Nu stau departe de oraș, într-un bloc. Blocul are doisprezece etaje. Eu stau la al cincilea. Am numai douăzeci și unu de ani, de aceea încă nu am o familie. Iar părinții locuiesc în alt oraș. M-am mutat când s-au început anii de studenție și am rămas aici să lucrez.
Cu mine locuiește doar cățelușa mea, Bella. Este albă, cu blană pufoasă și cu ochi negri și rotunzi. Este ascultătoare și foarte deșteaptă. Eu o iubesc. Ea a devenit apropiată pentru mine. Suntem împreună deja de doi ani.
Înainte o scoteam la plimbare dimineața și seara, dar de când m-am angajat, o scot doar seara.
În ultima perioadă, când mă trezesc, ușa de la apartament este deschisă. Deseori nu înțelegeam: ”De ce?”.
Mă gândeam că poate eu am uitat să o închid sau că, posibil, mai are cineva cheia, poate proprietara apartamentului pe care îl inchiriez.
Într-o dimineață m-am trezit mai devreme și am văzut din nou că ușa e deschisă. Bella nu era acasă, și peste ceva timp s-a întors. Se pare că Bella deschidea ușa singură dimineața devreme și ieșea la plimbare. Ea se întorcea înainte ca eu să mă trezesc.
Iar eu așa de tare mă speriasem. Mereu îmi era frică că va intra cineva, că se va întâmpla ceva.
Nu înțeleg cum ea deschidea ușa și cum și-a dat seama să o deschidă. Într-adevăr, e un câine deștept.
La început voiam să încui ușa și să scot cheia din broască. Dar apoi m-am gândit că fiecare ființă are dreptul la libertate și am decis să nu o închid. Căci Bella chiar merită să se plimbe dimineața. Din păcate, am puțin timp ca să pot ieși eu cu ea.
La fel, uneori în weekend plec cu Bella în alt oraș, la părinții mei. Părinților mei tot le place de Bella. Uneori am impresia că ei o așteaptă pe Bella mai mult decât pe mine.