Jurnalul Mariei, 18 martie
De multe ori mă gândesc cum a ajuns viața mea aici. Au trecut deja doi ani de când am fost doar o simplă îngrijitoare pentru mama lui.
Mi-am făcut iluzii că am reușit să mă mărit cu un bărbat respectat și serios. Sincer, toate prietenele mele se uitau cu jind la mine. Soțul meu are propria afacere, o casă frumoasă și mare în Chișinău, câteva mașini și chiar o vilă la sat, la Hâncești. Şi toate astea la numai treizeci și două de ani.
Eu abia terminasem facultatea, iar primul meu an de muncă l-am petrecut ca profesoară la gimnaziu. Vara asta ne-am căsătorit cu mult fast. Din ziua aceea, soţul meu nu a mai vrut să lucrez, spunând că e rușine să muncesc pentru un salariu mic. M-a convins să rămân acasă şi să mă pregătesc pentru copii. Nu am protestat deloc.
Primul an de căsnicie a fost ca o poveste dulce. Am călătorit împreună prin România şi Italia, am trăit momente minunate şi ne-am întors plini de amintiri frumoase şi haine scumpe. Paradoxal, nu aveam unde să le îmbrac. Prietenele mele erau ocupate de dimineața până seara cu serviciul, iar în weekenduri se dedicau familiei. Soțul meu mereu era plecat la vreo petrecere, dar niciodată nu mă lua cu el.
Am început să mă simt singură şi frustrată. Nu puteam să rămân însărcinată, iar dragostea dintre noi se stingea treptat. Zilele mele erau plictisitoare, și după ce terminam treburile prin casă, mă plimbam din cameră în cameră, tot gândindu-mă la viitorul meu. A mai trecut încă un an. Soțul meu era din ce în ce mai absent, venea târziu seara, stresat și nervos. Afacerile nu mergeau ca pe roate, așa cum își dorea.
La început, mi-a cerut să nu mai risipesc banii pe lucruri de prisos. Apoi a început să-mi ceară socoteală pentru fiecare leu cheltuit. Îmi calcula fiecare cumpărătură, zicând că am putea trăi la fel de bine cu jumătate din acei bani. Eram tristă. Voiam să mă întorc la catedră, dar nu se găsea niciun post pentru profilul meu.
Am încercat să mă înscriu la un curs nou, însă tocmai atunci s-a îmbolnăvit mama lui şi am fost nevoită să mă ocup de ea zi şi noapte, timp de doi ani. Soțul meu a mutat-o în casa noastră, iar eu eram mereu ocupată cu îngrijirea ei. El, în schimb, era tot mai rar pe acasă.
După ce mama lui a murit, soţul meu s-a izolat şi mai mult de mine. Aproape că nu mai discutam, devenise tot timpul posomorât. Evita să mă privească în ochi şi îşi petrecea toate zilele la birou; aproape deloc acasă.
Nu puteam înțelege ce s-a întâmplat, până într-o zi când mi-am făcut curaj să merg la apartamentul vechi al soacrei, unde nu mai fusesem de mult. La ușă, am auzit plâns de copil. Știam că ar trebui să fie gol acolo, dar am sunat totuși.
Mi-a răspuns o fată tânără. Atunci am aflat adevărul. Soțul meu își făcuse o altă familie chiar înainte ca mama lui să se îmbolnăvească. A mutat-o apoi, cu copilul, în apartamentul mamei lui.
A fost o lovitură cruntă. Știam că nu mai am ce salva. Am decis să plec din Chișinău, la mătușa mea la Iași doar cu o geantă mică și fără nimic din casa soțului, nu voiam să mai am vreo amintire despre această căsnicie sau despre cum a virat viața mea pe un drum greșit…






