Mi-a cam pierit cheful să-mi ajut soacra după ce am aflat ce a făcut. Dar nici nu pot s-o las baltă.
Am doi copii, fiecare cu alt tată, că viața la noi nu curge ca Prutul, ci ca Teleleu. Primul copil e fata mea, Andreea 16 ani are acu. Taică-su, Doru, plătește pensie alimentară și ține legătura cu ea. Chiar dacă Doru s-a însurat iar și are doi copii noi, de Andreea nu uită nici mort.
În schimb, băiatul meu n-a avut noroc. Acum doi ani, al doilea bărbat al meu, Ion, s-a îmbolnăvit rău după trei zile în spital s-a dus la cele veșnice. Oricât a trecut, tot nu-mi vine să cred că am rămas singură. Mă prind uneori visând că intră pe ușă, îmi zâmbește și îmi urează O zi bună, Vero! și după, bocesc tot restul zilei, de mă iau copiii la rost.
Pe tot parcursul ăsta, m-a susținut enorm mama lui Ion, adică soacra mea, domna Margareta. Îi era la fel de greu ca mie doar Ion fusese singurul ei băiat. Ne-am ținut una pe alta, am trecut împreună prin toate cele și ne-am văzut și sunat cât s-a putut. Mai mult vorbeam despre ce ne lipsește.
Ba chiar la un moment dat ne-am gândit să ne mutăm împreună. Dar exact când să facem pasul, soacra mea s-a răzgândit. Așa au trecut șapte ani noi, două prietene într-o lume plină de probleme.
Îmi amintesc că, pe când eram însărcinată cu băiatul, soacra mi-a scăpat la o cafea că a văzut la TV o emisiune în care un biet bărbat creștea copilul altuia, crezând că-i al lui, și ne-au tremurat nervii amândurora I-am zis clar: Dacă un bărbat are dubii, atunci nici tatăn duminical nu se face! Ea spunea că are încredere în mine și că e convinsă că e nepotul ei. Pe moment, am crezut că odată ce nasc, o să vrea test de paternitate, dar soacra a tăcut mâlc.
Anul ăsta însă, vara, Margareta a căzut rău de tot cu sănătatea. Așa că am hotărât să aducem bătrâna aproape, să stea la Chișinău, pe lângă noi. Ne-am interesat de un agent imobiliar, să-i găsim o garsonieră. Când s-a internat Margareta în spital și a trebuit să-i duc actele brusc la notar, am descoperit că nu găsea certificatul de deces al lui socru-meu, Ilie, și m-am dus eu să-l caut printre hârtii.
Scotocind în dosare și cutii, pe lângă tot felul de bonuri de la Piața Centrală, găsesc și un document neașteptat un rezultat de test ADN. Când avea băiatul doar două luni, soacra a făcut pe furiș test de paternitate. Confirmase că-i fiul lui Ion, doar că eu habar n-aveam.
Ce să mai, m-a lăsat mască! Șapte ani am crezut că ne unește durerea și încrederea, dar ea, de fapt, nu m-a crezut niciodată. I-am spus verde-n față: Margareto, să știi că nu-i frumos ce-ai făcut! Acum mă tot roagă să o iert, spune că regretă și că a fost prostia vieții ei. Dar eu nu pot să mă împac cu gândul. Parcă a pus între noi un zid, și tot eu trebuie să-i duc de mâncare și să o ajut.
Realizez însă că nu mai are pe nimeni pe lume. Nu pot nici să-i iau nepotului bunica voi continua să am grijă de ea, că așa-i la noi, sângele apă nu se face. Dar dragul și căldura nu cred că se mai pot cârpi. Mai ales când în inimă rămâne un gust amar ca plăcinta uitată în cuptor.
