Eu și sora mea Corina ne împăcam foarte bine. Ne-au educat bunicii, deoarece părinții nu mai erau în viață. Ambii au decedat mult timp în urmă de la o boală cumplită. La început tata, iar mama nu a fost în stare să trăiască fără el, și s-a stins apoi și ea din viață. Buneii mei erau deja bătrâni. Nu erau în stare să ne ofere multe lucruri, pensia lor ajungea doar pe mâncare și serviciile comunale.
Uite așa trăiam, la 14 ani m-am angajat pentru prima dată la serviciu. Distribuiam pliante prin oraș. Însă sora mea Lucia era cu 3 ani mai mica decât mine, de aceea nu își căuta un loc de muncă, nimeni nici nu ar fi acceptat-o. Mai târziu am absolvit liceul, am intrat la facultate la buget, visam să devin farmacistă și uite că făceam primii pași către visul meu. Universitatea se afla chiar lângă casă, locuiam într-un oraș mare, în apartament. La începutul studiilor, locuiam cu bunicii, iar apoi am decis să mă mut la cămin și să le ofer mai mult spațiu. Surioara mea a crescut și ea, nu prea avea dorința să studieze, de aceea s-a angajat deodată la lucru.
Într-un scurt timp mi-am finisat studiile. Am decis să mă angajez în câmpul de muncă și acolo mi-am întâlnit soțul. Eu și Cristian, numele soțului meu, ne-am căsătorit și ne-am mutat la părinții lui. Buneii mei încă se țineau. Lucia locuia cu ei. A întâlnit și ea un bărbat, însă la ea lucrurile nu decurgeau la fel de bine. Când iubitul ei a aflat că Lucia este însărcinată, el a abndonat-o. Încercam din toate puterile să-mi susțin sora.
A venit și timpul să nască. Totul s-a început bine, însă, din păcate, surioara mea a decedat. A pierdut prea mult sânge, de aceea s-a stins din viață. Copilul s-a născut sănătos și era drăgălaș. Era băiețel. Un timp îndelungat nu știam cum să-i spun soțului meu ce am de gând să fac. Voiam să iau și să educ copilul, însă nu știam cum să-i spun asta lui Cristian. Cu toate acestea, a venit timpul când trebuia să se hotărască soarta micuțui – fie orfelinat fie adopție, de aceea nu eram în stare să tac. Am decis să îi spun. Nici nu m-am așteptat la un astfel de răspuns. Iubitul mi-a spus: – Uite pentru asta și te iubesc, ai o inimă imensă. Desigur că vom educa voinicul, îi vom naște și o surioară. Sunt fericită că am un soț înțelegător, iar acum suntem o familie mare și fericită.
