Sărbătoarea neașteptată
Într-un vechi apartament de la marginea Chișinăului, un miros de primejdie se amesteca cu agitația sărbătorească. Chiar din hol, Ana a simțit un fum înțepător, iar pe scări curgea apă cu săpun, de parcă cineva inundase toată clădirea. Deschizând ușa, a aruncat pe dulap un buchet primit la petrecerea de la serviciu, și-a scos pantofii uzate și și-a pus papucii, regretând că nu și-a luat cizme — podeaua era ca după potop. Din adâncul casei se auzea un mârâit disperat de pisică, amestecat cu sâsâituri, tocăieli și miros de arsură.
— Dragoș, ce naibii se întâmplă?! — a strigat Ana, simțindu-i inima strânsă de o presimțire rea.
Dragoș a apărut imediat — în chiloți, desculț, cu fața murdară și zgâriată, cu un vânătău roșu sub ochi. Pe cap avea un prosop legat ca o turbană, ca un sultan rănit în luptă.
— Anuțo, ești acasă deja? — a mormăit el, privindu-și picioarele. M-am gândit că petrecerea de la birou ține până târziu, fiindcă tu ești șefa…
Ana s-a prăbușit obosită pe un scaun, încrucișând brațele.
— Spune, nenorocitule. Ce ai făcut de data asta?
— Dragă, nu te îngrijora — a început el, dar vocea îi tremura.
— M-am îngrijorat când în anii ’90 bandiții ne făceau probleme — l-a tăiat Ana. — M-am stresat când au venit crizele și afacerea aproape a dat faliment. După asta, nimic nu mă mai impresionează. Deci, raportează!
Dragoș a oftat ca și cum ar fi fost în fața ghilotinei.
— Voiam să-ți fac o surpriză. Sărbătoare specială. Am vrut să fac curat, să spăl hainele, să gătesc. Mi-am luat liber, am fost la piață, am cumpărat miel. Și apoi… totul s-a dus pe copcă.
— Miel? — a replicat Ana, simțind că se îndreaptă spre un nou dezastru.
— Nu, mașina de spălat — a mărturisit el. — Am băgat rufele, am pus mielul la cuptor, am început curățenia. Și atunci pisica…
— E vie? — Ana a sărit în picioare, ochii îi scânteiau de alarmă.
— E, e vie! — s-a grăbit Dragoș. Dar… udă. Jur, n-am văzut-o în mașină când am pornit-o! Într-un fel s-a băgat înăuntru.
— Cum?! — Ana și-a strâns pumnii. Cum dracu a intrat pisica într-o mașină de spălat închisă?!
— Habar n-am — Dragoș a dat din mâini. Probabil s-a strecurat.
Ana a închis ochii, încercând să nu-l sugrum pe loc.
— Continuă, geniule. Și arată-mi pisica. Vreau să văd că e teafără.
— Păi, Anuțo, ea e… — s-a codit el. Trebuie să mergi la ea.
— Are labele întregi? — vocea Anei devenise de gheață.
Dragoș și-a frecat fața zgâriată.
— Da! Dar temporar… imobilizate. Pentru siguranță.
— Bine, zi în continuare — a respirat Ana adânc, pregătindu-se pentru mai rău.
— Ei bine, în timp ce pisica… se spăla, am simțit miros de ars. Am fugit în bucătărie, am deschis cuptorul — și acolo era iadul! M-am ars la degete, mielul ardea. Am stropit cu ulei și a luat foc! Părul mi-a început să ardă, fumul se înălța, încercam să sting focul. Și atunci pisica a urlat. M-am uitat — ochii ei se vedeau prin geamul mașinii. Mi-am dat seama că nu e prea fericită acolo. Am oprit mașina, dar nu se deschidea. Pisica urlă, aragazul arde, fața mă doare, părul mirosind a ars. Am luat o pârghie — și, uh, mașina a început să scurgă apă, dar pisica a sărit afară. Pe când încercam să sting focul, dracu fugea prin casă, țipa, a spart vazele, a zgâriat tapetul, a dărâmat perdelele, a vărsat vinul pe care-l păstrasem pentru cină. Vecinii de jos băteau în calorifer, amenințând că vor face castrare. Nu știu pe pisică sau pe mine. Dar e totul sub control, nu-ți face griji!
Ana și-a șters lacrimile — de râs sau de disperare — și a pășit în apartament. Devastarea era monumentală: vaze sparte, bălți de apă, tapet smuls, miros de fum. Pe calorifer, legată de labe, atârna pisica Miorița, cu botul înfășurat într-o eșarfă veche. Vie, dar în șoc. Ana s-a uitat la bărbatul ei, iar ochii i s-au îngustat.
— Explică — a cerut ea.
— Vezi tu, nu voia să stea liniștită — a bâiguit Dragoș. Era udă, mă temeam că n-are cum să se usuce până vii tu. N-am putut s-o stoarc, a trebuit s-o leg. I-am înfășurat botul ca să nu mai țipe — vecinii amenințau deja cu poliția și cu preotul.
Ana a dezlegat pisica, a șters-o cu prosopul de pe capul lui Dragoș și i-a eliberat botul. Miorița a sâsâit, dar s-a lipit de stăpână.
— Ești un nemernic, Dragoș — a șoptit Ana. Putea să suf— Dar măcar ai învățat că sfințenia casei e mai importantă decât orice sarbatoare, a adăugat ea, privindu-l cu un zâmbet obosit.
