M-am născut în regiunea Dobrogei, dar locuiesc în București pentru că după absolvirea facultății mi-am găsit aici de lucru. Pe părinți încerc să îi vizitez des – de trei sau de patru ori pe lună. Nu îmi place să merg cu autobuzul pentru că sunt înaltă și nu mereu îmi încap picioarele la scaun. Cred că toți care sunt mai înalți de 1,70 m se confruntă cu această problem. Prin urmare, îmi rămâne să merg cu trenul. Acolo este mult mai confortabil. Poți chiar și să dormi dacă vrei.
De această dată mă întorceam acasă de la părinți. Desigur, duceam cu mine o grămadă de bunătăți. Mama niciodată nu mă lasă să plec cu mâinile goale. Mereu gătește ceva gustos, îmi ambalează legume și fructe proaspete. Pungile erau foarte grele. Având în vedere că eu cu ele nu puteam să merg repede, am pierdut autobuzul. Plecarea mea stătea sub semn de întrebare, dar eu încă încercam să reușesc. Peste douăzeci de minute a venit următorul autobuz. Îmi părea că merge foarte încet, și încă mai pierdea mult timp la fiecare stație. Câtiva nervi, dar în sfârșit mă aflu la gara de tren. Chiar atunci anunțase și trenul meu. Am mărit puțin pasul și am reușit.
Doamna de lângă mine s-a dovedit a fi o femeie foarte plăcută. Călători erau foarte puțini, dintr-o oarecare cauză, și cel mai apropiat om se afla la trei scaune de noi. Noi am început să vorbim. O cheamă Elena. Ea pleca la câștig în altă țară. Câștiga bani pentru studiile fiului. Elena îl crește singură, așa că este nevoită să lucreze din greu.
Era deja jumătate de drum parcurs. I-am propus doamnei de lângă mine să luăm câte o cafea și să luăm prânzul. Femeia m-a susținut cu mare drag. Mi s-a format obiceiul să mănânc la drum încă din anii de studenție. Niciodată nu am călătorit fără acest ritual. Mi-am scos punga mea cu tartine.
Elena tot își căuta mâncarea. Dar și-a dat seama că a uitat geanta cu mâncare acasă. Mi s-a făcut milă de ea, de aceea i-am dat proviziile mele ei, căci Elena mai are de mers aproape o zi și o noapte, iar eu peste o oră pot să iau prânzul liniștit acasă. Femeia mi-a fost foarte recunoscătoare. Noi am făcut schimb de numere de telefon și comunicăm până în prezent.
Dar cum voi ați fi procedat în locul meu, dragi cititori?
