Îmi aduc aminte că, în urmă cu aproape doi ani, am auzit din gura soţului meu o frază ce mi-a rămas întipărită în minte. A spus: Trăieşti așa de previzibil încât mam săturat de tine. Deşi Ion, așa îl chem, credea că viaţa noastră era monotonă, eu eram convinsă că e perfectă.
În fiecare dimineaţă mă trezeam devreme, mâncam micul dejun, făceam câteva exerciţii şi mă îmbrăcam pentru muncă. Prima mea sarcină era să-l pregătesc pe Ion pentru serviciu, căci el pleca de acasă la ora şapte, apoi îmi pregăteam și eu ținuta. Toate mesele le pregăteam în casă; puneam în farfurii mâncăruri pentru prânzul meu şi al său. Seara, când mă întorceam din oraş, mă oprisem la magazinul de la colţ, apoi găteam, făceam ordine şi spălam rufele. Înainte de culcare urmau un film și odihna.
Eram convinsă că avem totul sub control. Ion era mereu aranjat, mâncase bine, iar locuinţa noastră din sectorul 3 al Bucureştiului era curată şi primitoare. Ce am fi putut dori mai mult? În fiecare sâmbătă făceam curățenie generală, coaceam ceva delicios şi pregăteam cina. Seara invitam prietenii la noi acasă sau ieşeam în centrul oraşului. Duminicile le rezervam vizitei la părinţi: dimineaţa la casa bunicilor din Băneasa, iar dupăamiază la cea a socrilui în Pipera. Ajutam la treburile gospodăreşti, discutam şi ne bucuram de timpul petrecut împreună.
Seara ne relaxam în casă, fără certuri, fără strigăte; domnea armonia. Dar, într-o zi, Ion a tot repetat că sa săturat de mine. A vorbit ore în şir, aducând în discuţie prietenii lui care trăiesc pe val, se distrează continuu şi se simt împliniţi. Noi nici măcar nu ne certăm, spunea el, dar eu nu mai pot să trăiesc aşa. Şi a plecat fără să spună altceva.
Eu eram mulţumită de viaţa noastră, nu voiam să schimb nimic. Totuşi, din dragoste pentru el, am hotărât să fac tot ce era necesar. Am început prin a-mi schimba apariţia: am îmbrăcat haine vechi în coşuri de gunoi, am cheltuit banii economisiţi pentru un cămin în Chișinău pe rochii noi, am tuns părul scurt şi i-am schimbat culoarea. Nu voiam să mai par plictisitoare. Apoi am găsit un nou loc de muncă nu în birou, ci în organizarea de evenimente. Această meserie mi-a deschis ochii spre o lume plină de voie bună şi activităţi originale.
Săptămâna următoare, Ion sa întors acasă şi a rămas uluit de schimbarea mea. De atunci i-am promis că vom duce o viaţă cu totul diferită, iar așa sa întâmplat. Nu mai stăteam prea mult în casă. Eram mereu în mişcare, călătorind şi legând prietenii noi. Seara mergam la cluburi, restaurante, baruri, petreceri la prieteni sau la evenimente de pe tărâmul lui Moldoveanu. Ne duceam la corturi, pedalam cu bicicleta, plutim cu caiacul pe lacul Herăstrău și, din când în când, petreceam weekenduri în ClujNapoca.
După câteva luni din această viaţă plină de aventuri, Ion a început să vorbească că îşi doreşte liniştea, să stea acasă. Îşi era dor de mâncărurile de la noi, de prăjiturile mele. Totuşi, eu nu mai avea niciun moment să stau la focul din buncăr. Mă schimbasem atât de mult încât el nu mai căuta compania mea.
După încă o săptămână, Ion ma informat că nu poate ține pasul cu un stil de viaţă atât de activ. Vrea să revină la vechile bune zile, la linişte, căldură și căldura casei. Vrea să petreacă serile acasă, iar în weekenduri să meargă la părinţi şi să mănânce mâncare de casă, nu mâncarea din livrări.
Eu, însă, nu mai erai interesată de acel stil. Mă străduisem să mă obișnuiesc cu responsabilităţile adultului, iar acum nu mai voiam să renunţ la viaţa pe care o trăisem. Aşa că, când Ion a cerut să readucă totul la starea iniţială, a izbucnit o adevărată ceartă.
În final, totul sa terminat cu vase sparte, vecini care au sunat la poliție și cu Ion plecând să-şi ia lucrurile la mama lui din Iaşi. Probabil că speră să revină și să mă găsească aşa cum eram odată, dar ar fi prea mult să ne schimbăm aşa, ca niște personaje de film. Când sa întors, a găsit pe masă hârtii de divorţ și o notă în care scria că sa săturat de mine și că nu poate locui cu el.
Acel episod rămâne în memoria mea ca o lecție despre cum plictiseala și dorinţa de schimbare pot duce la căi întortocheate, chiar şi în inima unei familii româneşti.
