Jurnalul meu
Ileana își iubea fiul într-atât, încât uneori își punea întrebări: „Chiar el e copilul meu?” Cum a trecut timpul atât de repede! Ieri era mic, iar acum e bărbat, cu slujbă, prietenă și planul de a se căsători. Credea că e pregătită pentru acest pas, că îl va accepta pe oricine ar alege, atâta timp cât e băiatul fericit.
Și cât de mult seamănă cu ea…
***
Se căsătorise încă din facultate, îndrăgostită nebunește. Mama o tot sfătuia:
— De ce te grăbești? Pe bursă să trăiți? Nu puteați aștepta până terminați studiile? Și dacă vin copii, Lenuțo? Dragostea n-o să fugă de tine. Și Costel ăsta al tău, să știi, nu-i vreo comoară…
Dar Ileana n-avea răbdare să asculte. Cum să nu înțeleagă mama că fără el nu poate trăi? A insistat și s-a măritat. O colegă de la muncă a mamei le-a oferit un apartament mic, rămas de la mama ei decedată. Nu a cerut bani, doar să plătească utilitățile. Unde aveau ei bani, studenți fiind?
Apartamentul era vechi, cu zeci de ani de la ultimul renovat, dar măcar era aproape gratis. Ileana se considera norocoasă. A curățat, a atârnat perdelele pe care i le dăduse mama, a acoperit canapeaua uzată cu un plaid. Se putea trăi.
Dar dezamăgirea a venit prea repede. Și cum îi era greu să recunoască că mama avusese dreptate! În trei luni, Costel se schimbase complet. Banii îi dispăreau imediat pe haine sau adidași noi. Ieșea cu prietenii până târziu, iar dimineața nu se trezia la cursuri. Îi păsa că aveau ce mânca?
Ileana a îndurat, fără să-i spună mamei. Dar aceasta simțea și o ajuta cu bani și mâncare.
În ultima vreme, Costel tot aducea prietenii acasă. Avea el apartament, nu? Studenți flămânzi goliau frigiderul de tot ce adusese mama.
Într-o dimineață, Costel deschise frigiderul și se miră:
— Unde e mâncarea?
— Prietenii tăi au mâncat ieri, nu-ți amintești? întrebă ea răutăcios.
— Chiar și plăcintele?
— Tot. Plăcintele, chiftelele, pastele, până și ketchup-ul.
Costel închise frigiderul. A luat micul dejun cu ceai și o crustă uscată de pâine rămasă pe jos.
Ileana nu s-a putut abține să nu-i spună tot ce gândea. Dacă nu-Dar Costel doar s-a uitat la ea cu ochi încețoșați de somn, a dat din umeri și a plecat la prieteni, lăsând-o singură cu gândurile amare și frigiderul gol.
