E vina ploii
După-amiază, cerul s-a înnorat, iar spre seară a început să plouă fin. Primăvara, străzile par mai sumbre, mai ales în astfel de zile ploioase.
Mircea se plimba cu mașina prin oraș de mai bine de o oră, încercând să-și omoare timpul până la plecare. Spre seară, traficul devenise mai dens, stând la semafoare și în ambuteiaje. Timpul trecea greu, dar nu avea chef să se întoarcă acasă, iar la gară era prea devreme.
A oprit mașina lângă trotuar și a oprit ștergătoarele. Picăturile mici de ploaie au început să acopere parbrizul, distorsionând lumea din spatele lui.
Toată săptămâna se trăgea la fire după plecarea Andreei. Iar acum încă nu trecuse durerea. Dacă rămânea acasă, ar fi băut din nou, cum făcuse în fiecare zi. Fără vin, nu putea adormi.
Trăiseră împreună cu Andreea aproape un an, iar înainte de asta se văzuseră două luni. La început totul fusese minunat. Își făcuse chiar planuri: vara urmau să meargă la mare, și acolo, pe plajă, avea să-i ceară să se căsătorească, chiar dacă în ultima vreme se certau mereu. Andrea îl critica pentru orice, se enerva din orice, avea pretenții mereu.
Înainte să plece, se certaseră din cauza cadoului de 8 Martie. Un buchet de lalele olandeze și geanta pe care și-o dorea de mult i se păruseră prea puțin.
— Tu ai vrut geanta asta, se împotrivise Mircea. Și nu e tocmai ieftină, apropo.
— Știam că o să mi-o cumperi. Credeam că mai adaugi ceva, că faci un mic surpriză. Un cadou trebuie să fie neașteptat, să fie drăguț.
— Păi, dacă voiai altceva, trebuia să-mi spui, zisese el, posomorât.
— Tu nu puteai să ghicești?
Și Andreea începuse din nou. Spunea că nu știe să facă pe plac unei femei, că nu câștigă destul. Dănuț îi cumpărase Oxanei o blană, iar prietenul Mădălinei i luase un inel cu diamant.
— Dănuț își face combinatii, nu câștigă cinstit, merge pe muchie de cuțit.
— Și ce? Măcar ea are blana și pleacă în concedii scumpe. Iar tu ești prea corect, așa că trăim ca săracii.
— Nu exagera, nu suntem săraci. Voiam să-ți iau un inel, dar mai târziu. De ce ți-ai lua blană primăvara? Pe lângă asta, a economisit bine, a luat-o la reducere.
— Te prefaci sau chiar nu înțelegi? Glasul Andreei suna ascuțit ca sticla spartă.
Toate certurile aveau un motiv, Mircea bănuia care, dar nu voia să creadă. Se certaseră și înainte, dar noaptea se împăcau. Dar în acea noapte, Andreea se întorsese cu spatele, îl izbise pe mână când încercase să o îmbrățișeze.
Dimineața nu-i vorbise. Îi sunase pe parcursul zilei, dar nu răspunsese, apoi îi închisese telefonul. Mircea abia așteptase să se facă seară. Pe drumul spre casă cumpărase flori, dar intrând în apartament, găsise doar un bilet.
Andreea scrisese că se săturase, că e obosită și pleacă la cineva care e gata să-i dea lumea-n picioare. Din dulapuri dispăruseră hainele ei și valiza cu care merseseră în vacanță.
Mircea bântuise prin casă, aruncând tot ce-i cădea-n mână, mai ales lucrurile mici pe care Andreea le uitase sau le lăsase intenționat în urmă pentru viața ei nouă, bogată. Apoi luase un sac, strânsese tot ce-i aparținea. În el zburase și periuta ei din baie, borcanul cu cremă și halatul uitat pe cârlig. Se obosisese să ducă sacul la tomberon.
Cel mai dureros era că nu plecase simplu, ci la altul, făcându-l să pară un ratat. Și așa se simțea. Nu putea dormi, mirosul Andreei, care pătrunsesPloaia continua să cadă, stropind geamurile cafenelei unde se afla acum, uitându-se la Alina care râdea de gluma lui, înțelegând în acel moment că uneori cele mai frumoase povesti încep cu picături de ploaie și un noroc neașteptat.
