Tata îmi zice că apartamentul meu e al lui, deși l-am primit în dar de la bunelul. Nu știu ce să fac, dar povestea a început așa. Am locuit multă vreme împreună cu părinții și bunelul, în apartamentul bunicului meu din partea tatălui. Bunicul m-a iubit foarte mult, eram singura lui nepoată. El se juca cu mine în timp ce părinții mei erau la serviciu și mă ajuta la toate. Mă ajuta cu temele și mă liniștea când m-a părăsit primul meu iubit. Aș putea spune, că mi-a înlocuit-o pe mama și pe tata. Părinții mei munceau din greu, visând la o casă. Aceștia doreau să se mute de la casa bunicului și să aibă propriul lor cuibușor. Când eram mică, nu înțelegeam cât de important este în viața asta să ai propriul tău acoperiș deasupra capului, să nu locuiești la chirie și să nu dai lunar un pumn bani în vânt. Te doare inima, când plătești banii câștigați din greu pentru chirie. Dar mai târziu, am realizat cât e de minunat când poți face ceea ce vrei în propriul apartament. Să-ți aranjezi mobilierul așa cum vrei, să-ți vopsești camera de fiecare dată într-o culoare nouă și să înțelegi că e a ta și poți face orice îți dorești. Poți să-ți inviți prietenii, să trăiești în mizerie sau din contra – într-o ordine perfectă și nimeni nu îți va spune nimic.
În cele din urmă s-a dovedit că părinții mei totuși au strâns bani pentru o locuință. Dar din anumite motive nu au vrut un apartament, și și-au cumpărat o casă. Ne-am mutat acolo. Îmi plăcea natura din jur, râul din apropiere, aerul curat. Mamei îi plăcea grădina și faptul că oricând putea să-și smulgă ceapă proaspătă, pătrunjel, cartofi fără aditivi. Aveam de toate. Îmi plăcea să trăiesc așa. Tata avea propriul lui garaj, la care visase de atâta timp. Și în plus, un atelier în care putea să-și facă produsele din lemn. Tatăl meu făcea sculpturi în lemn și cu asta își câștiga existența de când ne-am mutat aici. Și-a dat demisia pentru că îi lua prea mult timp să ajungă la serviciu. Dar și s-a săturat să lucreze pentru cineva, voia să-și deschidă propria afacere. El mai confecționa și mobilier din lemn și știi, chiar era solicitat. Primea o mulțime de laude de la clienți, spunându-i că este un adevărat maestru.
Mama a continuat să meargă la muncă. Era profesoară, așa că voia să mai lucreze anii rămași până la pensie și să plece de la școală cu inima împăcată. Eu am crescut și am fost admisă la facultate. Mama mi-a spus: – Vino la pedagogie, oricând îți găsești de lucru. Dar n-am ascultat-o. Am decis să aplic la Științe Economice și știi, nu regret deloc. Am absolvit cu onoare facultatea. Mă descurcam foarte ușor și am primit și o bursă, care era foarte importantă pentru mine. La urma urmei, îmi puteam permite să închiriez un apartament în loc să locuiesc la cămin. Totuși la chirie e mai confortabil. E și liniște, nu ca la cămin, unde pentru a scrie un eseu, ar trebui să te ascunzi în cel mai îndepărtat colț, de acel zgomot sălbatic.
Mai târziu m-am casatorit. Eu și soțul meu am continuat să locuim la apartamentul pe care îl închiriam pe timpul anilor de studenție. Bunicul meu s-a îmbolnăvit foarte tare. În ultimele luni de viață, nu l-am lăsat nici măcar pentru o clipă. Mi-a fost o persoană foarte apropiată. Apoi, tata a spus că bunelul nu va rezista mult și că trebuie să se hotărască ceva cu apartamentul lui. Bunicul meu știa foarte bine că îmi va lăsa mie apartamentul. Așa și s-a întâmplat. Mi-a lăsat drept moștenire apartamentul său. Eu și soțul meu am fost foarte fericiți de asta. Însă, după cum am aflat mai târziu, doar noi eram fericiți, cu siguranță nu și părinții mei, mai ales tata. Acesta mi-a spus că datorită lui am moștenit acest apartament și că de fapt lui îi aparține. Întotdeauna îmi dădea de înțeles că era apartamentul lui. Și într-o bună zi, tata decide să dea apartamentul în chirie. Eu și soțul meu eram disperați cu totul, căci am vrut să ne mutăm în propria noastră casă. Plănuiam să facem niște reparații. Și aici tata începe să zică “Cum crezi că eu și mama ta vom supraviețui la pensie, avem nevoie de un venit suplimentar”. Iar eu și soțul meu putem trăi împreună cu ei. Cu siguranță nu-mi doream așa ceva. Ne doream să locuim separat. Și acum nu mai știu cum să fiu. Să-i spun lui tata că eu sunt proprietarul apartamentului și că nu-i voi da nimănui acest apartament sau să ascult de el și să încercăm să trăim împreună cu părinții.