Era dimineață. Am decis să-mi iau o zi liberă. M-am trezit, soția mi-a făcut micul dejun. Mi-a prăjit niște papanași delicioși și mi-a preparat o cafea cu o aromă deosebită. Cât de mult îmi plac papanașii soției mele. La micul dejun, Alina, soția mea ma anunțat despre toate sarcinile ce ar trebui să le fac de-a lungul zilei, a trebuit să-mi duc fiica la grădiniță, să merg după producte și după medicamente. Se pare că soția mea un pic s-a îmbolnăvit, probabil din cauza vremii de afară, căci era frig. Era sfârșit de toamnă. M-am îmbrăcat, Alina a îmbrăcat-o și pe fiica noastră și am ieșit împreună din casă. Mi-am dus copilul la grădiniță, i-am urat o zi bună, apoi am mers la cumpărături la cel mai apropiat magazin. Am cumpărat totul de pe listă, așa cum mi-a spus soția.
Apoi m-am dus după medicamente și ieșind din farmacie, am observat un bărbat în vârstă, care stătea pe scări, chiar lângă farmacie și cânta la vioară. M-am apropiat de el și am văzut că mâinile lui erau deja albastre de frig. În punga în care ar fi vrut să-i fie aruncat bani pentru cântatul la vioară nu era nimic. La un moment dat bătrânul a încetat să se mai cânte. Am decis să-l întreb de ce stă aici pe o vreme atât de rece. Era fără mănuși, îmbrăcat într-o geacă foarte subțire pentru o asemenea vreme. Bunicul meu mi-a zâmbit și, fără să răspundă, a început să cânte mai departe. Am hotărât să-i arunc banii în punga aia, pentru că cânta foarte frumos.
Când am ajuns acasă, soția mea a decis să facă o revizie a tuturor cumpărăturilor pe care le-am făcut și s-a dovedit că nu am cumpărat totul. Mi-a scăpat un medicament de pe acea listă, așa că a fost nevoit să mă întorc la farmacie să-l cumpăr.
Am ieșit din casă și am mers la aceeași farmacie la care fusesem mai înainte. Mă uit, bătrânul mai stă acolo, înghețând și cântă la vioară. Am cumpărat ce trebuia să cumpăr și am plecat. Când colo, mă uit că bunicul nu mai este, era deja la vreo sută de metri de mine. Eram foarte curios de ce acest bătrân pe o vreme atât de rece ar trebui să stea aici, ceva nu e în regulă aici. Mi s-a făcut milă de el. Am decis să-l urmăresc și să văd unde se duce. Bunicul meu mergea în direcția pieței locale. Și am văzut că intră într-un chioșc. Arata atât de înfricoșător încât mi-a fost rușine să-l urmăresc, dar eram curios ce face acolo. L-am urmat pe bunic. Văzând că în afară de el, mai este cineva aici, bătrânul s-a speriat. Chioșcul avea două scaune, o masă și un pat mic, unde probabil dormea. I-am întrebat numele. Îl chema Nicolae. Mi-a spus povestea lui oribilă despre motivul pentru care a trebuit să câștige bani în așa fel. El a spus că fiica și ginerele lui l-au dat afară din casă, și că nu are unde să locuiască, iar un prieten l-a lăsat să stea în acest chioșc. Locuiește aici cam de vreo lună. Spune că nu are bani, pentru că fiica lui îi ia pensia. Mi-a părut foarte rău pentru bunic. I-am lăsat niște bani pe masă și am plecat acasă.
Acasă i-am povestit soției mele despre toată situația și de ce am venit atât de greu. Apoi, împreună cu Alina ne-am hotărât să-l lăsăm pe bunic să trăiască la casa noastră de la țară. Oricum nimeni nu locuiește acolo, iar acum vine iarna, vor fi înghețuri, sărmanul va muri de frig. A doua zi am venit la chioșcul unde locuia Nea Nicolae și i-am spus să-și strângă lucrurile. Am plecat la țară, i-am spus bunicului cum să se poarte aici, cum să pornească încălzirea, i-am cumpărat mâncare pentru prima vreme. Bunicul ne-a fost foarte recunoscător pentru fapta noastră. A izbucnit în lacrimi. Sunt mulți oameni ca Nea Nicolae, trebuie doar să-i ajutăm.
