Iar am spălat vasele. E a treia zi când zac în chiuvetă. Nici măcar o ceașcă curată nu mai e. Am tot așteptat, așteptat… Ce să fac? M-am întors acasă de la serviciu, flămând, nervos și obosit. Și trebuie să spăl întâi toate vasele, că altfel nu mai am în ce să mănânc.
Și nici de mâncare nu prea e nimic. Am pus doar ibricul pe aragaz și o oală cu apă la fiert. Măcar să fierb niște crenvurști. Sau poate doar atât. Mi-e tare foame. Niciodată nu mi-am imaginat că voi ajunge să mă chinui așa… Ce rasol cu legume făcea Marina! Ce-aș fi dat să am acum o porție de supă ca la ea…
Și plăcinte! Și foietaje cu tot felul de umpluturi. Și coastele acelea, specialitatea ei. Și ordine, și curățenie în casă! Când veneam acasă după serviciu, totul era lună. Miros de proaspăt peste tot. Acum…
De ce nu mi-am dat seama de asta? Parcă Marina nu avea nevoie de nimic altceva, doar să spele și să gătească…
Am văzut-o pe Larisa într-o zi. Frumoasă, într-o fustă scurtă, pe tocuri înalte. Ieșea dintr-un salon de frumusețe. Aranjată, parcă ruptă din reviste. Atunci mi s-a părut…
Marina nu mergea prin saloane, nu cheltuia bani pe părul ei, nu-i plăcea să se vopsească. Nici prin magazine de modă nu se plimba. Deși era la fel de suplă și frumoasă. Pur și simplu nu îi plăcea tot acel stil feminin. Mereu cu jeans și adidași. Alerga la market sau prin casă.
Iubesc pe altcineva! i-am spus Marinei când am ajuns acasă. Plec de la tine! Nu vreau să te mint.
Marina bătea smântâna pentru tort. Nici nu s-a întors. Și eu n-am observat lacrimile ce-i curgeau pe obraz…
M-am săturat să văd lângă mine nu o femeie, ci o gospodină. Probabil din cauza asta m-am lăsat vrăjit de Larisa. Și acum eu spăl vasele, dau cu mopul, fac curat. De gătit încă nu mă pricep prea bine și, uneori noaptea, visez la plăcintele Marinei…
Larisa are acum manichiură nouă, deci nu poate să spele vase. Stă pe canapea, răsfoiește o revistă, se pregătește să meargă la salon să-și facă părul. Prin jur sunt câteva rochii aruncate, și de pantofii ei m-am împiedicat deja de două ori. Nu știe cu ce să se îmbrace la salon. Iar paharul de la ușă nici ieri nu l-a adus la loc, tot acolo stă.
De ce am schimbat o soție muncitoare cu o fată leneșă? Parcă drumul spre necaz e scurt Să mai fac niște paste? Mă roade foamea
Poate esența vieții nu stă în aparență, ci în dragostea și grija adevărată. O casă nu e cu adevărat acasă dacă nu are sufletul femeii care o ține unită.
