**Surpriză de Anul Nou**
Mă grăbeam spre casă, nepăsându-mi de gheața de sub picioare. În geanta mea zăceau două bilete de avion. La sud ne aștepta o cameră rezervată într-un hotel. Visam de mult să petrecem Anul Nou și sărbătorile lângă mare, la căldură, fără griji. Nu să stăm la plită, ci să ne odihnim, să înotăm în piscină. Să ne simțim într-o poveste.
Dar mereu ceva ne împiedica. Fie nu aveam bani – strângeam pentru avansul la apartament. Fie pur și simplu uitam să cumpărăm biletele și să rezervăm hotelul în avans…
Acum aveam apartamentul nostru. Mai rămăseseră doar câteva rate. Era timpul să ne gândim la un copil. Și dacă nu acum, cu un bebeluș nu mai puteam realiza visul prea curând. Așa că hotărâsem să-i fac un cadru lui Cătălin de Anul Nou.
Bineînțeles, soacra mea avea să comenteze că arunc banii pe prostii. Că la mare iarna nu se face nimic. Dar ei, ce fac? De ce nu m-am consultat cu ei? Aveau să se supere, să-mi facă reproșuri. Deja nu mă prea suporta, acum abia așteptam scandalul. Dar nu mă omoară. O să treacă și peste asta. Important era cum îl va surprinde pe Cătălin. Ce sărbătoare avea să fie!
Dacă mă consultam, soacra ar fi făcut scandal și surpriza se strica. Și nici nu eram sigură că am fi plecat. Nu mă gândisem că poate lui Cătălin nu-i va plăcea surpriza sau că va avea alte planuri. El mereu spunea că nu înțelege de ce să stai toată noaptea să mânânci salate în fața televizorului. Îi plăceau petrecerile și distracția.
Până atunci, plicul cu bilete stătuse în sertarul de la birou. Azi hotărâsem să-l iau acasă și să i-l ofer. Zborul spre vis era peste două zile.
Ajunsă acasă, am pus plicul sub brad, unde să-l vadă imediat. M-am schimbat și am început să fac cina, cu urechea ciulită la ușă. Mă uitam mereu la ceas.
La opt și jumătate începeam să mă neliniștesc. Cina se răcise de mult pe plită, iar Cătălin tot nu apărea. Starea mea se înrăutățea cu minutul. L-am sunat de mai multe ori, dar telefonul era închis. Mă plimbam agitată prin casă, mă uitam pe geam să văd dacă mașina lui intră în curte. Gânduri negre îmi năvăleau în minte, una mai groaznică decât alta. Încercam să-l sun iar și iar, dar automatul răspundea rece: „Telefonul este închis”.
Îmi alungam gândurile proaste, îmi spuneam că poate s-a întâlnit cu prietenii și s-a pierdut în vorbă. Dar de ce închisese telefonul? De ce nu mă anunțase?
Am și căutat pe hol de câteva ori. Odată, tatăl meu se îmbătase cu prietenii. L-au adus acasă, dar știind că mama e strictă, nu au îndrăznit să bată la ușă. L-au așezat pe coridor, rezemat de perete, și au plecat. Noroc că vecinul l-a văzut și a sunat la noi.
Pe hol nu era nimeni, niciun zgomot. Uitasem de bilete și de surpriză, doar voiam să fie Cătălin bine.
Nu mă gândeam la somn. M-am așezat pe canapea, cu picioarele sub mine, gata să aștept toată noaptea. Sunetul telefonului a răsunat în liniște ca un glonț. Am tresărit, l-am luat și m-am ridicat brusc.
— Cătăline, unde ești? Ce s-a întâmplat? am țipat în receptor.
— Nu s-a întâmplat nimic, a răspuns un glas feminin, dulceag. Am dat telefonul de la ureche, uitându-mă la ecran – suna de pe numărul lui Cătălin. — Doarme Cătălinul tău. Ca un prunc, a spus vocea mieroasă.
— Unde doarme? De ce? Cine ești? am întrebat, deja știind răspunsul.
Când împărtășisem unei prietene că pregătesc o surpriză pentru Anul Nou, ea a râs și mi-a povestit despre sora ei, care îi dăduse bărbatului un abonament la piscină cu saună pentru doi. Au mers de câteva ori. Apoi bărbatul s-a răcit, apoi au fost ocupați.
Sora a decis să meargă singură. La recepție, fata i-a spus că cardul fusese folosit cu jumătate de oră în urmă. Atunci sora și-a dat seama cine îl luase. Peste o jumătate de oră, l-a văzut pe soțul ei ieșind din vestiar, cu o fată în brațe. Aflase astfel despre înșelare. Prietena mi-a spus că surprizele sunt frumoase, dar trebuie să fii atentă.
Toate au fulgerat prin mintea mea într-o clipă. M-am trezit la glasul din telefon.
— Cătălin doarme la mine. E viu și nevătămat, nu-ți face griji. Ghicești cine sunt? Mă iubește. De jumătate de an ne vedem. A avut milă de tine, nu ți-a spus. Am hotărât să-l ajut. S-a închis.
M-am lăsat pe canapea amorțită, ținând telefonul în mână. Ecranul s-a stins, la fel ca viața mea, speranțele, bucuria de Anul Nou și călătoria la mare. Toate sentimentele au dispărut, doar durerea și rușinea au rămas.
Câte astfel de povești auzisem, citisem pe internet. Părea imposibil să ni se întâmple și nouă. Șase ani împreună. Oare e mult să te saturi de cineva? Nu putea fi adevărat. Cătălin avea să vină și să spună că a fost o glumă.
Mai încercai să-l sun. Telefonul era tot închis. Îmi imaginam o blondă în halat, scoțând telefonul din buzunarul lui Cătălin și sunându-mă din baie. Îi vedeam fața frumoasă, ca o copie a fetelor din reviste. Buzele umflate de sărutări.
„Jumătate de an. Deci din iulie. Dorm împreună, nu doar se plimbă. Iar eu am planificat surpriza.” Nu știam ce mă durea mai tare – înșelătoria sau eforturile mele zadarnice să-i fac un cadru.
Plicul cu bilete rămăsese sub brad. Nu plângeam. Gândurile-mi zborau. Dar toate se învârteau în jurul aceleiași întrebări: Ce fac acum? Cum să continuiEa a luat un aer adânc, a deschis telefonul și a format numărul lui Andrei, simțind cât de ușor îi era inima acum, ca și cum viitorul întindea o mână către ea.
