Tu, poate, nu prea știi cum sunt copiii de azi!
Bună, Găbiță, te văd că te ocupi de grădină, am zis să trec pe la tine să salut, spuse Tatiana Petrovna zgâlțâindu-se lângă poartă.
Cu Gabița Ivanovna locuiau în capete opuse ale satului. Petrovna și bunicul ei Victor stăteau lângă râu, iar Gabița mai aproape de pădure.
Înainte nu prea aveau de ce să vorbească, erau destui vecini prin preajmă. Dar la vecini, nepoții erau deja mari. Iar vara asta, la Tatiana și soțul ei, copiii voiau să le aducă pe nepoții Vadim și Denis pentru o lună întreagă. Ziceau că s-au săturat de oraș.
Anii trecuți, fiul lor avea venituri mai bune, așa că mergeau mereu în străinătate. Acum situația se schimbase și își aminteau că părinții lor trăiau lângă natură, pe malul râului. Hotărâseră să nu vină doar pentru weekend, ca de obicei, ci întreaga lună.
Doar că, mamă, nu prea se înțeleg între ei, îi avertizase fiul lor Nicolae. Denis, la treisprezece ani, se crede mare. Iar Vadim nu vrea să i se supună, așa că se ceartă mereu!
Păi bine, oare nu ne descurcăm cu propriii nepoți? Aduceți-i, o să ne înțelegem, răspunse voioasă Tatiana. Dar după ce închise telefonul, se gândi copiii de azi nu mai sunt ca pe vremuri. Uneori nici nu poți să te apropii de ei. Ultima dată i-au adus când erau mici. Acum cum o să se poarte? Îi era puțin frică, dacă n-o să reușească să-i țină în frâu?
Bunicul Victor era un om aspru, nu tolera neascultarea. Iar certurile nu le trebuiau.
Așa că Tatiana Petrovna hotărî să se asigure și să meargă la Gabița și la ea veneau nepoți de vârsta asta.
Știa din propria experiență că trebuie să-i țină ocupați. Atunci vor fi mai puține probleme, dacă se împrietenesc.
Intră, Tănuță! o văzu Gabița Ivanovna. Cu ce noroc pe la mine?
Păi, nepoții vin la noi pentru o lună, iar la tine parcă sunt băieți de vârsta lor? Hai să-i facem cunoștință, poate se împrietenesc și le e bine și nouă și lor, sugeră Tatiana.
Tu poate nu prea știi copiii de azi! râse Gabița. Nu-ți e teamă să-i iei pentru atât timp? Pe ai mei mă omoară cu capriciile, iar bunicul nostru voia să-i trimită acasă. Dar dacă ai zis, adu-i, să ne cunoaștem. Ce să facem, sunt nepoții noștri!
În weekend, veni fiul Nicolae cu soția Polina și băieții Denis și Vadim.
Se văzu că băieții cresuseră și erau bucuroși să-i vadă pe bunici. Iar Tatiana se liniști.
Ce-o fi spus Gabița? Poate la ea sunt copiii răi. Ai ei erau cuminți și bine crescuți! Și la școală mergeau bine, nu avea de ce să-și facă griji.
Mamă, dacă e ceva, sună-mă, vorbesc eu cu ei, zise Nicolae plecând, dar Tatiana făcu cu mâna Lasă, fiule, am crescut noi copii sau ce?
Seara, Denis și Vadim nu se puteau liniști. I-au pus să doarmă în camera alăturată, cea a lui Nicolae când era mic.
Dar se vede că schimbarea de loc îi entuziasma și nu puteau să adoarmă. Vorbeau tare, iar zgomotul îl enerva pe Victor Grigorievici, bunicul Victor.
Și de ce te-ai băgat, Tănuță? Nu le trebuia satul nostru, și iată-i veniți!
Dar dimineața, abia dacă puteai să-i trezești pe nepoți.
Trecuse de amiază și încă dormeau!
Bunico, mai lasă-mă să dorm, mormăi Denis.
Iar Vadim dormea atât de somn încât nici nu auzea.
Până când o mai dormi?! se enervă Tatiana.
Apoi observă ceva pe jos. Se uită mai atent și își dădu palmele peste cap.
Telefoanele lor zăceau pe podea!
Ați jucat până târziu? Nu se poate așa, vă iau telefoanele, gata!
Denis sări imediat.
Dă-l înapoi, nu e al tău! Mama ne dă voie!
Ei bine, o să o sun să văd ce vă dă voie! răspunse Tatiana. Denis nu mai încercă să-l ia, se supără, trânti ușa și mormăi: Sună atunci!
Două ore nu ieșiră din cameră. Bunicul Victor voia să intre să vadă ce boicot era ăsta în prima zi? Dar băieții ieșiră, amândoi posomorâți:
Nu mâncăm terci, vrem nuggete sau sandvișuri calde.
A, da?! Terciul nu vă place, rămâneți flămânzi, se enervă Victor Grigorievici. V-ați făcut paturile? Să văd cum arată! De unde aveți pungi de chipsuri goale și ambalaje de bomboane în pat? Și n-ați strâns nimic? Nici măcar nu ați câștigat terciul, haide, strângeți gunoaiele, faceți-vă paturile!
Nu putem merge flămânzi! Vadim se uita urât la bunic. Sunteți răi!
Victor Grigorievici era pe punctul să explodeze, dar Tatiana interveni. Hai, vă arăt cum se face patul, iar mâine o faceți singuri, da? Iar sandvișurile doar după terci, așa e bine?
Îi răsfăți, trebuie să fii mai aspru cu ei, mormăi Victor. Ce frunți au crescut, dar rușine zero!
Denis și Vadim se împrieteniră cu nepoții Gabiței.
Dar ce nu făceau ei toți patru!
Dacă se jucau în curtea Tatianei, ea strângea pe ascuns după ei crengi, bețe și Dumnezeu știe ce. Flori rupte, alergau prin casă cu iarba pe picioare, mâncau firimituri peste tot. Scaunele zgâlțâite, ușa de la intrare aproape sări din balamale de cum trânteau.
Numai pagube!
Ce fel de copii sunt ăștia?! se indignă Victor. Să nu mai vină niciodată la noi, dacă nu se pot potoli! Hai, Denis, cu mine, o să reparăm bicicletele voastre. Iar bunica cu Vadim pregătesc prânzul, trebu
