a întâlnirea absolvenților am dat de un val de ipocrizie și insulte

Provin dintr-o familie săracă. Părinții mei mereu se străduiau să câștige cât mai mult pentru a-mi oferi ceea ce îmi doresc. Văzând cât de mult muncesc mama și tata, deja în clasa a X-a eram angajat și eu part-time.

Știam că nu e atât de ușor să muncești, iar mai apoi am înțeles că e o adevărată provocare. M-am angajat la un supermarket în calitate de servitor. Să spun că a fost dificil înseamnă să nu spun nimic. M-am angajat acolo pentru a înțelege cât sunt de rezistent, dar și pentru a face rost de niște bani. Mama lucra acolo în calitate de casieră, așa că m-a ajutat să mă angajez și eu.

În fiecare dimineață mergeam cu mama împreună la serviciu. Abia atunci mi-am dat seama cu adevărat cât de mult îmi iubesc părinții, care muncesc atât de mult pentru a mă întreține. Când se sfârși vara am trecut în clasa a XI-a. În curând se apropia balul de absolvire. Am decis să nu cer bani pentru banchet de la părinți, cheltuind tot ce am câștigat de-a lungul verii.

Mamei i-a fost foarte rușine să audă așa ceva, dar nu avea o altă alegere decât să fie de acord cu mine.

Școala o absolvisem cu medalie. Am învățat bine în toți acești ani pentru a intra mai ușor la Facultatea de Medicină. Prin urmare, am fost admis pe un loc bugetat. Părinții mei au fost foarte fericiți pentru mine. Uite că a sosit prima mea zi de facultate.

Chiar din prima zi nu tocmai mi-a reușit să fac cunoștință cu colegii. Cu toții au mers să sărbătorească, în timp ce eu, chiar dacă mi-am dorit foarte mult să merg cu ei, am refuzat.  Motivul pentru care i-am refuzat au fost banii. Banii pe care îi aveam îmi ajungeau doar pentru o săptămână, de aceea nu am vrut să-i cheltui. Toți au început să mă vorbească pe la spate, că sunt sărac, căci nu aveam bani, nici pentru a sărbători. Mă simțeam jignit, dar mi-am dat seama că sunt nu în acea mai bună situație, de aceea nu am vrut să o înrăutățesc.

Am mers la cămin și a început să mă pregătesc de toate cursurile pe care le aveam în ziua următoare.

Dimineața m-am trezit și am văzut că hainele mele au dispărut. Știam că nu voi reuși la ore dacă nu-mi găsesc pantalonii. Și în cele din urmă, am rămas la cămin. Când au venit Mircea și Ion la prânz, aceștia au început să-și bată joc de mine, spunând că o să-mi arate ce înseamnă viață de cămin. Ei au început să arunce cu hainele în mine. Mi-am dorit foarte mult să le răspund, dar m-am reținut, pentru că am înțeles că dacă cineva ne aude cearta, ne poate da afară din cămin.

Acest lucru ar putea fi un eșec total pentru mine, pentru că nu aveam bani pentru un apartament și locuiesc prea departe de universitate.

Bullying-ul în direcția mea creștea pe zi ce trece. Eu răbdam totul, înțelegând că totul se va sfârși într-o bună zi.

Uite că am ajuns în ultimul an de studii. Toată lumea se pregătea de examene. Și eu eram printre aceștia – mereu citeam și mă culcam târziu, dar cât de bine am susținut examenele finale. Părinții mei erau nespus de fericiți pentru mine.

Când a venit ziua de absolvire, eu nu m-am prezentat la manifestare. Nu aveam deloc dorință și cu atât mai mult nu aveam prieteni acolo, uneori comunicam cu Raul cu care mergeam la universitate și ne ajutam reciproc la examene.

Imediat ce am absolvit facultatea, am plecat în căutarea unui job după specializarea mea. Dar înțelegând lumea și oamenii de astăzi, maximum am putut fi angajat drept asistent medical. Dar vă mulțumesc și pentru asta. Am închiriat o cameră, pentru că la moment nu aveam resurse destule pentru un apartament întreg. Noaptea lucram în calitate de paznic, așa că aveam destui bani pentru necesitățile de bază.

Într-o zi spălam podeaua într-un birou unde se ținea o conferință de presă. Am ascultat cu atenție ceea ce spuneau profesorii și cumva am început să-mi exprim și eu părerea cu privire la problema abordată la acea conferință. Opinia mea fusese ascultată și luată în considerare.

A doua zi când am venit la serviciu, medicul șef m-a sunat și mi-a spus o veste grozavă – voi primi un post nou de muncă. Bucuria mea a fost de nedescris. Peste un timp, am ajuns să fiu medic ginecolog.

Și uite că într-o zi, primisem un apel de la Raul care mi-a spus că peste o săptămână va fi o întâlnire a absolvenților. M-am gândit multă vreme dacă merită să merg și în cele din urmă m-am hotărât totuși să mă duc.

Trecuse de atunci 15 ani. Cât de repede trece timpul. Acum deja am o familie: trei copii deștepți și o soție frumoasă și meseria la care am visat toată viața. Și iată că a venit ziua absolvenților. Oamenii ăia nu s-au schimbat deloc, am simțit-o imediat. Am auzit vorbe pe la spatele meu că mașina nu este a mea, iar costumul l-am luat în chirie. Spuneau că am fost sărac și am rămas la fel.

Auzeam totul și înțelegeam că e foarte bine că există astfel de oameni josnici, ipocriți, pentru că datorită lor poți ajunge la cele mai înalte vârfuri.

Оцініть статтю
a întâlnirea absolvenților am dat de un val de ipocrizie și insulte