STRĂINA ÎN PROPRIA CASĂ
Toată viața, Lenuța a clădit această casă, cărămidă cu cărămidă, alături de soțul ei, punând în fiecare colțișor o bucățică din sufletul său. Când l-au însurat pe fiul lor, Gheorghe, cu Smaranda, ea chiar a sperat că vor aduce în casă mai multă veselie și căldură. Dar, după câteva luni, aerul din casă parcă s-a îngreunat.
Smaranda a început o luptă tăcută. Mai întâi, a mutat mobila, fără să întrebe pe nimeni, apoi i-a aruncat Lenuței draperiile vechi, dar tare dragi sufletului. Lenuța a tăcut totul doar să-l vadă fericit pe fiul ei. Dar Smarandei nu i-a fost de-ajuns: dorea cu orice preț să fie ea singura stăpână.
Mamă, televizorul dumneavoastră e prea tare, mă doare capul, rostea Smaranda la amiază, cu o voce răstită.
Mamă, nu intrați la bucătărie când gătesc, mă încurcați, zicea ea pe seară.
Lui Gheorghe, însă, Smaranda îi spunea cu totul altceva în șoaptă: Mama ta e tot mai slabă la minte, numai bombăne și mă critică toată ziua. Mă doare sufletul, plâng mereu Gheorghe se simțea sfâșiat între cele două femei pe care le iubea, dar cu timpul a început să-i dea crezare soției.
Totul s-a lămurit într-o seară rece de toamnă. Lenuța se simțea bolnavă, făcuse febră. S-a ridicat cu greu din pat să ceară puțin ceai, dar, când a trecut prin dreptul sufrageriei, a auzit glasurile:
Gheorghe, nu mai pot. Mama ta stă în cea mai mare cameră, numai ea să fie pe primul loc? Mut-o, hai, în prispa de vară, acolo îi va fi liniște, iar nouă ne rămâne loc mai mult. Sau, poate, mai bine o trimiți la mătușa ei, la țară?
Gheorghe a murmurat stins: Smaranda, dar e totuși casa ei
A FOST a ei, acum e a noastră! a tăiat-o Smaranda. Dacă rămâne aici, eu plec la părinții mei. Hotărăște-te!
Lenuța nu a mai așteptat să-i audă răspunsul. A intrat, palidă, dar cu fruntea sus.
Nu trebuie să alegeți, a zis ea încet, dar hotărât. Smaranda, ai dreptate, casa e pentru familie. Dar actele sunt pe numele meu și nu am de gând să mă mut în pridvor. Gheorghe, dragul mamei, te iubesc, însă dacă tu crezi că mama n-are loc aici, atunci ușa vă e deschisă. Împachetați-vă lucrurile!
Smaranda a mizat pe blândețea socrului, dar s-a înșelat. Gheorghe, văzând ochii plini de lacrimi ai mamei și privirea rece a nevestei, parcă s-a trezit. În noaptea aceea nu a plecat el, ci Smaranda, lăsând în urmă vorbe grele că vor regreta mereu.
A trecut un an. Gheorghe locuiește cu Lenuța, iar acum are lângă el o femeie care apreciază casa părintească și respectul față de cei vârstnici. Iar Lenuța a priceput ceva de preț: bunătatea nu trebuie să fie neajutorată. Dacă deschizi ușa cuiva, ai grijă să nu te lase afară din propria ta casă.
