În vremuri de demult, într-un colț uitat al Moldovei, trăia o fată pe nume Mădălina. Nu-și cunoștea tatăl, care plecase lăsând-o pe ea și pe mama sa să se descurce singure. Locuiau într-o căsuță modestă, învățată de mică să spele, să gătească și să lucreze la grădină. Mădălina învăța excelent la școală, visând să devină actriță și să trăiască în orașul mare. După bacalaureat, păși hotărâtă spre Chișinău, unde se angajă la primul loc de muncă găsit și se înscrise la facultate la zi.
“Visurile sunt frumoase, dar trebuie o meserie care să-ți aducă pâinea pe masă,” o sfătuia mama. “La artiști una peste alta.”
Când și-a terminat studiile, Mădălina și-a cumpărat o mașină second-hand, un Dacia modest, dar bun de treabă. Își amintește și acum cu mândrie cum a mers cu ea acasă, să-și arate mamei achiziția. Azi are altă mașină, dar privirea i se înmoaie când vede pe drumuri vreun Logan vechi, încă pe roți. Ar fi mers cu el până azi, dar… se îndrăgostise. Primul iubit, prima experiență. În scurt timp, el o convinsese să vândă mașina. “O să cadă bucăți din ea. Hai s-o dăm acum cât încă merge bine și luăm una nouă, să ne țină ani de zile.”
Mădălina, tânără și încrezătoare, acceptase. Bărbatul știe mai bine, nu-i așa? Lăsase pe el să se ocupe de vânzare, iar pentru mașina nouă – un Renault – luase credit. El promisese că o să ajute cu ratele. Dar în cele din urmă, ea rămăsese singură, cu mașina și datoria.
Și totuși, nu se lăsa pradă disperării. În fiecare seară, după serviciu, mai ștergea birourile pe ascuns, fără să știe colegii. Își luase și elevi la meditații, predând engleza. Se târa obosită acasă, dar plățile le făcuse rapid. Apoi luase un apartament cu împrumut.
Într-o vacanță, la mama, satul i se păru mic și bătrân. “De ce ești tot singură? Vremea trece. Ești frumoasă, ai mașină…” o întrebă mama. Și Mădălina, cu inima grea, i-a povestit despre dezamăgirea ei.
“Prea creduloasă ești. În oraș e numai înșelăciune. Citești povești despre dragoste, dar viața-i altfel. Nu mai sunt cavaleri. Toți vor să trăiască pe spinarea altora. Dar vei găsi pe cineva,” o mângâie mama, apoi se întoarse cu un pachețel subțire de ziar. “Ține, pentru zile de nevoie. Nu-i mult, dar ajunge pentru avans.”
Mădălina o îmbrățișă pe mama, amândouă plângând.
În oraș, și-a cumpărat un apartament micuț. Acasă venea doar să doarmă. Încă medita seara și în weekenduri ca să plătească ratele, dar măcar nu mai ștergea podele. Obosită, totuși se bucura să se întoarcă în căsuța ei.
După ce fusese păcălită, se ferise de bărbați. La 28 de ani, avea apartament, mașină, jumătate din credit plătit. Toate le câștigase singură. Dar viața sentimentală era goală. N-avea timp de întâlniri, iar când cunoștea pe cineva, nu se grăbea să-l lase aproape.
Și-atunci, ca din senin, apăru la ușă vechea ei prietenă din copilărie, Anișoara. Venise cu borcane de zacuscă și dulceață de la mama ei.
“Norocoasă ești, Mădălină. Bine că ai plecat din fundul ăsta de lume. Ai mașină, casă, ai reușit. Eu am rămas din cauza lui Dinu. Îl iubeam din școală. Ții minte? Mama lui era bolnavă. Am îngrijit-o ca pe a mea. Și pentru ce? Când a murit, Dinu s-a îndrăgostit de învățătoarea nou-venită. I-am făcut scandal de s-au cutremurat toți! Dar el a luat apărarea ei. M-am săturat. Am plecat.”
Mădălina o lăsă să stea câteva zile. Dar Anișoara nu era ca ea. Nu spăla vase, nu căuta de lucru serios. Într-o zi, Mădălina găsi banii de la meditații – puși deoparte pentru rate – furați.
“Anișoara, dă-mi înapoi banii! Am muncit pentru ei!”
“Ce bani? N-am luat nimic!” se înfurie ea.
În cele din urmă, Anișoara reveni și lăsă o parte din sumă. Fața i-era întunecată de supărare, parcă Mădălina ar fi greșit.
După șase luni, află că Anișoara se întorsese la Dinu, însărcinată. “Îl bate când bea,” îi spuse mama.
Mădălina se gândi să meargă s-o vadă, dar nu mai ajunse. Își dădu seama că e obosită să trăiască doar după reguli. Vrea să iubească, să aibă familie. Banii nu înlocuiesc caldura lumii. Și hotărî să mai iasă, să se îndrăgostească…
