Urată
Raluca se așezase comod pe canapeaua din cofetăria de pe strada Ștefan cel Mare din Chișinău și își aștepta comanda. Venea adesea aici pentru un cappuccino și o amandină, ca să se răsfețe înainte de o nouă zi la birou.
Afară ningea mărunt. Raluca sorbea cu plăcere din cafeaua fierbinte. La masa de vizavi stăteau două fete păreau prietene apropiate.
Auzi, zilele trecute am dat nas în nas cu iubita fostului meu. Fără supărare, dar nu-i cine știe ce la chip! Ce i-o fi găsit la fata aia?
Poate gătește ciorbă ca la mama acasă? Sau o fi vreo zână în pat? a râs cealaltă.
Eh, lasă, n-ai văzut-o. Uite pozele ei pe Facebook… Sincer, nu prea are față de Miss.
Fetele s-au amuzat, iar Raluca a rămas înmărmurită. I-au revenit în minte vorbele mamei, surprinse demult, când era doar o copilă de șapte ani: Raluca noastră nu-i frumoasă, să-ncerce și ea să se facă plăcută prin fapte, dacă de la natură n-a avut noroc.
A devenit o tânără atentă la aspectul exterior. Oricât încerca, nu putea scăpa de sentimentul că nu era destul de frumoasă. Mama îi repeta des: Capul sus, fata mea! Nu-i cine știe ce frumusețe, dar cu minte o să cucerești lumea. Învață, muncește, să nu rămâi singură….
La școală se rușina de silueta băiețoasă. La facultate a învățat să se îmbrace cu stil și să se machieze. Își făcuse și iubit, însă el nu se sfia să glumească pe seama fundului plat și a talpei ca de uriaș. A înțeles atunci că, oricât ar fi fost de deșteaptă, dragostea adevărată nu era pentru ea. S-a resemnat și și-a văzut de viață.
După cafeaua cu amandină, a tras la birou. La prânz avea de mers pe la prietena ei, Doina, să hrănească motanul și să ude florile. Doina plecase cu soțul ei, Vlad, într-o excursie în Tunisia, iar el urma să revină rar pe acasă. Dacă se intersectează cu Raluca, nici n-o bagă în seamă, gândise Doina când a plecat liniștită în concediu.
Ajunsă în apartamentul prietenei, Raluca l-a hrănit pe somnorosul Murr și a trecut la flori. Din camera vecină răsuna muzica. A recunoscut refrenul și a început să cânte încet: O stea necunoscută strălucește, iarăși suntem departe de casă Deodată, liniștea și mirosul florilor au făcut-o să se simtă ușoară, eliberată. Fără să-și dea seama, dansa ușor, visătoare, uitându-se la flori și… la ea însăși în oglindă.
Deodată, au răsunat voci bărbătești.
S-a întors brusc: în ușă, Vlad! Și nu era singur. Împreună cu un prieten, Paul, o priveau mirați. Ce rușine!, i-a fulgerat prin cap.
Salut, Ralu. El e Paul, prietenul meu. Am trecut să luăm niște acte. Dar dansul tău a fost extraordinar n-am putut să ne luăm ochii! Iartă-ne că am deranjat.
Eu… Adică… Doina m-a rugat…
Raluca s-a grăbit spre hol, dar n-a văzut că Murr îi era la picioare. S-a împiedicat și a căzut stângaci pe podea. Totul s-a făcut negru.
Când și-a revenit, era într-un salon de spital.
Bună ziua! Ce faceți? Eu sunt Viorica, colega dvs. de salon. Aveți doar o comoție ușoară, doctorul a zis că totul e bine. A trecut un curier și un tânăr cu flori după dvs. i-a zâmbit cald fata de lângă ea.
Mulțumesc, a reușit doar Raluca să spună.
Cu pași mici a mers la geam și a desfăcut pachetul. Erau fructe, suc și prăjitura ei preferată, sigur de la Doina și Vlad.
S-a apropiat de flori și a descoperit un bilet: Ralu draga, însănătoșire grabnică! La o fată așa de drăguță ca tine nu-i loc în spital. Te invit la expoziția de flori. Refuzul nu-i acceptat. Paul.
A lipit fața de crizantemele albe, a închis ochii de fericire și s-a repezit să-și îmbrățișeze colega de salon.
Frumusețea nu trebuie să fie mereu stridentă sau vizibilă. Fiecare femeie o are pe a ei caldă, sinceră, care răzbate dinăuntru…
