Am avut grijă de bunicul soțului meu timp de zece ani. Noi pe atunci locuiam cu copiii și cu el într-un apartament închiriat din Chișinău. Sora soțului meu, Dorina, stătea în apartamentul bunicului. Nimeni nu-l voia pe bătrân nici soacra, nici nepoții. Nici viața mea nu mersese cum speram: nu am apucat să termin facultatea, am rămas însărcinată devreme și nu am apucat să mă realizez în carieră.
Zilele mele semănau una cu alta: mereu jonglam între a-l îngriji pe moșneag și a crește copiii.
Soțului meu nu-i plăcea tensiunea constantă din casă și dispărea des. Dar alte femei nu-l doreau, avea copii și nici casă nu avea, așa că tot la mine se întorcea. I-am iertat toate, deși dragostea mea pentru el apusese. O făceam pentru ca el să aducă bani pentru copii și bătrân. Dorina venea rar pe la noi și avea mereu un singur motiv: să-i ceară lui moșul pensia sau să se plângă de greutăți. Dar nu puteam spune că le era rău, nu plăteau chirie, așa că-și permiteau vacanțe în afara țării.
Acum cinci ani, bunicul a făcut testamentul și mi-a lăsat apartamentul:
Tu ai ajuns să-mi fii mai dragă decât toți ai mei la un loc. Nepotul meu nu-i bun de nimic, va da apartamentul mamei sau surorii. Să stea copiii tăi aici, strănepoții mei. Asta să fie răsplata pentru tot ce ai făcut. Ca să nu spuneți pe urmă că din vina mea viața voastră a fost grea.
Dar nimeni din familie nu știa de testament. Când sănătatea bunicului s-a înrăutățit, fiica și nepoata lui au început să-l viziteze des. Văzuseră și ele că lucrurile se apropie de final și brusc le-a apucat grija. Bunicul nu era însă prost, știa exact de ce veneau.
După ce moșneagul a murit, moștenirea a fost împărțită pe loc. Soacra și Dorina l-au convins pe soț să renunțe la apartament, căci acolo locuia Dorina. El a fost de acord, dar niciunul nu știa încă de testament.
A doua zi, soțul și-a strâns lucrurile și mi-a spus că are pe altcineva și că locuise cu mine doar ca să am eu grijă de bunic. A plecat, iar eu am simțit cum s-a ridicat o povară grea de pe sufletul meu. Când rudele au aflat de testament, au început scandaluri, amenințări și certuri.
Ascultă, n-o să vezi tu apartamentul! Nu știu ce-ai făcut și cum l-ai păcălit pe bunic să-ți lase ție casa, dar n-o s-o ai! O să te dăm în judecată și o să dovedim că ești o escroacă!
Știți ce am înțeles? Că pot să vă trimit pe toți la plimbare. Așa că, luați-vă tălpășița!
Vorbele lor nu m-au durut deloc. Sunt sigură că viața mea acum va fi una cumsecade: mi-am găsit un serviciu, eu și copiii avem casă proprie și, cel mai important, nu mai am nicio legătură cu acea familie.
Uneori, viața ne apasă greu, dar răbdarea și bunătatea sunt răsplătite atunci când nici nu te aștepți. Important e să nu renunți la tine, indiferent cât de singură te simți.
Press «Like» and get the best posts on Facebook ↓
