Misterul vechiului valiză: drama legăturilor familiale
În orașul liniștit Răzeni, unde serile sunt parfumate de mirosul teilor, iar casele vechi păstrează tainele trecutului, Maria Andronescu stătea în sufrageria ei confortabilă, absorbită de un serial turcesc preferat. Deodată, liniștea a fost ruptă de scârțâitul ușii de la intrare, și inima bătrânei a tresărit de surpriză.
— Bunico, am o rugăminte, — în prag stătea nepotul ei Dragoș, înalt, cu privirea neliniștită. — Îți mai amintești cum spuneai că ai un valiză pe mansardă, acoperit de praf?
Maria Andronescu, desprinzându-se de la ecran, s-a ridicat încet din scaun, simțind cum anxietatea îi strânge pieptul.
— Ce valiză, Dragoșule? — a întrebat ea, surprinsă, aranjându-și basmaua.
— Păi, bunico, cu lucrurile pe care le-ai pus deoparte pentru pomană, — a răspuns nepotul, netezindu-și nervos părul.
— Da, îl am, dar ce s-a întâmplat? — vocea Mariei Andronescu a tremurat, un presentiment rău o cuprinse.
— Valiza e în regulă, să stea acolo, nu-i nimic, — s-a grăbit Dragoș s-o liniștească. — Dar cu economiile tale… e o problemă.
— Ce problemă?! — a exclamat bătrâna, ochii i s-au mărit de groază.
Nu putea înțelege la ce se referea nepotul.
— Se devalorizează, bunico! — a izbucnit Dragoș. — Prețurile cresc! Îți mai amintești cât voiai să mergem la rudii, în satul tău? Îți amintești?
— Da, îmi amintesc… — a șoptit Maria Andronescu, încă neînțelegând unde vrea să ajungă.
— Dar mașina mea e veche, bunico, cu ea nu vom ajunge, se va destrăma pe drum. Bancile nu-mi mai dau credit, spun că mi-am depășit limita. Istoricul meu de credit, știi, nu e prea bun…
— Știu, știu că ai luat credite, dar presupun că le-ai plătit deja? Ce vrei acum, Dragoșule? — bătrâna tot nu putea înțelege esența.
— Ai strâns bani pentru pomană, nu? Ai spus și suma, parcă nu pentru pomană, ci pentru nuntă! Ce, vrei ca lumea să mănânce, să bea și să danseze acolo? E pomană, bunico, de ce atâția bani?
— Crezi că n-ai să pleci din lumea asta cum se cuvine? — a continuat Dragoș. — Te voi duce, și un monument îți voi pune, pentru că, pe lângă tine, nu am pe nimeni. Dar vreau să trăiești bine până atunci. Ai nevoie de o haină nouă, ghete, dacă mergem la rude, și așa mai departe. Și eu am nevoie de bani pentru mașină. O voi vinde pe cea veche, voi lua una mai nouă. Pe cea veche nu vom ajunge, se destramă. Nu voi lua una nouă-nouță, dar măcar să meargă. Și te vom duce la mare, cu mine și cu Andreea ne gândim să mergem, te luăm și pe tine. Andreea, știi, e minunată? Vreau să mă însor cu ea, dar momentan banii nu sunt suficienți…
Maria Andronescu l-a ascultat pe nepot, fără să-l întrerupă. Dragoș într-adevăr era un băiat bun, doar că nestatornic. Când i se aprindea vreo idee, era pierdut! Cumpără o chitară scumpă, se apucă de muzică, apoi zice că nu mai are timp. Cu mașina veche făcea naveta la muncă și mai lucra și ca șofer de taxi, ducând oameni la gară și înapoi. Dar, spunea el, mașina era pe moarte, stricată.
— Nu înțeleg, Dragoșule, cine o să-ți cumpere mașina stricată? Cui îi trebuie așa ceva? — s-a mirat bunica.
— Ce diferență are pentru tine, bunico? Sunt oameni care o vor cumpăra pentru piese, o vor vinde la un preț bun. Sau vor găsi meșteri care o vor repara. Și nu are sens să o repar pe banii mei, e mai avantajos s-o vând și să adaug bani. Deci, îmi dai banii pentru pomană?
Maria Andronescu s-a gândit. Pe Dragoș l-a crescut de la trei ani. Fiica ei, Lenuța, s-a măritat a doua oară și a venit imediat la ea.
— Mamă, lasă-l pe Dragoș să stea la tine puțin? Noi cu Sergiu avem nevoie să ne organizăm viața de familie. Îl vom lua mai târziu.
Dar Maria Andronescu a înțeles imediat — nu îl vor lua pe Dragoș înapoi. Și nu s-a înșelat. Lenuța a născut o fată, Ioana, și totul s-a schimbat: fie avea riduri nesimetrice pe picioare, fie dinții nu-i creșteau cum trebuie, fie nu pronunța literele corect. Pe Ioana o duceau la specialiști, iar de Dragoș nu mai aveau timp. Cealaltă bunică se ocupa de tot și stătea cu nepoata. Ioana venea rar la Maria Andronescu, parcă era străină, se ferea. Probabil i se spusese ceva.
Așa a rămas. Dragoș voia să trăiască doar cu bunica lui iubită, și ea nu se opunea — îl iubea sincer pe nepot. Lenuța trimitea câteva bani pentru el, dar erau suficienți? Băiatul creștea repede. Maria Andronescu se strângea din buze ca el să nu rămână în urmă.
A fost și perioada dificilă când Dragoș era deja mare, dar mintea-i rămăsese copilărească. După școală s-a angajat, îi plăcea una, apoi alta, dar nu avea bani pentru toate. A luat credite, a cumpărat mașina asta veche, se dădea mare în fața fetelor, le plimba. Dar apoi s-a potolit, a început să muncească din greu — la fabrică și seara făcea taxi. A plătit datoriile, iar în ultima vreme Dragoș a maturizat. A apărut și Andreea, fată deșteaptă, bună. Se pare că ea l-a influențat pozitiv. Acum vor să se însoare și, se pare, vor locui cu Maria Andronescu.
Se vor înțelege cu nora? Sau e timpul să plece din lumea aceasta? Bunica s-a uitat în ochii lui Dragoș, căutând un răspuns. Dacă îi va da tot ce are, iar el o va păcăli? Dar pensia ei e bună, îi ajunge. Pentru bătrâni, important e să nu fie jigniți. Și săȘi gândindu-se la toate astea, Maria Andronescu a simțit cum un zâmbet i se lățește pe buze, știind că, indiferent de ce se va întâmpla, dragostea ei pentru nepot va rămâne neclintită.
