Ochișori atât de cunoscuți

Suntem căsătoriți de mai mulți ani, trăim bine, mergem des în vacanțe prin alte țări, avem o mașină scumpă, o casă mare frumoasă. Recent mi-am deschis propria afacere, la care am visat mult timp până acum și am început să lucrez pentru mine, compania se ocupă cu transportul de marfă. Afacerea este bună și profitabilă. Soția și-a deschis propriul salon de frumusețe, se descurcă și ea excelent. Avem o familie minunată.

Eu și Maria pregătim foarte des cina împreună, iar în ultimul timp am încetat să mai mergem pe la restaurante, căci am înțeles că gătitul ne face mai apropiați. Și așa ne vedem rar acasă, ambii avem un program încărcat, așa că prepararea cinei a devenit o tradiție de familie. Într-o zi, la mine la serviciu a venit un domn, tocmai încheiasem ședința cu angajații mei și secretara i-a permis să intre. Se pare că era directorul unui orfelinat din orașul nostru. El mi-a povestit despre situația lor cu orfelinatul, spunând că umblă pe la toate instituțiile private și cere ajutor pentru reparații, sau chiar să-i ajute cu alte lucruri, precum haine, produse de igienă. El mi-a spus că statului și autorităților locale nu le pasă deloc de ei și nu s-au alocat deloc fonduri. Prin urmare, este nevoit să meargă la toate instituțiile și să ceară contribuții caritabile, ca să poată măcar să facă ceva pentru orfelinatul lui. El a spus că lucrează în această instituție de douăzeci de ani, au fost întotdeauna ajutați de stat, dar acum din anumite motive totul s-a schimbat, nimeni nu i-a oferit ajutor.

Era evident că această persoană era dedicată muncii lui, mi s-a făcut milă de el și am convenit să aloc o anumită sumă pentru nevoile orfelinatului și să-i propun ca lucrătorii mei să facă reparații acolo. Am fost mereu implicat în caritate, o dată chiar am adus cadouri copiilor din centrele de reabilitare și i-am ajutat cu achiziționarea medicamentelor necesare. Așadar, nu l-am refuzat, doar sunt niște copii, copii lipsiți de dragoste părintească.

Eu și colegii mei am mers să inspectăm orfelinatul și să luăm decizii cu privire la reparații. Cât de rău mi-a părut de acei copii. Erau de vârste diferite, fiecare îți spune tati, sincer să vă spun, mai n-am început a plânge când am văzut acești ochi drăguți și sinceri care demonstrau cât de tare își doresc să aibă o mamă și un tată.

Venind în fiecare zi la acel orfelinat, am început să observ o fetiță. Ea stătea mereu în același loc și citea o carte. Fata avea zece ani. M-am apropiat de ea, i-am întrebat numele, ea mi-a răspuns – Camelia, sună foarte frumos. Mi-a spus ce carte citea, mi-a povestit multe despre ea. Am decis să întreb de Dnul Director despre această fetiță, pentru că am simțit la ea ceva atât de nativ și foarte familiar, iar ochii și privirea ei semănau cu ale soției mele. Directorul mi-a spus că fata a fost adusă încă când era bebeluș, mama ei a renunțat la ea. Mi-a spus numele ei de familie și am fost surprins, pentru că soția mea, Maria, avea același nume înainte de căsătorie.

Am venit acasă și am început să discut cu soția mea, i-am spus despre orfelinat și despre o fată care seamănă foarte mult cu ea, dar ea nu a vrut să continue această conversație și cumva a fugit de acest subiect. Veneam des la Camelia și am decis să o iau la mine. Eu și soția mea nu am avut copii, nu știu de ce Maria nu era gata, mi-a spus că e prea devreme. Am luat această decizie și am hotărât să o întreb și pe Maria dacă ar fi de acord. Ea s-a pus într-un colț și a început să plângă. Am decis să o întreb de ce plânge, ei bine, aici, ea mi-a spus tot adevărul. Se pare că era fiica ei, pe care a părăsit-o cândva.

Am rămas șocat, Maria nu era cu mine pe-atunci, mi-a povestit cum tânărul de la care a rămas însărcinată a părăsit-o înainte de nașterea Cameliei, iar părinții au insistat să nu facă avort. La început nu puteam să mă uit la soția mea, cum putea ea să facă așa ceva, se pare că nu am știut-o niciodată.

Dar o lună mai târziu am luat-o pe Camelia acasă. Acum am o fiică și mi-am iertat soția. Mă bucur că în cele din urmă, totul s-a terminat cu bine. Nu m-am gândit niciodată că voi adopta copilul soției mele.

Оцініть статтю
Ochișori atât de cunoscuți