Am obosit foarte tare de rugămințile permanente a rudelor mele. Desigur, înțeleg totul – din toată familia mea sunt probabil singura care „s-a remarcat”, dar nu au dreptul să îmi ceară ceva. Recent mi s-a întâmplat o situație foarte amuzantă.
Fiica unchiului meu s-a mutat în capitală luna trecută, acolo locuiesc și eu. Eu nu l-am văzut niciodată pe acest unchi în viața mea, și nici pe fiica lui. Mai târziu mă sună un număr necunoscut.
– Bună, Olguța, ce mai faci? Cum este soțul? Cum o mai duci? întrebă o voce masculină necunoscută.
Mi-a fost foarte amuzant atunci, pentru că am divorțat de soțul meu acum șapte ani … La început am crezut că mă sună niște escroci…
– Cine sunteți și de unve aveți numărul meu? – m-am cam îngrijorat de un apel atât de neașteptat.
– Olguța, nu m-ai recunoscut? Sunt unchiul tău – Viorel! râse omul.
Care naiba Viorel? Știu că am un unchi, dar nici măcar nu-mi amintesc de el și niciodată nu l-am văzut.
– De fapt, da, nu te-am recunoscut. Este pentru prima dată când aud de tine – am spus eu.
-Ia te uită! Când erai mică ți-am cumpărat înghețată. – a spus bărbatul.
– Ei bine, așa ceva nici nu am cum să țin mine, am deja treizeci de ani, de unde să am astfel de amintiri?
Am înțeles că am răspuns destul de grosolan, dar ce vrea acest Viorel de la mine în general? Probabil are o rugăminte. Toată lumea vrea ceva de la mine …
-Olguța, știu că ai un apartament, fiica mea a aplicat la București la facultatea de pedagogie, o poți lăsa să trăiască o vreme cu tine? Nu-i plac căminele, iar chiria apartamentelor în Bucureștiul vostru este foarte scumpă…- mi-a răspuns „scumpul unchi”, iar eu am râs.
Deci în Bucureștiul “nostru” … Bine, dar tot nu înțelegeam ce am eu de afacere cu asta? Nu ar trebui să îi fie rușine să-mi ceară așa ceva? Pentru ce merite trebuie să las la mine în casă o fată pe care nici nu o cunosc? Poate ar trebui să fiu recunoscătoare că unchiul Viorel mi-a cumpărat odată înghețată? Eu am copii, este puțin probabil să fie mulțumiți de o colegă de cameră nouă, mai ales că nici nu a fost vorba despre plată, unchiul meu crede că poate primi totul gratis?
Eu când am mers pentru prima dată într-un oraș atât de mare, nimeni nu m-a ajutat, în afară de mama mea. Apropo, toate rudele mele au râs de mine, spuneau „Unde te pornești, dacă tu ești fată de capitală, atunci eu sunt balerină!”. Pur și simplu s-au bătut joc de mine și nu au crezut că aș putea realiza ceva. Iar cea mai mare dorință a mea era atunci un singur lucru – să părăsesc acest sat, plin de bârfe și intrigi.
Am realizat tot ce mi-am dorit! Singurică! Acum am propria mea afacere, apartament, mașină … Singurul lucru pe care nu l-am putut realiza a fost să îmi mut mama în oraș. Îi plăcea să locuiască în sat și a refuzat categoric să vină cu mine când am putut să aranjez asta.
Iar acum unchiul meu, pe care nu l-am văzut niciodată, vrea să-l ajut? A râs și el de mine și m-a bârfit când a aflat că vreau să locuiesc în capitală, iar acum vrea ajutor!
Bineînțeles că l-am refuzat. Dar înainte de asta am fost nevoită să explic de ce nu puteam să îi ofer fiicei lui un loc de trai. Unchiul meu s-a dovedit a fi un măgar încăpățânat …
– Ei bine, Olguța, nu mă așteptam la așa ceva de la tine. Mulțumesc pentru ajutor! – am auzit sarcasm în cuvintele unchiului meu.
Cinci minute mai târziu, m-a sunat mama și a început să mă certe că am vorbit atât de nepoliticos cu unchiul meu. I-am spus mamei mele tot ce am gândit despre el și că îmi este indiferent că s-a supărat și ce vor spune rudele despre mine, am făcut totul corect.
„În cine ești atât de corectă …” a spus mama.
