Am crescut la sat, printre găini, gâște, vaci și rațuște. De fapt, iubeam peisajul rural, aerul curat, legumele și fructele din grădină, liniștea dimprejur. Îmi plăcea să fac ceva prin grădină, să am grijă de animale, iar din cauza circumstanțelor, m-am mutat în orașul cel mai apropiat, pentru a obține studii. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să-mi caut de lucru, iar pentru asta trebuie să obțin o profesie.
În timp ce studiam, de toată gospodăria avea grijă tatăl meu, el nu prea iubea să mulgă vaca și să hrănească rațele. Cu toate acestea, după cum credeam, nu va avea de ales.
Într-o bună zi, totul s-a schimbat. În zilele de odihnă eu am venit ca deobicei acasă și nu mi-am cunoscut casa. Nu era nimeni în hambar, iar toate cuștile erau goale. Nu mai era nici văcuța mea iubită. Până eu eram la învățătură, tatăl meu a vândut toată gospodăria. Eram șocată. Pentru ce a făcut asta?
Tata mi-a spus că are de gând să vândă și casa. La întrebarea mea, de ce a făcut asta, tatăl meu mi-a răspuns, că nu are de gând să-și petreacă restul vieții în acest loc uitat de Dumnezeu și nici eu nu ar trebui s-o fac. Cu toate acestea, ar putea fi vreodată de prisos un lot de pământ și o gospodărie mare?
Mie nu mi-a rămas nimic, tata era proprietarul. Eu am luat o parte din banii de la vânzare și m-am mutat cu totul la oraș. Până acum văd în fața ochilor mei pajiști verzi spațioase, câmpuri cu floarea-soarelui și grâu.
Cât trăiesc la cămin lucrez din greu, pentru a avea posibilitatea să-mi arendez un apartament în oraș, după ce finisez universitatea. Cu toate acestea, sper să-mi cumpăr un lot de pământ undeva departe de orașul zgomotos, undeva unde îmi voi găsi liniștea sufletească.
Apropo, cu tata nu mai comunic.