Jurnal, 3 noiembrie Nu găsesc cuvintele potrivite să descriu ce-am trăit în acea dimineață de toamnă
Ne-am cunoscut și am fost împreună vreo șase luni. Era acea perioadă în care micile defecte ale partenerului
Mihaela stătea de multă vreme pe covorul din atelier, incapabilă să se ridice ori să se miște.
Prin orașul Chișinău circulă de mai mult timp o poveste pe care mulți ar putea-o crede fantezie.
Aveam zece ani când tata, pentru prima dată, nu m-a chemat la masă, ci m-a scos tăcut în curte.
Am adoptat o fetiță, iar la nunta ei, douăzeci și trei de ani mai târziu, un necunoscut mi-a spus: Nu
Fiica mea însărcinată zăcea într-un sicriu, iar ginerele meu a apărut ca și cum ar fi venit la o nuntă.
Două săptămâni în urmă mă aflam pe peronul rece al gării din Chișinău, înfășurată strâns în paltonul
Îți spun acum o poveste care încă mă cutremură, ca și cum ți-aș lăsa un mesaj vocal. E despre fata mea
Ieșind din spital, Domnica s-a ciocnit în ușă de un bărbat. Iertați-mă, a spus el, oprindu-se o clipă





