Acum un an am rămas singur. După înmormântarea soțului meu, încetul cu încetul mi-am revenit și am realizat că, pe lângă singurătate, mă confruntam și cu o altă problemă. Începusem să rămân fără bani într-un mod catastrofal. Trăiesc foarte modest, nu-mi permit nici un moft, dar tot apar cheltuieli neașteptate, mai ales pe medicamente și vizite la doctori.
Împreună cu soțul am crescut doi copii și mereu am încercat să-i ajutăm, le-am dat fiecare leuț pe care l-am avut. O mare parte din cheltuielile pentru casele lor s-au făcut cu bani de la noi. Nu știu cât mi-a fost scris în viața asta, dar oricum, apartamentul meu va rămâne moștenire băiatului și fetei mele, dacă nu mă hotărăsc să scriu altfel în testament, lucru pe care nu am de gând să-l fac. Sunt oameni destoinici, știu bine cât valorează un apartament și ce înseamnă să moștenești o locuință.
De câteva ori am încercat să le dau de înțeles copiilor că îmi este greu să mă descurc cu banii. Dacă ar prelua ei cheltuielile care tot cresc la întreținere, nu ar mai trebui să-mi bat capul de unde să fac rost de bani până la următoarea pensie. Fata mea s-a făcut că nu înțelege la ce mă refer, iar la băiat, nora ține toate finanțele și, cumva, rugămințile mele au rămas fără răspuns.
Știu cam ce salarii au amândoi, mă bucur pentru ei, îi văd că pot să-și permită să aibă mașini, să plece în concediu. Nepoților niciodată nu le lipsește nimic, au mereu bani de buzunar și, când îi văd cât de ușor cheltuie sume echivalente cu pensia mea, mă întreb adesea dacă am crescut niște copii atât de indiferenți încât să nu vadă că trăiesc aproape în sărăcie și să nu simtă nevoia să mă ajute deloc. Doar noi, părinții lor, am fost mereu un exemplu mergeam la ai noștri cu sacoșe pline cu mâncare, le cumpăram medicamente, plăteam doctorii…
O prietenă mi-a dat o idee: să mă mut la băiat sau la fată fără să-i întreb prea mult și să dau apartamentul meu în chirie. Nu mi-aș dori să rezolv așa problema, dar, dacă nici după o altă discuție nu se schimbă nimic, se pare că n-am să am de ales. Nu se poate trăi doar din pensie, iar toate economiile s-au dus pe copiii mei…
