Am mers la casa părinților mei cu un tren de clasa a doua. Aveam locul de sus la cușetă, dar nu m-a deranjat deloc ba chiar m-am simțit destul de șmecher. Pe rafturile de jos, însă, s-au așezat două doamne de toată isprava. Când am vrut să cobor și să-l aștept pe conductor, una din ele deja bombănea că mă urc ca o veveriță.
Când m-a pălit foamea, am încercat să mă strecor la masa din compartiment dar femeile s-au pus una de-o parte, una de cealaltă, aranjate ca la olimpiadă, și sorbeau ceaiul pe mutește, doar să nu-și piardă teritoriul.
Pot să mănânc și eu ceva rapid? am întrebat cu glasul rămas de la bunica.
Tinere, tu ai bilet la patul de sus! Ai economisit bani? Ei bine, poți mânca acolo! Noi vrem să dormim și să mirosim mâncarea ta după. Plus că vrem să ne odihnim, a oftat una din ele, cu nasul pe sus.
Mi-am dat seama că nu am cu cine discuta. Așa că mi-am făcut patul, am urcat sus cu pachetul meu de tăieței instant așa, ca un student gospodar. Nici nu am apucat bine să-mi bag furculița în castron că, hop, trenul a zvâcnit tot prânzul mi-a zburat pe raftul de jos.
Tăiețeii s-au împrăștiat peste tot, inclusiv prin părul bogat al colegei de compartiment. Nici pe la mondenități nu fusese așa dezordine de paste. Am vrut să râd și să plâng deodată.
Tinere, n-ai pus gura pe tren până acum? Ai venit prima dată pe CFR sau ce? E de neimaginat! a strigat doamna, fulgerându-mă cu privirea.
Nu a fost intenționat! m-am apărat, încercând să desfac tăiețeii din buclele ei.
Toată noaptea a trenului a plutea un parfum de tăieței la plic. Chiar și conductorul se ferea de doamna cu coafura asiatică. Voia să se spele, săraca, dar cum? Trenul era din cele vechi, de nu găseai nici săpun, darămite duș.
Eu am dormit liniștit, deși de la mirosul persistent m-a urmărit foamea până la Chișinău. Ce să mai spun? Cine nu dă, nici nu primește!
