Singurătatea
Îi dau bani de pe bucată, călărețul își cere logodna, iar ea refuză. E mai bine să nu apelezi la servicii gratuite pentru a se căsători în următorii ani.
Ce faci tu singură, Dorina? Un bărbat nu poate sta singur, iar femeia trebuie să fie mereu lângă el. Dacă nu, e ca și cum totul ar fi în dezordine și nimeni nul va vedea. Singurătatea, știi ce e?
Ce e? întreabă Dorina, cam exasperată de blănițele ei, și de capul ei plin de gânduri.
Singurătatea e plictisitoare! râde Mara, pisica ei, fără să observe că băiatul ei are gândul la altceva. E atunci când vrei să îți dai de cap cu ceva, dar nu găsești pe nimeni.
Unde? strigă Dorina, nedumerită.
Unde, unde la Caragandi! răspunde în sfârșit, înțelegând că nu există zâmbete deasupra capului ei; Mara se retrage în colț, murmurând: Te voi iubi, eu îmi păstrez dorul. E greu pentru tine. Dar sufletul tău rămâne curat. Hai să ne cunoaștem, nu? Dorina, bărbatul e tot timpul bun. Și cine nu vrea să fie în căutarea lui și să rămână rapid lângă el
Dorina trăiește singur de aproximativ zece ani. Costul, bineînțeles, îi amintește de o poveste cu zece ani în urmă când a plecat pe la oraș, doar o dată, ca să găsească un lucru serios. Când află, Dorina aruncă o invitație de cină și apoi îi trimite și lui o invitație de drum. Deși partenerul încearcă să-i demonstreze că un singur lucru se poate face și că nimic nu e ciudat fără să fie cu altcineva, cu mâna bătută de război și cu lacrimi masculine săraci, Dorina nu se lasă. Deci se termină relația.
Către soțul său se apropie cu galanterie, lăsând câmpia vechiului său și copiii săi în subordonare. Copiii cresc și se despart în toate părțile. Fiul cel mare lucrează în Iași. Fiica s-a căsătorit repede și a plecat în străinătate la soțul ei. Dorina rămâne să locuiască singură într-un apartament foarte mic din centrul Bucureștiului.
Viața singuratică nu o deranjează. Ea a început o mică afacere, cu o profesie și un salariu care îi permit să trăiască în deplăcere, primind în vizită de la copii și de la Mara, pisica ei. În plus, deși nu are un intelect deosebit, găsește mereu ocupație și nu se plictisește. Citește mult, înoată, merge la yogă, iubește să călătorească, uneori călătorește în resturi cu prietenii. În general, trăiește în deplăcere.
Până la un moment, Mara nu rezolvă destinul ei
Ascultă-mă, Dorina. Un bărbat bun, decent, are șaizeciun ani. Săptămâni de despărțiri la tine. Casă mare, bună, proprietate de pământ. Și vite, oi, porci, vaci tot ce vrei! E hrană sănătoasă, lapte, ouă, carne. Dacă trăiești două sute de ani, vei fi bogat! Bărbatul e simpatic, blond și educat, vorbește ca în cărți Dorina, încearcă. Hai să ne cunoaștem, nu? spune Mara la întâlnire, în timp ce Dorina ezită.
Bine, Mara, să-l cunosc pe vecinulblond, așa să fie. Dar să știi, nu promiteam nimic.
Treaba nu se schimbă, spune proverbul. Și Mara nu lăsă afacerea să stea întrun sertar lung, ci organizează rapid o întâlnire cu cavalerul.
Cavalerul se dovedește a fi totul, fără nimic. Statut, musculos, îmbrăcat decent și de calitate. Părul lui e lung, dar curat, unghiile îngrijite. Se arată atent, scurt la cuvinte, dar cu voce ușoară și calmă. Nu se aruncă în vorbă, dar spune lucruri serioase. Glumește, se încurcă cu Mara săptămâna asta. Numele său românesc și de încredere e Andrei.
După prima întâlnire, Dorina se uită la Andrei Katerina. Începe să creadă că poate și căsătoria e necesară pentru o sufletă curată. Andrei este hotărât să facă o alianță. Hai să căsătorim fără să ne căsătorim, pentru că e prea multă apă în rezervă., spune el.
Dorina își trimite lui Andrei mesaj în telefon că întâlnirile nu mai sunt necesare, că dorințele ei sau stins și că nu vrea să-i încurce planurile. Andrei încearcă să strige la telefon, dar nu are mai mult decât câteva ore. După o scurtă pauză, Dorina se trezește la ora opt dimineață, își face un mic dejun rapid, se spală și bea o cafea cu biscuiți. Privește pe fereastră și își amintește că nu a văzut copiii de mult, ar trebui să sune pe fiul său, iar pe fiica să o viziteze în ziua de naștere. Mai are de cumpărat o geantă pentru hainele de iarnă și trebuie să sune pe Lențiu, pediculul său, să stabilească o întâlnire.
Se gândește că totul ar trebui să fie bine, că nu e nevoie să fie egoistă. Uneori egoismul feminin e sănătos.
În prezent, Dorina trăiește singură, are o mică fermă în satul Fălești, cu animale și o mică casă de vacanță unde își petrece vara la grădină și toamna la foc. Deține și o mașină cumpărată cu opt lei în plus. În fiecare dimineață merge la piață, curăță porcii, hrănește vacile și nu are alte griji.
Trebuie încă să pregătească prânzul pentru soțul ei, să comande produse, să cumpere la piață și să supravegheze toate treburile gospodărești. Casa mare trebuie să rămână curată. Înțelege că veniturile din fermă sunt bune, dar nu trăiește foarte bine. Pensia ei va veni, dar nu are suficiente economii. Tot ce îi trebuie e un trai decent și să poată să se aplece pe garduri să taie fânul în câmp.
Dorina își amintește că nu vrea să se lase cu un singur loc de muncă și să rămână singură la 100 de ani. În fiecare seară, sună la telefon Mara și îi spune: Mă scuza, nu mă căsătoresc cu Andrei. Poate el e un tip muncitor, dar eu nu am nevoie de asta. El nu caută doar o soție, ci și forță de muncă. Vreau să rămân în singurătatea mea, să mă ocup de ferma și de animale.
Mara nu se supără. Dorina își continuă viața în ritmul ei, găsind în fiecare zi un motiv să fie mulțumită.
