Părinții lui Mihai i-au ales o mireasă după statut. Iar eu — am rămas inamica doar pentru că am crescut într-o familie nepotrivită.
Povestea mea a început încă din copilărie. Mihai era singurul fiu al unui profesor universitar și al unei doctorițe. Mama lui, un pediatru respectat, tată al său, conferențiar la catedra de filozofie. Viața lui Mihai a fost mereu organizată meticulos: cercuri, activități extracurriculare, cărți, meditații, olimpiade. El a justificat toate așteptările părinților — a fost inteligent, bine crescut și mereu premiant. Dar un lucru nu se potrivea în lumea lor bine conturată — prietenia lui cu mine.
Mă cheamă Cristina. Am crescut într-o familie obișnuită, dacă nu chiar una dificilă. Mama nu lucra, iar tatăl muncea la o fabricăță și bea, până când a dispărut definitiv din viața noastră. Cu toate astea, Mihai a fost mereu lângă mine. Mă ajuta la teme, mă apăra de bătaia de joc a vecinilor, îmi împărțea sandvișurile în școală și mă asculta când îmi spuneam temerile. Am fost nedespărțiți, până când viața ne-a risipit.
Când am împlinit cincisprezece ani, mama a murit. Am ajuns la orfelinat, iar legătura noastră s-a rupt. Mai târziu am aflat că Mihai a încercat să mă găsească, dar părinții l-au convins că eu am renunțat la el. A încetat să mai scrie, iar eu am crezut mult timp că pur și simplu nu l-am mai interesat.
Ne-am reîntâlnit din întâmplare — la examenele de bacalaureat. Abia l-am recunoscut în tânărul sigur pe sine, bine îmbrăcat. El, însă, m-a identificat imediat. Așa, cu un zâmbet și cu vocea tremurând, am început să vorbim din nou. Prietenia ne-a adus împreună, dar de data asta cu altceva între noi.
Mihai a propus să aplicăm la aceeași universitate. Am intrat împreună. Studiam alături, rămâneam până târziu în bibliotecă, ne plimbam sub ploaie, iar într-o zi, sub frunzele toamnei, a luat mâna mea și mi-a mărturisit dragostea. Am plâns — de fericire.
După șase luni, i-am arătat scrisorile pe care i le scrisesem din orfelinat. A fost șocat. Se dovedise că părinții lui pur și simplu nu i le dăduseră. Era furios. Mama lui susținea că voiau doar să-l protejeze de „trecutul murdar”. Pentru el, aceste scrisori au fost dovada trăiApoi, Mihai s-a întors cu fața către mine, ochii plini de lacrimi, și a șoptit: „Am pierdut atâția ani fără tine.”
