Acum 2 ani Sebastian a rămas văduv. A rămas cu fiica sa. Cristina care are 11 ani. El și soția sa nu au trăit niciodată bine, ei nu trebuiau să se obișnuiască cu cele mai simple alimente, economii și lucruri ieftine.
Cristina a crescut instantaneu, toată gospodăria era pe ea. Sebastian a muncit din greu la fabrică, însă a început să se tragă mai des la pahar, din dor și singurătate.
Cristina este o fată bună, dar nu este foarte sociabilă, este închisă în sine.
Când Oleg s-a dus la chiosc după următoarea sticlă, vânzătoarea râdea:
-Sebastian, fata ta a crescut deja mare, este bună, muncitoare, te ajută în toate, chiar și la mine a venit cu rugămintea să o angajez menajeră.
Sebastian era jenat, încruntat și risipit. Nu a cumpărat nimic și, când s-a întors acasă, a sunat-o imediat pe Crisitina pentru o conversație.
-Oamenii au nevoie de ajutor, uite că îi ajut, pentru bani. Ei nu îmi refuză. Eu nu fac nimic gratis. Cuiva îi spăl podelele, cuiva îi arunc gunoiul, cuiva îi plimb câinele.
-Cristina, de ce ai nevoie de asta? Toți cred că eu te pun s-o faci, noi nu fometăm, acasă avem tot de ce avem nevoie. Voi lăsa băutul, o să vezi. Numai nu plânge!
-Tata, termină.
– Dar unde sunt banii, care i-ai câștigat? Unde? Sau îi cheltui pe țigări? Fumezi?
-Ce tot spui acolo! Tată, – glasul Cristinei tremura, – eu vroiam o rochie nouă, frumoasă. Și pantofi. Nu am în ce să mă duc la școală. Toate fetele vor fi frumoase, iar eu…..
-Încetează, draga mea, numai nu plânge. Mâine vom cumpăra tot de ce ai nevoie. Totul va fi nou și frumos. Iartă-mă, fetița mea. Am uitat complet, că ești fetiță, ai nevoie de mângâiere.
-Tată, nu mai bea, hai să fim uniți. Ne vom descurca.
-Bine, Cristinuța.
Sebastian a lăsat băutul, a găsit un loc de muncă mai bun și mai lucrează și part-time. Totul s-a rezolvat. Cristina a înflorit și acum îi ajută pe bătrâni gratis.
