Bărbatul visurilor mele și-a părăsit soția pentru mine, dar nici nu mi-am putut imagina cum avea să se întoarcă totul împotriva mea. Îl admirasem încă din vremea facultății. Era o dragoste nebună, naivă și oarbă. Și când, într-un final, și-a întors privirea spre mine, am uitat totul. S-a întâmplat după câțiva ani de la absolvire, când am ajuns să lucrăm în aceeași firmă. Aveam aceeași meserie, așa că nu era ceva neobișnuit. Dar eu credeam că era semnul destinului.
Mi se părea că el era bărbatul perfect. Și, în egoismul tinereții, nu m-a deranjat că era deja însurat. Niciodată nu fusesem căsătorită, nu știam cum e să distrugi o familie. Așa că nu m-am simțit deloc vinovată când Dragoș a ales să plece de lângă soția lui pentru mine. Cine ar fi crezut că asta îmi va aduce atâta durere? Se spune adevărul fericirea nu se poate clădi pe suferința altora.
Când m-a ales, eram în al nouălea cer, gata să-i iert orice. Dar, în viața de zi cu zi, nu era prințul din poveste. Își lăsa hainele risipite prin casă, refuza să facă vasele, iar toate treburile grele rămâneau pe umerii mei. Pe atunci însă, nu conta.
A uitat repede de prima lui căsnicie. Nu aveau copii, iar mariajul fusese aranjat de familia ei. Cu mine era altfel cel puțin așa îmi spunea el.
Dar fericirea n-a ținut mult. Totul s-a schimbat când am aflat că sunt însărcinată. La început, Dragoș a fost încântat. Am organizat o petrecere mare cu familia, unde toți ne-au urat sănătate și bucurii pentru copilul care avea să vină. Acea seară rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri. N-o regret. Dar de atunci, dragostea mea oarbă a început să se stingă.
Pe măsură ce burta creștea, Dragoș era tot mai absent. Intrasem în concediu de maternitate, așa că ne vedeam doar seara. Stătea mereu la serviciu sau la petreceri de firmă. La început nu băgăm în seamă, dar apoi a început să mă obosească. Treburile casnice deveneau grele nici măcar să culeg șosetele de pe jos nu mai puteam.
În acele zile, mă întrebam oare ne-am grăbit cu copilul?
Știam că dragostea se poate răci, dar nu credeam că atât de repede. Dragoș încă îmi aducea flori și prăjituri, dar eu voiam doar să stea lângă mine.
În scurt timp, am aflat de ce petrecerile lui erau atât de frecvente. Colegii au pomenit la o cafea că în departament venise o fată nouă. Deja era lipsă de personal, iar când am plecat în concediu, lucrurile s-au înrăutățit. Ce ironie.
Nu eram sigură dacă era vorba de ea, dar soțul meu avea pe altcineva. Nu mai avea timp mereu la muncă, la întâlniri sau la petreceri obligatorii. Într-o zi, am găsit în buzunarul lui un bilețel cu niște inițiale necunoscute. Nu știu de ce, dar l-am lăsat la loc și am pretins că nu văd nimic.
Era groaznic să rămân singură în luna a șaptea, iar el se plângea că eram prea sensibilă. Fiecare ceartă se încheia cu un oftat dezamăgit din partea lui. Știam că dacă aduc vorba, voi rămâne singură. Mă temeam atât de mult să-l pierd, încât nu mai puteam gândi limpede. Se spune că dacă te temi prea mult de ceva, acel lucru se va întâmpla.
Oricât de frumos m-a sedus Dragoș, nu era un bărbat adevărat. Cele mai crunte cuvinte pe care le-am auzit au fost: Nu sunt pregătit să fiu tată. Și: Am pe altcineva. Nu-mi amintesc exact cum mi le-a spus, dar în momentul acela, am simțit că înnebunesc.
Nu credeam că voi avea puterea să cer divorțul. Nici el nu se aștepta să nu mai accept orice. Cu siguranță nu se aștepta să-i arunc toate lucrurile pe geam a doua zi. Mă bucuram că locuiam în chirie, ca să nu avem ce împărți.
Dar copilul? Gândește-te la el. Cum vei trăi?
O să mă descurc. Lucrez de acasă. Și părinții mei mă ajută. Mama mereu mi-a spus că e un flăcău ușuratic trebuia să o ascult.
Probabil responsabilitatea față de copil mi-a dat curaj. Singură, n-aș fi avut puterea să plec.
Dar am înțeles că nu vreau să-mi cresc fiul cu un astfel de om.
Trădarea lui a fost atât de josnică, încât nu mai voiam nimic de la el. Părea că în sfârșit văd lumea limpede.
Primele luni după divorț, inclusiv nașterea, au fost grele. M-am mutat la părinții mei, care erau încântați, mai ales bunicii, dornici să-și vadă nepotul. Nu pot spune că nu mi-a fost dor de Dragoș, dar încercam să nu mă gândesc la el. Eram sigură că fac ce trebuie și că-i voi oferi copilului tot ce e mai bun.
Și apoi, dintr-o dată, el a reapărut.
Se pare că Dragoș regretă. Vrea să-și cunoască fiul. Dar eu o vreau asta? Sau poate ar fi mai bine să plec în alt oraș?
