Soția gătește ceva simplu, dar soțul cere plăcinte și sarmale: „Ești în concediu de maternitate, ai destul timp!”

În primii ani de căsnicie, parcă am plutit printr-un oraș ciudat, cu străzi ce se încolăceau ca niște șerpi în jurul blocului nostru din Chișinău. Totul era firesc între noi, Emil era de acord cu orice, nu părea să aibă pretenții povestește Lăcrămioara, 28 de ani. Amândoi munceam, adunam leu cu leu pentru avansul la creditul ipotecar, ca să avem un colțișor al nostru. Nici cu mâncarea nu aveam probleme Emil mânca orice puneam pe masă, ca în vis. Nu-mi băteam capul prea mult, multicookerul era bun la casa omului: terciuri de orez, pilaf cu carne de porc, supe de legume. Nimeni nu se plângea. Doar, uneori, Emil devenea nostalgic, ar fi vrut ceva deosebit, dar nu răspundea clar.

Ce fel de deosebit? Clătite cu brânză și mărar, plăcinte cu vișine, răcituri… Are o pasiune pentru mâncărurile complicate, care se fac cu răbdare: ba fierbi carnea, ba frămânți aluatul, ba strecori sucul de roșii. Eugene, nevăzut, își dădea ochii peste cap în vis: Nu cumperi gata făcute nu-i același lucru! Vrea să miroasă casa a prăjeală de casă.

Când au început aceste vrăji?

Cred că la vreo doi ani după concediul de maternitate… Eu, sincer, nu am niciun talent la gătit, dar tot gătesc, ca în vis! Emil lucrează la birou, câștigă pentru familie, nu vine acasă să găsească frigiderul gol. Întotdeauna mâncare caldă: cartofi copți, carne la cuptor, supă cu găluște, salată de sfeclă roșie. Nimic sofisticat, dar totul curge lin. Și Emil se supără: Tu, care stai acasă toată ziua, poți să faci și cozonac, și sarmale, și pârjoale… O întrebare de ceas de noapte, pe străzi albastre ca într-un basm moldovenesc…

Și copilul?

Nici nu e vorba de copil! Fetița noastră, Casiana, e ca o floare, liniștită, cuminte. O pun pe scaun în bucătărie, îi dau o bucată de aluat, trăiește acolo cât vrea. Ii spun poezii, cântam Doina din Vale și Hora din Moldova. Nu mă jenează, doar că nu-mi vine să pierd ore la aragaz. Mai ales că eu sunt la regim, nu mănânc carne, am uitat de făină. Să fac sarmale doar pentru Emil? Nu-i cam multă trudă?

Ajungem la cotidian: Emil vine rapid de la birou, parcă zburând, participă la petrecerea de la firmă o dată pe an, chiar ajută la baie cu fetița, se joacă cu ea pe covorul din sufragerie. Nu e poveste, ci vis cu ochii deschiși.

Numai că, de curând, a început să ceară murături și răcituri, a și izbucnit o ceartă serioasă nu am vorbit câteva zile. Emil nu pricepe că e greu să faci aluat de casă, să coci clătite, să umpli cu carne. Se simte jignit, ca și cum eu gătesc doar ca să fie ceva, nu ca și cum mi-ar păsa, nu ca să-i fac vreo surpriză.

Mie îmi este greu! se plânge Lăcrămioara. Să gătești mai întâi carnea, apoi aluatul, apoi clătitele, apoi să le umpli… Nu mănânc, deci trebuie să gătesc și altceva pentru mine și pentru Casiana!

Lăcrămioara crede că în Moldova de azi nimeni nu mai face plăcinte cu cartofi, răcituri, sarmale ca altădată. Poate doar de Crăciun sau de Paște, când lumea visează la masa de sărbătoare. Și tinerii se distrează altfel, adună atât cât pot. Dacă cineva vrea plăcinte, le comandă cu 200 de lei fiecare, nu-i ieftin, dacă ai credit și soție în concediu. Nu pentru fiecare zi, ca în vis.

Emil aduce mereu exemplul bunicii sale, din satul Valea Mare Bunica, mereu mirosea a plăcinte cu coajă crocantă și vin de casă. Tot timpul gătea, cu șapte copii și tot găsea răgaz pentru dulciuri.

Pe vremuri, femeile n-aveau cu ce se distra seara, zice Lăcrămioara. Nu era televizor, nici internet. Așa că inventau treburi spălau, coseau, coceau. Cred că e mai bine să petreci timpul cu copilul tău, să te plimbi printre copacii din parc, decât să stai la aragaz trei ceasuri

Zilele trecute, Lăcrămioara a sunat-o pe soacra ei din Iași, iar aceasta, cu voce blândă, îi spunea că drumul spre inima bărbatului e prin stomac și că nu e greu să-i gătești ce-și dorește Emil. Se pare că bărbatul deja se plânsese la mama ei.

I-am spus că eu nu mănânc sarmale, nu vreau să le fac. Imediat au început hai, hai, hai de parcă asta ar fi menirea femeii moldovence, să gătească mult și bine, că bărbații știu să aprecieze…

Și Emil, gurmand ca în vis, se întreabă: dacă are mâncare caldă și proaspătă în casă, vrea în fiecare zi altceva, e obrăznicie? Să mănânce ce i se dă, să nu fie subiect de râs. Dacă vrea ceva special, să-și facă singur sau să comande!

Sau poate Lăcrămioara ar trebui să asculte dorințele lui Emil, să se lase purtată de vise și de arta bucătăriei moldovenești, ca într-un tablou pictat de norii dintr-o zi năucă?

Оцініть статтю
Soția gătește ceva simplu, dar soțul cere plăcinte și sarmale: „Ești în concediu de maternitate, ai destul timp!”