Eliberarea de la singurătate
Rodica se trezí târziu. Prima ei gândire fu că a dormit prea mult. Fiica şi nepotul se vor scula, iar micul dejun nici măcar nu e gătit. Apoi îşi aminti că plecaseră cu o zi înainte, ea însăşi îi dusese la gară. Rodica se ridică din pat şi se târî moleşită spre baie. De obicei, dimineaţa îşi plănuia ziua – ce să facă întâi, ce putea lăsa pe mâine. Astăzi, toate gândurile îi erau pentru fiică şi nepot.
Îi era dor de ei. Ultima oară veniseră la înmormântarea tatălui şi bunicului acum doi ani şi jumătate. În tot acest timp, Andrei se înalţase atât de mult, că aproape o ajunsese la înălţe. Data viitoare, nici nu-l va mai recunoaste dacă se vor întâlni peste trei ani.
Dacă ar fi locuit aproape, s-ar fi văzut mai des. De câte ori n-a rugat Rodica pe fiică să se întoarcă! S-a despărţit de soţ – ce o mai ţine în alt oraş? Pe de altă parte, o înţelegea. Iulia se obişnuise să trăiască fără mamă, să fie stăpână pe viaţa ei. N-ar fi trebuit să plece deloc din oraş.
Ginerele nu-i plăcuse Rodicăi de la început. Puţin vorbăreţ. Dacă nu-l întrebi, tace toată ziua. Nu-şi dă seama ce gândeşte, poate ascunde ceva. În fine, e pe furiş. Doar timpul l-a pierdut fiica cu el, iar sfârşitul a fost acelaşi – divorţ. Rodica oftă.
Acum încercau să schimbe apartamentul. Mai bine i-ar fi dat ginerele fost bani pentru partea ei. Ar fi cumpărat aici un apartament mic cu o cameră, Rodica s-aAr fi cumpărat aici un apartament mic cu o cameră, Rodica s-ar fi mutat acolo, iar fiicei și nepotului le-ar fi lăsat apartamentul ei, dar fostul ginere nu vozea să înțeleagă, iar părinții lui îl împiedicau, așa că ea oftă din nou și se întoarse spre geam, unde soarele de iarnă părea să-i șoptească că unele răbdări au și ele o limită.
