Ana și Mihăiță s-au unit în căsătorie cu puțin peste zece ani în urmă, în Iași. Erau amândoi la început de sfert de secol; el era director întro firmă de telecomunicații, ea lucra la un salon de înfrumusețare. Au avut doi copii, iar după concediul de maternitate Ana a renunțat complet la meserie. Banii curgeau din salariul generos al lui Mihăiță, iar viața părea stabilă.
Mihăiță era un om de carieră, mereu plecat din casă, iar serile le petrecea adesea la mama lui, doamna Vasilica, o femeie cu talent de actriță, în stare să-și dramatizeze bolile și crizele de mânie doar ca să atragă atenția fiului. La o reuniune de familie, Vasilica i-a șoptit Anei, cu vocea tremurândă de furie și milă:
Mihăiță este al meu, nu contează că ești tu soția lui. Pentru el, familia înseamnă numai eu! Trebuie să mă înțelegi, că și tu ești mamă. Orice s-ar întâmpla, să-l ajuţi mereu!
Cuvintele acelea s-au lipit de mintea Anei ca o pată de ceară. Dimineața următoare, a cerut explicații lui Mihăiță. El a încercat să minimalizeze atitudinea mamei, pretinzând că era o glumă proastă, un distracție de familie.
Totul s-a schimbat când, anul trecut, Mihăiță a fost concediat. Sansa și-a lăsat locul unui pahar de vin, iar el a început să se afunde în alcool pentru a înăbuși tristețea. Ana a fost nevoită să revină la salon, să-și recapete independența financiară.
Speranța că va reveni la el nu a înflorit. Situația a continuat să se înrăutățească, așa că Ana a depus actele de divorț, iar Mihăiță s-a mutat la casa mamei sale, în cartierul Vasile Lupu. Pentru Ana a fost o ușurare să aibă o gură în minus de hrănit.
Dar, la o lună după despărțire, telefonul a sunat din nou. Tonul lui Vasilica era aspru și necruțător:
Ai uitat ce țiam repetat mereu? Săl ajuţi pe Mihăiță! Pensia mea nu îmi dă de toate, așa că îţi cer sămi trimiţi lunar bani ca săl susţii!
Ana, cu vocea tremurând între furie și dezamăgire, a răspuns că va cere pensia alimentară, că este datoria tatălui să sprijine copiii. Vasilica a contraatacat, acuzând-o pe Ana că a adus pe fiul ei în acel stadiu de suferință.
Cuvintele mamei iau strivit sufletul; a închis firul și a lăsat telefonul să se stingă. În ciuda totului, inima Anei încă bate pentru Mihăiță, dar nu mai știe cum să-l accepte în viața ei. Așteaptă, cu ochii umpluţi de lacrimi, să găsească o cale prin această prăpastie de resentimente și dor, în timp ce umbrele trecutului încă se strecoară prin ferestrele mici ale apartamentului ei din București.
