Nu ştiu ce să fac. Fiul meu este mereu de partea soţiţiei, chiar şi când greşeşte, măreşte cu glas tremurând, cu ochii înlăcrimaţi, şasezeci de ani de viaţă, Maria Popescu. Andrei, fiul meu, apără mereu pe soţia lui. Orice s-a întâmpla. Orice aş spune eu, el ridică mâna şi spune: Mama, nu-ţi face griji, Sânziana se va descurca singură. Nu e proastă. Întotdeauna găseşte o scuză pentru ea, chiar şi când ea este evident greșită!.
Soţia lui Andrei, Sânziana, are doar douăzeci şi opt de ani. Ei cresc împreună pe fiul lor de un an şi jumătate, trăiesc separat au cumpărat un apartament în regim de credit ipotecar. Sânziana este în concediu de maternitate, iar Andrei este singurul care lucrează. Trăiesc, cum se spune, pe degeaba, cu grijă, fără excese, dar nici fără lipsuri.
Totuşi, soacra nu o suportă pe Sânziana.
Când Andrei a adus-o pe Sânziana acasă pentru prima oară, am rămas fără cuvinte, îşi aminteşte Maria. Unghii lungi și false, un tatuaj pe gât, fustă scurtă, tocuri înalte ca la podium. Şi buzele se vede că le-a retușat. Am crezut că glumeşte. Cum ar putea fi fiul meu serios cu o femeie atât de frivole, să zicem aşa.
După o lună s-au căsătorit. Şi, potrivit soacrei, Sânziana a fost la nuntă la fel de provocatoare fustă din piele, bluză strălucitoare, machiaj de artistă. Dar Andrei era fericit şi Maria a hotărât să stea în umbră, să nu se amestece.
La început vorbea foarte puţin cu nora, suna pe fiu doar de două ori pe lună, întrebânduse cum merge viaţa. Totul sa schimbat acum un an şi jumătate, când Sânziana şi Andrei au avut fiul lor nepotul Paul.
Am ajuns a doua zi după externare, şi ce am văzut? Sânziana avea un manichiur proaspăt. I-am strigat: Sânziana, ai pierdut mintea? E periculos pentru copil! Ea a răspuns: Totul e sub control, mă descurc. Am mers la fiu el mia zis: Mamă, nu te amesteca. Nuţi este treaba. Şi aşa a fost mereu: orice spun, răspunsul e Nu te băga.
Încercam să o ghidez pe nora prin sfaturi, observaţii, mustrări, dar primeam doar indiferenţă. Sânziana nu e genul care să caute scuze.
Intram la ei dezordine totală. Îi zic: Sânziană, găteşte supă pentru băiat. Andrei lucrează. Ea răspunde: Andrei nu mănâncă supă. Cum să nu mănânce? Eu am mâncat! Pur şi simplu îi e lene! Dacă ar găti corect, ar mânca şi supă, şi ciorbă.
În ciuda tuturor, Andrei a luat mereu partea soţiei.
Mamă, lasă să te înţepi. Totul e în regulă. Sânziana e o mamă bună.
Bună? exclamă Maria, cu voce stinsă. Nu se desprinde niciodată de telefon! Nu am mai văzut-o fără gadget. Răsfoieşte Instagram în fiecare clipă, chiar şi când copilul e lângă ea.
Ultima picătură a fost pe terenul de joacă.
Intram la ei, bat la uşă linişte. Mă gândesc că poate se plimbă. Mă duc în curtea din faţa blocului aştept să văd. Paul săpa în nisip, iar Sânziana stă pe bancă, cu ochii fixaţi pe telefon. Mă apropii, văd fiul la gard. Deodată aleargă spre mine, zâmbeşte, strigă bunica. Iar Sânziana nu se îndreaptă nicăieri. Paul aleargă spre carosabil! E puţin trafic, dar orice se poate întâmpla!.
Domnul Dumnezeu să fi fost cu noi, şoptea ea, tremurând, că nu era niciun automobil în momentul acela. Am prins copilul şi am alergat spre ea, iar ea stătea ca întrun viciu. I-am zis: Dacă nu stingi chiar acum telefonul, îl arunc pe asfalt! Eşti mamă sau ce?!
Sânziana sa ridicat brusc, a luat pe Paul şi a fugit. Băiatul plângea, se întindea spre mine, dar ea a închis uşa în faţa mea şi nu a mai deschis nicicând.
Lam sunat pe Andrei, continuă Maria, iam povestit tot. El mia răspuns: Mamă, cred că ai exagerat. Calmeazăte. Sânziana se descurcă. Cum de poate să creadă așa? Am văzut tot cu ochii mei! Nu mă crede! Şi acum amândoi nu vorbesc cu mine. Nu răspund la telefon, nu deschid uşa. A trecut o lună! Nu ştiu ce ia spus ea lui. Dar eu vreau doar ca nepotul meu să fie în siguranță.
Se întreabă Maria:
Poate are dreptate? Poate ar fi trebuit să tac? Dar nu pot să tac când e vorba de copil! Eu sunt mamă. Şi bunică.
Acum rămâne singură, cu telefonul stins. Fiul pe care la crescut nu mai este de partea ei. El stă mereu de partea soţiei. Întotdeauna…
