— Doamna Lidia, acolo pe locul de joacă un bărbat necunoscut se apropia de fetița dumneavoastră, Sanda.
— Ce înseamnă „se apropia”? Maricica, ce tot spui? Unde e? Cine e?
— De unde să știu eu! Am vrut să-l întreb cine e, și omul a luat-o la fugă, doar tălpile i-am văzut.
— Nu-mi place asta. Sanda! Fiică, vino la mine!
Fetița de cinci ani cu codițe zbârlite a alergat spre Lidia, zâmbind cu toată fața.
— Mamă! Am văzut niște cățeluși acolo!
Lidia s-a uitat atent la fața fiicei sale, încercând să înțeleagă ce se întâmplase pe locul de joacă în lipsa ei. Sanda părea normală, dar inima mamei tot nu era liniștită.
— Unde ai văzut cățeluși? Cine ți i-a arătat?
Sanda s-a uitat mirată la mama ei, apoi a ridicat din umeri:
— Nu mi i-a arătat nimeni, i-am văzut singură. Sunt trei: doi negri și unul cu pete albe. Hai, îți arăt!
Lidia a apucat-o pe Sanda de mână și a întrebat-o cu severitate:
— Cine s-a apropiat de tine? Un unchii? Ce ți-a spus? Te-a deranjat?
Fața fetiței s-a întins și mai mult de uimire.
— Mamă, ce ai? Îți tremură buza. Niciun unchii nu m-a deranjat, de unde-ți vine? Doar un domn drăguț m-a întrebat dacă te cunosc pe Lidia Dumitrescu.
Inima femeii a tresărit. Cine ar putea fi? Oare el? Cine altcineva ar putea avea interes să o caute, știind exact cum o cheamă?
— Cum arăta? Acel domn drăguț?
Dar Sanda n-a apucat să răspundă, pentru că telefonul Lidiei a vibrat în buzunar. Soțul ei suna, și nu putea să nu răspundă.
— Da, dragă?
Gândul la bărbatul ciudat care vorbise cu fiica ei de cinci ani nu-i dădea pace. Nu voia să-i spună soțului despre necunoscut, așa că i-a poruncit Sandei să nu pomenască nimic.
— Ca să nu-ți faci tatăl griji, i-a explicat, iar Sanda n-a mai întrebat nimic.
Toată noaptea s-a zvârcolit în pat, luptându-se cu insomnia. Dimineața s-a trezit cu o durere groaznică de cap și fără chef de nimic. Orice mișcare îi provoca o migrenă puternică, așa că a hotărât să nu facă nimic în ziua aceea.
— Hai să mergem la restaurant, i-a sugerat soțul ei, iar Lidia a acceptat cu bucurie.
Cel de-al doilea mariaj al ei era atât de diferit de primul. Cu Victor, se simțea protejată, ca după un zid de piatră, și încerca să nu-l supere, primind în schimb dragoste și afecțiune.
— Minunată idee! a spus ea zâmbind.
Starea ei începea să se îmbunătățească, dar când au ieșit din casă și s-au urcat în mașină, Lidia a zărit pe treptele blocului vecin o siluetă care părea cunoscută. A înghețat pe loc, simțindu-i cum i se zvâcnește inima și încercând să vadă mai bine.
— Lidia, ce ai? a auzit vocea lui Victor din mașină.
— Mamă, urcă! La ce te uiți?
Lidia s-a așezat încet pe scaunul din dreapta, dar nu și-a luat ochii de la necunoscutul care stătea la zece metri de mașină. Când au plecat, în sufletul ei a rămas un sentiment neplăcut, ca și cum inima i-ar începe să doară, făcând-o să nu mai poată respira.
La restaurant, Lidia nu s-a putut relaxa, iar când Victor a ieșit să răspundă la un telefon, vocea Sandei a atras atenția ei.
— Mamă, l-am văzut din nou pe acel domn drăguț lângă casă.
Lidia abia a reușit să-și înăbușe un strigăt. A privit-o pe fiica ei și și-a dat seama că persoana care o ștersese din viața ei acum peste zece ani reapăruse. Gândurile la el erau grele, pline de amestecuri între frumos și groaznic. Cum să trăiască acum cu asta?
— L-ai văzut seara? a întrebat-o mecanic pe Sanda, care a dat din cap.
— Da, când am plecat la restaurant. Stătea lângă blocul vecin și se uita la noi.
După cină, care i s-a părut o povară, Lidia s-a ridicat cu ușurare și s-a îndreptat spre ieșire. Victor, mergând lângă ea, a luat-o ușor de mână și a șoptit:
— Ce s-a întâmplat, Lidia? Nu ești bine.
A vrut să tacă până la urmă, dar nu a putut. Îl iubea prea mult pe Victor ca să-i ascundă gândurile care o chinuiau.
— Victoare, s-a întors Andrei.
Bărbatul s-a oprit, i-a scos mâna și s-a uitat îngrijorat la ea:
— Andrei? Ți-a dat telefon?
— Mamă, cine e Andrei? a intervenit Sanda curioasă.
— E un… cunoscut, a răspuns Lidia evaziv, apoi s-a uitat la soțul ei, Nu m-a sunat. L-am văzut ieri și azi lângă casă. Sigur el e.
Victor n-a spus nimic. Au urcat în mașină și au plecat acasă. Pe drum, Lidia și-a dat seama că întâlnirea cu Andrei avea să aibă loc. El stătea pe trepte, cercetând mașinile care treceau, până când a zărit-o pe ea.
— Ai dreptate, a spus Victor, Seamănă cu el. Te-a găsit.
— Îmi permiți să vorbesc cu el? a întrebat Lidia cu glas tremurător, Dacă nu vrei, nu…
— Lidia, Victor i-a atins mâna, E fiul tău. Nu te pot opri să vorbești cu el.
Lidia a încuviințat, apoi s-a uitat în spate și a văzut-o pe Sanda dormind pe bancheta din spate. Victor a înțeles fără cuvinte și a zâmbit ușor:
— Du-te, noi cu Sanda mai facem o tură prin cartier. Doarme, n-are rost s-o trezim acum.
Lidia i-a aruncat soțului ei o privire recunoscătoare, apoi a ieșit din mașină. S-a apropiat de Andrei și l-a privit în față. Nu se văzuseră de peste zece ani, și bărbatul se schimbase mult. Îi apăruseră riduri ușoare pe față, părul îi subțiase, iar expresia ochilor nu mai era aceeaLidia a închis ochii pentru o clipă, respirând adânc, și și-a dat seama că, în sfârșit, putea să închidă vechea povară a trecutului și să se bucure de familia pe care o construise acum.
