezita nici cu mici șotii: uneori supă prea sărată, alteori sode în loc de zahăr pudră. Atunci, Mădălina nu mai rezistase și o trimisese acasă cu primul tren.
Nu se îndoia că de data aceasta soacra le va pregăti din nou viața. Dar nu voia să-l împotrivească pe Sandu împotriva mamei sale. Poate că, de data asta, norocul le va zâmbi?
Doamne, ce frumos e aici la voi! Un adevărat colț de rai! Aerul, copacii, căsuța asta drăguță… se minuna Svetlana Gheorghievna. Sigur Mădălina a avut ideea! E așa de isteață! Ține-te de ea, Sandu, o astfel de femeie e greu de găsit!
Ceva nou, Svetlana Gheorghievna, de unde schimbarea asta? se miră Mădălina.
Tu mereu mi-ai fost dragă. Fiul e prostuț, dar nora e de aur. Am avut neînțelegeri, dar le-am depășit. Cine se uită în urmă…
Deci eu sunt prostuț? râse Alexandru.
Da, dar prostuțul meu drag, zâmbi Svetlana Gheorghievna. Apropo, ce avem la cină?
Aici facem mic în fiecare seară! răspunse Mădălina zâmbind. Sper că nu te deranjează? Pur și simplu ne-am îndrăgostit de gătitul în aer liber.
