Soacra mea hotărăște din senin să se mute în apartamentul meu și să-i lase apartamentul ei fiicei sale, Ilinca.
Soțul meu, Sorin, a crescut într-o familie mare de la Chișinău. Mama lui, doamna Mariana, a tot făcut copii până a venit pe lume Ilinca, mezina mult așteptată. A fost mereu evident că Ilinca e sufletul ei băieții, printre care și Sorin, nu prea au fost băgați în seamă când era vorba de nevoia de sacrificiu. Grijile pentru mezina familiei au rămas mereu prioritatea ei.
Când m-am măritat cu Sorin, mi s-a părut că dau peste noroc. Era serios, muncitor, puternic un bărbat pe care te puteai baza. Știa ce înseamnă familia și voia să aibă și el una, dar nu și-ar fi lăsat niciodată mama și sora de izbeliște. Soacra mea nu punea mare preț pe băieți, dar Ilinca era mereu pe primul loc.
Pe Ilinca am cunoscut-o când avea doar zece ani. La început nu mă deranja, dar după vreo cinci ani am început să mă simt sufocată. Nu voia să învețe, umbla cu tot felul de băieți dubioși prin cartierul Botanica, iar Sorin trebuia mereu s-o scoată din bucluc chiar și la 3 noaptea îl mai suna să o ajute.
Am sperat că într-o zi Ilinca se va cuminți, se va mărita și va pleca. Dar nu. Când, în sfârșit, s-a măritat, doamna Mariana și-a pus feciorii să strângă lei moldovenești pentru nuntă, pentru că dânsa nu avea economie. Soțul Ilincăi n-avea mai nimic, salariul lui de la uzină de-abia ajungea pentru strictul necesar, așa că au ajuns să locuiască tot cu doamna Mariana.
Și-apoi au început copiii: unul, apoi altul. Apartamentul a devenit neîncăpător, așa că soacra și-a dat seama că nu se mai poate sta așa la nesfârșit. Și-a venit soluția perfectă: se mută la noi, iar apartamentul ei din Buiucani îl cedează Ilincăi și familiei acesteia. Dar oare e drept, câtă vreme eu am cumpărat apartamentul nostru din strada Armenească din banii mei, iar Sorin n-a pus niciun leu la socoteală? Culmea e că și Sorin e mulțumit: Mama ne va ajuta cu treburile!
Stăm într-un apartament cu două camere. Dar nu vreau să-mi pierd confortul și intimitatea împărțind spațiul cu altcineva. Soacra mea e convinsă că avem obligația s-o primim, fiindcă Sorin e băiatul cel mare și, prin urmare, pe umerii lui trebuie să rămână grija pentru părinți.
Îmi iubesc soțul, nici nu mă gândesc la divorț. Dar cum să-l fac să-și dea seama cât sufăr? Cum să-i explic că a trăi cu mama lui, zi de zi, e un adevărat calvar? Poate cineva să-mi dea și mie un sfat moldovenesc, să știu cum procedez de aici înainte?
