Într-o zi tulbure, ca din vis, o tânără grea își întindea mâna spre un străin, cerșind milă. Bărbatul trecu pe lângă ea, dar soarta avea să-i întoarcă jocul într-un mod neașteptat.
Dimineața aceea, Ion Popescu se îndrepta spre muncă prin orașul Chișinău, când s-a oprit la o benzinărie să-și umple rezervorul. Acolo, o fată slabă, cu burtica rotundă, stătea lângă pompă, cu ochii plini de rușine. Domnule, aveți o monedă? l-a rugat ea cu glas sfios. El a clătinat din cap, spunând că n-are lei la el, și s-a urcat în mașină să plece.
Dar ceva l-a făcut să se întoarcă. A coborât din nou și a întrebat-o pe fata aceea, Mihaela Arnaut, cum de ajunsese pe drumuri. Ea i-a povestit cum părinții ei, din satul Răzeni, o alungaseră din casă după ce aflaseră că era însărcinată fără să fie măritată. Nu mai avea unde să se ducă, nici o slujbă, nici bani de pâine. Ion a ascultat, apoi, dintr-o mișcare ciudată, i-a dat cartea de vizită și i-a spus să sune a doua zi.
Mihaela l-a sunat, iar el a chemat-o la biroul său din centrul orașului. După un scurt interviu, a început să lucreze, la început doar răspunzând la telefoane și ducând acte. Dar lumea visului se învârtea într-un cerc ciudat într-un an, ea ajunsese director adjunct, iar acum trăia într-un apartament mic, cu copilul ei și un cățeluș numit Pufi, fericită și statornică, ca un stejar bătut de vânturi care totuși rămâne în picioare.
