Trei ani de căsnicie și în fiecare noapte, soțul ei dormea cu mama lui. Într-o noapte, ea l-a urmărit și a descoperit un adevăr care i-a tăiat răsuflarea.
Alina și Vlad erau căsătoriți de trei ani. Pentru toți din jur, păreau cuplul perfect. Vlad era calm, muncitor și extrem de iubitor. Totuși, pe Alina o măcina o chestie: un obicei mai ciudat al bărbatului ei.
În fiecare noapte, undeva pe la miezul nopții sau unul, cel târziu două, Vlad se ridica încet de lângă ea. Își desfăcea brațele ușor din îmbrățișarea Alinei, ieșea pe vârfuri din dormitor și se ducea în odaia mamei lui, tanti Doina, care locuia cu ei. Până dimineața nu mai apărea înapoi.
Alina, în primul an, a încercat să înțeleagă.
Mama are insomnie îi spunea Vlad. Nu poate dormi singură.
Dar în al doilea an, gândurile că poate e prea legat de mama lui au început s-o macine. Să fie Vlad un băiat de mamă? După al treilea an, Alina se lăsa mistuită de gelozie și nesiguranță. Avea simțământul că Vlad o iubește mai mult pe mama lui decât pe ea. Parcă erau trei oameni în căsnicie.
De ce dormi acolo? l-a confruntat într-o seară Sunt soția ta! Trebuie să fii lângă mine. Ce faceți toată noaptea acolo? Povestiți până iese soarele?
Alina, te rog, înțelege i-a răspuns Vlad, epuizat și cu ochii încercănați Mama e bolnavă. Are nevoie de mine.
Bolnavă? Dimineața o văd bine, mănâncă, se uită la TV Nu-i decât un pretext să nu vrei lângă mine, e clar!
Vlad a tăcut, cu capul plecat, și a ieșit fără zgomot din dormitor.
Rosă de nervi și de bănuieli, Alina a hotărât să-l urmărească. Trebuia să știe adevărul.
A venit miezul nopții.
Ca de fiecare dată, Vlad s-a ridicat cu grijă, crezând că Alina doarme. Ea însă era trează și-l urmărea cu ochii din întuneric.
Când a ieșit el din cameră, Alina a mai așteptat cinci minute și-apoi s-a furișat desculță, să nu facă zgomot.
S-a oprit la ușa camerei Doinei, ușa stătea puțin întredeschisă.
Alina s-a uitat pe ușă.
Era pregătită să facă scandal. Să îi confrunte pe amândoi.
Dar ce-a văzut acolo, i-a înghețat inima.
În camera slab luminată de o veioză, tanti Doina care ziua părea veselă și liniștită era legată cu grijă de pat, cu niște fețe de pernă. Se zbătea și părea speriată, cu ochii roșii, transpirație curgându-i pe gât, și colțul gurii plin de spumă.
Lăsați-mă! Nuu! Nu-l omorâți pe fiul meu! urla ea răgușit și destul de slab.
Vlad o ținea strâns, ca să n-o rănească pe ea sau pe el. Brațele lui erau pline de mușcături, zgârieturi și vânătăi.
Stai, mamă sunt eu, Vlad, ești în siguranță îi spunea în șoaptă, mângâind-o pe spate.
Nu ești Vlad! Vlad e mort, l-au omorât! urla tanti Doina, încercând să-și înfigă dinții în umărul fiului.
Vlad a tras aer adânc, strângând din dinți de durere, dar nu i-a dat drumul. Nici n-a ridicat vocea.
Alina a văzut limpede lacrimile care-i curgeau soțului pe față, în timp ce îndura toată scena asta fără să se plângă.
După câteva minute, tanti Doina a vomitat tot pe hainele lui Vlad. Mirosul a ajuns până la ușă, greu de suportat. Dar Vlad, în loc să fugă, a luat o cârpă și a șters cu răbdare fața mamei apoi propria lui haină. După care, fără să clipească, i-a schimbat scutecul bătrânei.
Alina s-a sprijinit de tocul ușii. Picioarele îi tremurau de șoc.
După vreo oră, tanti Doina părea că se mai liniștește. Pentru câteva minute și-a recăpătat luciditatea.
Vlad? a șoptit ea.
Da, mamă, sunt eu.
Femeia i-a pipăit fața, observând rănile proaspete.
Te-am rănit iar, nu-i așa? Scuză-mă, nu am vrut, iartă-mă a izbucnit în plâns Du-te la Alina, dragule. O neglijezi, biata fată
Vlad a dat din cap că nu și-a terminat treaba și a acoperit-o pe Doina cu pilota.
Nu, mamă. Rămân aici. Nu vreau s-o văd pe Alina așa speriată. Nici să curețe după tine, nu e treaba ei. Eu sunt fiul tău, eu trebuie să fiu aici, las-o pe Alina să doarmă.
Dar, Vlad tu ai obosit destul
Pot, mamă. Pe voi două vă iubesc, pe amândouă vă protejez. Pe Alina ziua, pe tine noaptea.
În acel moment, Alina n-a mai rezistat.
A deschis ușa de tot și a intrat.
Alina? s-a speriat Vlad, încercând să-și ascundă hainele pătate Ce cauți aici? Du-te, e miros greu
Alina n-a zis nimic. S-a apropiat, a căzut în genunchi și l-a cuprins în brațe pe Vlad, izbucnind în plâns.
Iartă-mă a spus printre suspine Iartă-mă, Vlad am crezut tot felul de prostii și tu duceai totul singur
Alina s-a uitat la tanti Doina, care stătea cu rușine în ochi.
Mamă i-a spus, luându-i mâna De ce nu mi-ați spus? Aveți demență și sindromul apusului, nu-i așa? (Adică acea stare care se agravează seara).
Nu am vrut să te împovărăm, fată dragă i-a răspuns bătrâna Știm că muncești mult. Nu voiam să fiu o povară.
Nu sunteți, să nu mai aud! a răspuns ferm Alina.
S-a ridicat, a încălzit apă și a adus un prosop. Ea însăși a șters urmele de murdărie de pe brațele lui Vlad și de pe chipul soacrei sale.
Vlad i-a spus șoptit , trei ani ai dus singur totul. De azi înainte, suntem doi. Sunt nevasta ta. Și la bine, și la greu și asta înseamnă să avem și grijă de mamă.
Dar Alina
Nu există dar! Ne împărțim, facem cu rândul sau angajăm o soră medicală. Dar niciodată nu vei mai fi singur.
Vlad a strâns-o la piept. Pentru prima oară după multă vreme, a simțit că i se ia o piatră de pe inimă.
De-atunci nimeni în casă n-a mai ascuns boala Doinei. Totul a fost pe față. Au luptat împreună. Și Alina a înțeles că iubirea nu se măsoară doar în momentele frumoase, ci mai ales în capacitatea de a fi alături unul de altul și când vin cele mai întunecate încercări.
Gelozia s-a risipit.
A rămas doar respect și o dragoste și mai puternică pentru un bărbat care a știut să-și sacrifice liniștea ca să le protejeze pe femeile lui dragi.
