Oare această femeie rea, asemenea unei fiare împinse în colț este mama lui? Cuvintele ei: Ești greșeala tinereții mele îi răsunau mereu în urechi.
Alex știa despre sine doar că fusese găsit plângând de foame și de frică pe pragul unei clădiri pentru copii. Mama lui, poate mai având o urmă de conștiință, îl înfășurase într-o pătură caldă, legând peste o basma din lână de capră și lăsându-l într-o cutie de carton. Nu voise, probabil, ca Alex să înghețe.
Nu era nici o scrisoare care să spună cum îl cheamă, când se născuse sau cine era. Dar în pumnul micuțului strângea un pandantiv mare de argint, sub forma literei A moștenirea lăsată de mamă.
Pandantivul era special, nu din cele găsite în orice magazin, ci o piesă unică, cu ștampila meșterului. Autoritățile încercaseră să găsească mama nepăsătoare și să o tragă la răspundere, dar lucrurile ajunseseră într-un punct mort. Bijutierul care-l făcuse murise de bătrânețe, iar în registrele lui nu se găsea nicio mențiune despre acest obiect.
Așa că băiatul fusese înscris în registrele orfelinatului: Alex Necunoscut. Și astfel, pe lume mai apăruse încă un copil al statului.
Întreaga copilărie o petrecuse în orfelinat. Îi lipsea groaznic dragostea părintească și visa mereu ca într-o zi să-și găsească mama și tatăl.
Probabil s-a întâmplat ceva groaznic, de-aia mama a făcut asta cu mine. O să mă caute și o să mă ia de aici. gândea el, la fel ca toți ceilalți copii nevoiași.
Când a ieșit din orfelinat, educatoarea i-a dat pandantivul și i-a povestit istoria lui.
Deci mama a vrut ca eu să o găsesc într-o zi? întrebă băiatul.
Poate! Sau poate doar ai smuls pandantivul de la gâtul ei. Copiii mici se agață de orice. Ți-l țineai strâns în pumn, fără lanț! sugerase educatoarea.
Alex primise de la stat un mic apartament: mic, dar al lui. S-a înscris la școala profesională, a absolvit și s-a angajat într-un service auto.
***
Cu Alina s-a întâlnit întâmplător: s-au izbit pe stradă. Mai exact, mai întâi au lovit-o pe fată, iar revistele de modă pe care le ținea i-au căzut. Apoi, când Alex s-a repezit să le adune, și-au lovit capetele.
Șocul fu atât de puternic, că amândoi au văzut scântei și au început să plângă. Râdeau printre lacrimi, în timp ce lumea îi ocolea. Atunci Alex și-a dat seama că se îndrăgostise pentru totdeauna.
Trebuie să-mi cinstesc greșeala! Vă invit la o cafea! i-a propus.
Alina s-a mirat cât de ușor a acceptat. I se părea un băiat simpatic, stângaci ca un ursuleț, dar aproape familiar.
Știi, Alexe, parcă te cunosc de-o viață! spuse ea după cinci minute de conversație.
N-o să crezi, dar eu la fel!
Au început să se întâlnească, iar atașamentul lor era atât de puternic, încât nu puteau sta o clipă fără să se sune sau să se scrie. Simțeau unul pe celălalt.
Dacă Alex se tăia sau lovea la serviciu, Alina suna imediat să-l întrebe dacă e bine.
Tu ești eu, iar eu sunt tu! Simt că ești destinul meu! îi spusese Alex într-o zi. Pacat că nu te pot prezenta părinților mei ca logodnica mea N-am pe nimeni.
Dar pe mine mă ai! Și sunt sigură că părinții mei o să te placă.
***
Cum adică prietenul meu e din orfelinat? Ți-ai pierdut mințile? Toți de acolo sunt răi, nesocializați! strigă Lidia, mama Alinei, apucându-se de piept și căzând într-un fotoliu de piele.
Mamă, dar Alex e bun, vesel! Nu poți judeca pe toți la fel! De ce faci asta? încercă fata să-l apere.
Așa e, micuțo! Întâi cunoști omul, apoi îl judeci! Adu-l să-l vedem, să vorbim cu el. Atunci o să știm dacă merită să ne apucăm de piept sau nu! o susținu tatăl, Ion, ofițer în rezervă.
Ion, nu înțelegi! Nu am crescut-o pe fata noastră cu atâta grijă ca să se mărite cu cineva fără rădăcini, fără familie! Dacă părinții lui sunt niște oameni imorali? se văietă Lidia.
O să aflăm când îl vedem! răcni Ion.
Lidia nu mai contrazise, ci părăsi încăperea trântind ușa.
Ion îi făcu cu ochiul Alinei:
Nu-ți face griji, micuțo, o să trecem peste asta!
Mulțumesc, tati! Alina îl pupă pe obraz. Atunci îl invit pe Alex sâmbătă?
Bineînțeles! Trebuie să știu cine a cucerat inima fetii mele.
***
În ziua stabilită, Alex, îmbrăcat elegant, cu două buchete (pentru Alina și viitoarea soacră) și un tort, stătea pe pragul casei iubitei.
Alina, zâmbăreață, îl conduse în bucătărie.
Mamă, tati, faceți cunoștință! El e Alex!
Tatăl îi strânse mâna, iar Lidia, zâmbind, primi florile dar apoi se albi ca varul. Păru că și-a pierdut glasul.
După câteva clipe, îi invita pe toți la masă.
Scuzați-mă, cred că am fost prea emoționată. se scuză ea.
La masă, întrebă întâmplător:
Alexe, ce pandantiv interesant! Nu e ceva obișnuit.
E singura amintire despre mama mea. Când m-au găsit la orfelinat, îl țineam strâns în pumn.
Lidia nu mai scoase un cuvânt toată seara. Nu mânca, ci doar împingea mazărea prin farfurie.
Ion, însă, păru impresionat. Găsiră subiecte comune: fotbal, schi, pescuit.
Băiat bun! spuse el când Alex plecă.
Bun?! izbucni L
