8 iunie 2023
Astăzi m-am hotărât, în sfârșit, să-mi notez gândurile, poate să mă liniștesc. Am fost în vizită la prietena mea veche, Ileana. O știu de când era căsătorită cu primul ei soț o poveste tristă și grea, pe care mi-o amintesc de parcă ar fi fost ieri. Bărbatul ei de atunci, bea și o ținea mereu într-o permanentă neliniște, iar, într-un final, a plecat la alta. Și am stat lângă ea mereu i-am ascultat necazurile, i-am șters lacrimile, i-am dus pâine când nu avea bani. Pentru asta este prietenia, nu? Așa înțeleg eu când unul cade, altul îl ridică.
Au trecut zece ani de atunci. Și azi, o văd pe Ileana sclipind de fericire, cu un nou soț, rareori vezi bărbat așa de realizat și educat. Marcel îl cheamă mereu zâmbăreț, pus pe glume, cu funcție bună, omul care pare să știe totul. Ileana s-a mutat la el într-un apartament frumos în Chișinău, și azi m-a invitat să-i calc pragul. Am venit cu prăjitură și un cadou micuț, mi-a plăcut mult cum au renovat, foarte dichisit, totul cu gust. Ne-am așezat la masă, am băut ceai cu tort, și discuția s-a rotit la început în jurul amintirilor.
Dar, încet-încet, Marcel a început să facă glume întâi despre cărțile mele preferate, că nu citesc scriitori adevărați și n-am deschis niciodată o carte de Mircea Cărtărescu sau Lucian Dan Teodorovici. Că vorbesc numai prostii despre vise și superstiții, și că știința a demontat demult astfel de povești. A râs chiar și de felul în care mă îmbrac stil anii nouăzeci, zicea el râzând. Ileana râdea și ea, clar mândră de umorul fin al bărbatului.
Eu am rămas blocată, nu eram pregătită pentru atâta ironie. Ca să scap de valul de glume, am povestit despre motanul pe care l-am adăpostit de pe stradă, sperând să schimb subiectul. Dar Marcel a început să batjocorească și asta cică doar nebunii sau femeile fără noroc strâng pisici de pe drum, că pisicile răspândesc boli și nu-s bune la nimic. A venit și cu exemple de fete bătrâne înconjurate de pisici. Ileana, în loc să mă apere, râdea cu poftă.
N-am mai rezistat. Am izbucnit în plâns. Mi-a fost rușine ca unui copil. Am spus că mă doare capul, mi-am cerut scuze și am plecat. Chiar mă durea capul, parcă cineva îmi bătea cu ciocanul în tâmple. Mi-era rușine și de lacrimi, și de faptul că nu am avut replică, rușine că nu am citit autori importanți ce prostie de poveste cu motanul am zis!
Acum, târziu, merg pe jos spre casă, și e frig deși e vară, totuși mă ia cu tremurat, parcă și inima mi-e înghețată. Îmi vine să dau timpul înapoi, să nu mai intru în casa lor. Dar de ce să-mi fie mie rușine? De ce nu îi e rușine celui care-și invită prietena în casă și lasă pe altul s-o umilească? Celui care își trădează prietenul, povestindu-i secretele și apoi îl lasă să fie batjocorit? E o trădare tăcută poate n-o vezi din prima, dar ea doare. Trădare e când îți lași omul pe mâna altora, pentru distracția lor, ba poate chiar și pentru pieirea lui.
Dar eu, firește, nu le pun în cuvintele astea nu mi se potrivesc, eu citesc puțin, nu-s intelectuală. Doar mă grăbesc acasă, la motanul meu. Motan care n-a citit nicio carte și nu are replică la glumele deștepte. Se tolănește lângă mine pe canapea și toarce liniștit…
N-am mai mers pe la Ileana de atunci. Nici nu aș mai avea unde ea cu Marcel s-au judecat un an întreg pentru apartament, fiecare trăgând de el ca de o haină veche. S-a văzut, în final, că și intelectualii trădează uneori, mai iute ca ceilalți.
Așa se întâmplă mereu. Cel pentru care ai trădat, te trădează și el, fără să clipească un lanț firesc. Iar tot ce trebuia, până la urmă, era ca Ileana să-și oprească soțul, să nu-l lase să umilească pe altul în casa ei. Poate ar fi câștigat și respectul bărbatului. Poate nici nu s-ar fi ajuns unde au ajuns.
Pe trădători nu-i respectă nimeni. Și nimeni nu-i plânge când sunt trădați la rândul lor.
8 iunie 2023, Chișinău
T.
