Surpriză cu flacără: cum Șoricel aproape a dat foc casei de 8 Martie
Liniștea din apartamentul Mărișoarei a fost spulberată înainte ca ea să apuce să deschidă ușa. Scările miroseau a fum, apa cu săpun se scurgea pe trepte, iar aerul era atât de gros, încât părea că șoptește: „Fugi cât poți!” Dar Mărișoara, femeie puternică, directoare la o companie mare, nu era genul care să se retragă.
Trântind ușa, a lăsat pe cufăr buchetul primit la petrecerea de la muncă, și-a scos pantofii, parcă arunca povara zilei, și și-a băgat picioarele în papuci. Deși, văzând șiroaiele de apă, probabil ar fi fost mai potrivite cizmele de cauciuc. Înăuntru, un zgomot infernal – clănțănit, fâsâit, și pisica urlând în colț.
— Șoricel?! Ce naiba se petrece aici?! — a răcnit ea, înaintând prin aburi și miros de grăsime arsă.
Bărbatul a apărut din adâncurile apartamentului. În chiloți și bos, cu fața zgâriată și plină de funingine, un ochi vânăt și un prosop înfășurat pe cap ca la tuaregi. Părea că s-a întors nu de la pregătituri festive, ci de pe front.
— Mărișoară… Credeam că vii mai târziu… petrecerea, te ții până la capăt, nu?
Fără să clipească, ea s-a așezat pe pouf, și-a acoperit ochii și a spus ferm:
— Raportează. Tot. Fără „dragostea mea” și „nu-ți fă griji”. M-am panicat când mafioții mă amenințau în anii ‘90. M-am panicat când afacerea era pe muchie de cuțit. După aia, panică n-am mai simțit. Acum spune: ce ai făcut?
Șoricel a înghițit în sec.
— Voiam să-ți fac surpriză. Sărbătoarea. Te-ai chinuit, meriți… Am vrut să dau cu mopul, să spăl rufe, să fac friptură de vițel…
— Friptură? — a întrebat Mărișoara.
— Nu friptura… Mașina de spălat. A început să scurgă. Dar nu imediat. Am băgat carnea la cuptor, apoi m-am dus la baie, apoi la mașină. Și acolo… pisica.
— Trăiește?
— Bineînțeles! — s-a indignat el. — Doar puțin udă. Și cam nervoasă. Jur, nu era acolo când am pornit-o. A intrat după… cumva.
— A intrat?! ÎN MAȘINA ÎNCHISĂ?!
— Poate s-a strecurat…
Mărișoara și-a acoperit fața cu palmele.
— Bine, continuă. Dar arată-mi pisica. Să văd dacă măcar ea a supraviețuit.
— Păi… E în sufragerie. Legată. Pentru siguranța ei. Și să se usuce.
— Are labe?
— Toate patru. Dar… imobilizate. Temporar.
— Și apoi?
— Am pus rufele, miros a ars. Deschid cuptorul – carne carbonizată. Am stropit cu ulei, și-a luat foc. Mi-am ars sprâncenele. Pistruț a început să urle. Fug la mașină – nu se deschide. Pisica privește prin geam, cu ochi de demon. Și țipă! Eu, între iadul din cuptor și iadul din mașină. Am luat o pârghie, am spart sticla. Pistruț a sărit afară, și apoi…
— Doamne… — a șoptit ea.
— A spart două vaze, a scăpat pe covor, a tras draperiile pe jos, a zgâriat pereții, a răsturnat șampania, vecinii de jos au amenințat cu poliția și cu vrăjitoarea. I-am prins-o și am legat-o. S-o usuc. Și ție, Mărișoară, voiam să-ți fac surpriză…
Ea s-a ridicat, a mers în sufragerie. Peisajul ar fi provocat un atac de cord unei doamne sensibile, dar nu și ei. Pisica era legată de radiator, cu botul înfășurat într-un șal, fum în aer, bucăți de sticlă și zgârieturi pe pereți. Ca după bombardament. Șoricel s-a învârtit în jurul ei, bolborosind:
— Nu voia să stea locului! Mă gândeam să nu rămână udă. Și ca să nu mai scârțâie, i-am închis gura. Dar e bine!
Mărișoara a dezlegat pisica, a șters-o cu prosopul de pe capul lui Șoricel, și a strâns-o la piept.
— Măi tâlharule, Șoricel. Putea să se sufoc— Dar dacă a supraviețuit la spălătorie, acum îi e frică doar de umbra ta, zise Mărișoara, privindu-l cu un zâmbet amuzat, în timp ce Pistruț se fâțâia mândră pe brațele ei, aruncându-i lui Șoricel o privire care spunea clar: „Ai scăpat de data asta, dar n-am uitat nimic.”
