**Răzbunarea**
La treizeci de ani, Andreea era cunoscută în lumea afacerilor, negociind și încheind contracte cu mulți oameni de business. Credea că în afaceri toate mijloacele sunt bune și folosea chiar și farmecul feminin pentru a obține ce dorea. Cu unii parteneri avea relații mai strânse decât simple conexiuni profesionale. Mergea înainte fără să se uite înapoi.
Într-o discuție cu prietena ei, Marta, spunea:
— Nu m-am culcat cu oricine. Doar cu cei care mi-au plăcut. Da, nu tocmai conform eticii, dar unei femei în business îi e greu să se afirme, e o lume a bărbaților. Deși acum și femeile își fac loc, își arată prezența.
— Nu știu, Andreea, eu n-aș putea. Eu lucrez liniștită la birou, șefii decid pentru mine. Mă mulțumesc cu ce am. Cum să mă descurc în business, nu-mi pot imagina. O femeie trebuie să fie puternică, chiar inflexibilă. Tu ai acea tărie — Marta o lăuda.
— Știi, Marta, când am început în afaceri, am întâlnit multe obstacole. Femeilor nu li se dă încredere. Un vechi cunoscut mi-a spus direct când i-am propus colaborarea: „O femeie poate reuși în business dacă găsește abordarea potrivită.“ Și așa a devenit Adrian primul meu partener special.
— Vai, Andreea, cum ai putut? Mi se pare greu să treci peste acea barieră — spuse Marta, ușor șocată.
— Dragă, cu el am înțeles că poți separa sentimentele de purul interes. Plăcerea vine mai târziu, când vezi rezultatele în afacere — Andreea se purta deja ca o femeie de afaceri pură.
Firma ei creștea. Avea nevoie de un bun specialist IT, dar la început nu-și permitea să angajeze pe cineva experimentat. Într-un final, prin anunț, a apărut un tânăr de 25 de ani. Inițial, Andreea s-a îndoit, dar la interviu i-a impresionat cu idei inteligente. Cătălin — un băiat simpatic, cu un potențial evident, deși lipsit de experiență.
— Bună ziua — a spus politicos, zâmbind larg când a intrat în biroul ei.
— Bună, Cătălin, ia loc. Stabilim responsabilitățile tale. Te primesc pe două săptămâni probă. Dacă te descurci, rămâi permanent. Dar am o condiție — Andreea l-a privit insistent.
Cătălin și-a ridicat sprâncenele surprins:
— Care?
— Nu te aștepta la un salariu mare. Dacă ești de acord, poți începe.
— Bine, sunt de acord — a răspuns el serios.
Andreea l-a observat. Era bun la meserie, dar tinereța îi slăbea autoritatea. Nu putea să-i alunge pe manageri sau să-i certe pe fete. Avea un caracter prea moale.
„Întâlnirile” ei speciale aveau loc în birou. Era practic — putea discuta, semna documente și finaliza totul rapid. Așa că partenerii speciali veneau spre finalul zilei, când plecau toți angajații.
Și iată că într-o zi, în timpul unei astfel de „întâlniri”, Cătălin a intrat pe nepusă masă cu niște documente. Andreea nu știa că rămăsese să lucreze peste program. Din fericire, totul se terminase — ea își încheia bluza, iar partenerul sorbea un pahar de vin.
— Scuze, nu știam că ești ocupată — a bolborosit Cătălin și a ieșit repede.
— Ei, Andreea, acum toți din firmă vor ști despre noi. Nu-mi trebuie asta — a mormăit partenerul nemulțumit.
Dar ea l-a asigurat că Cătălin va păstra tăcerea. A doua zi, spre seară, l-a chemat în birou.
— Cătălin, sper că ce ai văzut ieri rămâne între noi.
Voia să-i mărească salariul, dar i-a venit o idee riscantă. N-a trebuit să-l convingă mult — a înțeles imediat din privirea ei. L-a surprins cât de experimentat era în ciuda vârstei. Entuziasmul lui a depășit orice așteptare.
— Cătălin, nu te baza prea mult, dar până mai departe, păstrăm secretul. Nu vreau ca alții să creadă că ești favorizat. Ai înțeles?
— Da, clar. Șef și angajat…
Relația lor a durat trei ani. În timp, au învățat unul de la celălalt. Dar într-un final, Andreea a început să se simtă prinsă.
Cătălin bănuia de partenerii „speciali” și se certa din cauza asta, gelos. În ultima vreme insista:
— Andreea, ar trebui să fim un cuplu oficial, apoi să ne căsătorim.
— Știi, Cătălin, relația e una, dar nu te iubesc. Cum să mă căsătoresc fără sentimente? Da, la început mi-ai plăcut, dar apoi totul s-a stins — i-a spus pe față, lăsându-l devastat.
A doua zi, a găsit cererea lui de demisie pe birou. Și așa s-a terminat.
După un an și jumătate, afacerea ei mergea bine, până când au început problemele. Câțiva parteneri importanți au refuzat colaborarea.
— Andreea, nimic personal. Doar că o altă firmă oferă condiții mai bune.
— Așa, am un concurent — i-a trecut prin minte.
În trei luni, și alți clienți au plecat. Veniturile au scăzut drastic.
— Trebuie să aflu ce se întâmplă, altfel dau faliment — s-a gândit hotărâtă.
Nimeni nu voia să dea detalii, dar un fost partener, Victor, a lăsat-o să priceapă:
— Concurența nouă știa exact prețurile și volumele noastre. De unde? Până am aflat că e vorba de Cătălin, fostul tău angajat. Cum îți place?
Andreea a rămas șocată.
— Deci Cătălin se răzbună. A furat baza noastră de clienți și a atras partenerii cu oferte mai bune. Știe totul despre „partenerii” mei speciali — și-a dat seama. Mă întâlnesc cu el.
— Bună, Cătălin — a spus intrând în biroul lui. — Nu credeam că vei ajunge să te răzbuni în afaceri. Ce înseamnă asta? Nu merit așa ceva.
— Simplu. Andreea, propun să ne contopim firmele — a spus privind-o fix. — Și, bineînțeles, să reluăm relația, dar pe termenii mei. Eu conduc, tu ești adjuncta. Vom păstra cl”— Nu se poate, Cătălin, nu voi accepta niciodată să-mi pui piciorul în gât — răspunse Andreea hotărâtă, întorcându-se cu mândrie spre ușă și închizând-o în urma ei cu un zgomot care a răsunat ca un punct final în istoria lor.
