Cristina a crescut copil orfan cu părinții vii. Pe mama ei, Cristina o cunoștea doar din poze și apeluri video, iar pe tatăl ei îl vedea doar din întâmplare, fiindcă locuia la câteva case distanță, însă nu și-a bătut niciodată capul cu creșterea fiicei.
Uneori, Cristina se întreba dacă nu cumva omul chiar o ocolea intenționat de teamă să nu-l roage de ceva.
Dacă mai demult era necăjită pe mama ei pentru că, în goana către fericirea personală, o cam uitase pe fiica rămasă în urmă, acum ajunsese să o și înțeleagă.
Cât de greu trebuie să fie să rămâi cu un copil la șaisprezece ani, mai ales când tatăl e tocmai colegul de clasă și vecin cu părinții?
Bine măcar că nu s-a speriat și a născut-o, că putea foarte ușor să fugă de toate. Chiar dacă mama a lăsat-o pe Cristina în grija bunicilor imediat după ce-a venit pe lume, fata îi era recunoscătoare. Cine știe cum i-ar fi fost viața dacă ar fi crescut cu o mamă care, se vede treaba, nu avea deloc instincte materne.
În schimb, Cristina a avut o copilărie de poveste, scăldată în dragostea și răsfățul bunicilor.
Bunicul și bunica ar fi mutat munții pentru ea, iar mama trimitea periodic din București hăinuțe la modă și jucării străine.
Când s-a măritat Larisa cu un străin, pachet cu pachet și transferurile de lei s-au înmulțit de parcă voia să vadă dacă nu cumva există dragoste cash la kil.
La un moment dat, Cristinei chiar i s-a părut că mama face toate astea ca să dreagă busuiocul.
La majorat, Larisa a trimis bani să-i cumpere bunicul Cristinei un apartament în Iași.
Vorba aia, fata a crescut, urma să plece la facultate, ce rost avea să stea la cămin când putea să aibă casa ei, cu cheie și tot tacâmul?
Pas cu pas, Larisa încerca să-i explice fetei, așa pe ocolite, că tot ce face e pentru binele ei, chiar dacă de departe.
Și, spre surprinderea bunicilor, Cristina nu ținea ranchiună față de mamă, dar nici nu-i bătea inima mai tare când auzea cuvântul mama.
Când se întâmpla să vină pe-acasă, aproape toți credeau că-s surori: Larisa avea grijă de ea ca la douăzeci și cinci de ani, nu la treizeci și patru, atât de tânără părea.
Ei, Cristinico, nu vii și tu cu mine?
Nu, mamă, trebuie să mai fac și eu carte.
Fă, fă, că numai așa ajungi cineva. Uite, ăsta-i noul meu număr. Dacă ai nevoie de bani sau de orice altceva, sună-mă oricând.
Mulțumesc, mamă. Oricum, cred că am de toate hăinuțe mi-ai luat, bani am, o să-mi ajungă mult și bine.
Cristina nici nu a observat cum pe Larisa a trecut un fior rece la auzul cuvântului mamă.
Doamna nu era și nu se simțea pregătită nici acum pentru statutul acesta, și în fața noului soț străin spusese că, de fapt, ajută părinții și surioara mai mică, nu că acasă, în Moldova, ar exista o fiică adultă.
Poate că o iubea, dar avea un fel ciudat, distant, de a arăta dragostea asta, mai de grabă ca pentru o rudă, nu un copil.
Când însă și-a găsit soțul plăcerea la o conațională și a părăsit-o, Larisa a aterizat direct la copilul uitat.
Cristina, nu te superi dacă stau o perioadă la tine?
Doamne ferește, stai cât vrei, și oricum eu mă mărit în curând și ne mutăm la Alex în apartament.
Încă măritiș? Parcă ieri ți-ai serbat douăzeci de ani.
Devreme?
Avea pe limbă să-i spună tu la șaisprezece ani aveai copil, dar s-a abținut. Nu voia să-i aducă aminte trecutul, sau să pară lipsită de respect. Cristina era adultă acum și știa singură când și cu cine vrea să-și lege viața.
Cristina compara părinții viitorului soț cu mama ei. Ai lui Alex au primit-o ca pe propria fiică, pe când Larisa nu băgase măcar de seamă cu cine vrea să se mărite fata sa.
O să vin la nuntă, dar acum am nevoie de o vacanță să mă pun pe picioare. Plec în Grecia.
Vai, Grecia tare frumos trebuie să fie și Alex mai ajunge acolo cu munca, fix ieri a plecat în delegație la Salonic
Mai rămăsese doar câteva zile până la nuntă. Cristina era epuizată de atâta organizare, totul trebuia să fie ca la carte.
Alex era ocupat peste poate, întârzia mai mereu. Mama, ca dusă de vânt, nu mai dădea nici un semn de viață, și Cristina ajunsese să nu mai știe ce să creadă.
Un singur lucru știa sigur: Alex va fi în culmea fericirii când va afla că urmează să devină tătic!
Bine, planul Cristinei era să nu rămână însărcinată înainte de nuntă, dar cum nunta e după colț, nimeni nu poate bănui nimic vorba aia, norocul și copiii vin când li se năzare lor, nu când stabilești tu cu pixul.
În sfârșit! Am crezut că ai dat de-o grecoaică și mă lași cu ochii-n soare!
Hai, dragă, ce grecoaică? Știi bine că n-am eu treabă cu prostiile astea
De-ar ști Cristina ce minte are omul. Chiar în Grecia avusese Alex treabă
A fost mai mult decât o aventură, aproape ca un serial, cu focuri de artificii și toate ingredientele unui scandal de telenovelă.
Cristina stătea siderată, neînțelegând mai nimic din ce se întâmplă.
Ce secrete?! Eu sunt însărcinată cu Alex, i-am zis demult să-ți spună
Cum, poftim? Ești gravidă cu soțul meu?! Asta-i glumă proastă?
Ți se pare că am chef de farse? Ne-am cunoscut în Grecia, am avut vreo două-trei nopți fierbinți acolo, apoi și-a continuat aventurile pe ascuns chiar în toiul nunții voastre Alex, spune-i tu cum ne-a fost de bine împreună!
Afară! Ieșiți amândoi! Să nu vă mai văd!
Cristina, iartă-mă, a fost o greșeală totul!
Greșeală? Greșeală-i să iei de bărbat un om în stare de așa mizerie!
Cristina a cerut divorț. Nu l-a iertat niciodată pe Alex, iar cu mama s-a rupt orice legătură.
S-a întors în satul natal, la bunici, unde a dus sarcina la bun sfârșit și a adus pe lume un băiețel frumos și sănătos.
Despre mama ei și despre fostul soț nu a mai vrut să știe nimic, nici măcar când prietenii sau rudele aduceau vorba.
Totuși, la o lună după nașterea copilului, a primit un telefon de la maternitatea mare din Chișinău:
Sunteți fiica Larisei Cazacu?
Da, s-a întâmplat ceva?
Din păcate, mama dumneavoastră a murit la naștere. A adus pe lume o fetiță. Ne-am gândit poate vreți să luați copilul acasă. Domnișoară, de ce nu răspundeți? Să-i facem actele să o dăm la casa de copii sau veniți după ea?
Eu Eu Vin! Vin să o iau!
Cristina a luat fetița. Cum să lași un copil într-o lume străină, doar pentru păcatele adulților?
De Alex nici nu se punea problema să se intereseze de copil, pe el îl ardea convingerea că Larisa e vinovată pentru toate necazurile.
Cristina credea însă că vinovați sunt toți, inclusiv ea, și că niciun copil nu trebuie să sufere ori să plătească pentru prostiile părinților.
Copiii sunt fericire, fericirea ei și știți cum e la noi, în Moldova: fericirea niciodată nu e prea multă.
