Era o dimineață de primăvară. Mă întorceam acasă de la serviciu. Lucrasem în tura de noapte și îmi doream cu nerăbdare să ajung cât mai repede să fac un duș fierbinte, să beau o cafea și să-l îmbrățișez pe Sky (câinele meu). Aflându-mă la intrarea din fața blocului, am auzit un sunet lângă lăzile de gunoi.
Am întors capul, și zărisem o fetiță de vreo 5 anișori. Stătea lângă lada de gunoi, ținând de picior o păpușă veche și neîngrijită. “Doamne, ce caută copilul ăsta la această oră pe-afară” – m-am gândit eu.
M-am apropiat de ea și am văzut că purta doar o rochiță și niște bocanci rupți.
– Hey, unde e mămica ta? – am întrebat-o eu. Fata și-a suflat nasul. Mă uitam la ea și nu mai știam ce să fac mai departe. Curtea era pustie, de aceea m-am hotărât să iau copilul la mine.
I-am spălat fața fetei și am îmbrăcat-o în halatul meu gros.
– Cum te numești dragă? – am întrebat-o eu. Copilul mă privea direct în ochi.
– Camelia, poți să-mi spui și Cami – a răspuns fata.
I-am pregătit Cameliei micul dejun, după care am lăsat-o să se odihnească. Sky s-a apropiat de dânsa, a început s-o miroase și i-a sărit în pat. Am observat mai multe zgârieturi și vânătăi pe picioarele fetei, iar rochia îi era murdară și ruptă. Era evident că fata provine dintr-o familie vulnerabilă.
La prânz, am sunat poliția și i-am povestit situația. În 40 de min. a venit polițistul de sector și m-a audiat. După aceea a chemat organele competente ce se ocupă de delincvența juvenilă. Camelia dormea, dar deodată s-a trezit. Văzându-l pe domnul polițist, fata începuse a plânge și îmi sări în brațe. Fata tremura și părea să fie prea fierbinte. Am rugat polițistul să cheme ambulanța.
În același timp au venit medicii și organele care se ocupă de delincvența juvenilă. Medicul a spus că fata trebuie imediat internată la spital. Probabil are meningită. Am înfășurat fata într-o pătură și am condus-o către asistentul medical. Camelia m-a tras de mână și începuse a plânge. Fata mă implora să nu o părăsesc.
Mi se rupea inima de jale, iar lacrimile ei mă sufocau. I-am promis fetei că o voi vizita la spital. Când totul s-a terminat, m-am simțit cuprins de jale și singurătate. Am ieșit la balcon să fumez o țigară și am început să mă gândesc: de ce mie, unui bărbat tânăr și sănătos, Dumnezeu nu mi-a dat copii, pe când altora, care se comportă indiferent față de ei, le-a dat.
Intrând în cameră, am văzut hainele murdare și păpușa Cameliei. Fără nicio milă, toate aceste lucruri au fost aruncate la gunoi. M-am îmbrăcat și am mers cu Sky la cumpărături. Trebuia să-i cumpăr Cameliei haine, jucării, ceva de mâncare și niște leacuri.
Camelia fusese internată în Secția de Neurochirurgie. Fetița stătea întinsă pe patul de spital, și nici nu deschidea ochișorii. Toți copiii erau cu părinți și doar ea singurică.
– Nenea Mihai! Ai venit! – a spus copila, dar nu putea să se miște. Am scos din pungă o păpușă nouă, iaurt, banane și haine curate. Pe fața ei apăruse un mic zâmbet. A băut un pic de suc, abia ținându-mă de mână, de parcă nu vroia să-mi dea drumul.
O vizitam pe Camelia în fiecare zi. Fetița mă aștepta cu nerăbdare și mereu întreba de asistente, dacă nu am fost în timp ce ea dormea. În scurt timp poliția l-a găsit pe tatăl ei. Bărbatul avea 35 de ani și era dependent de droguri. Tatăl ei a vrut s-o dea la orfelinat. Într-o bună zi, intrând în palata Cameliei, am văzut că e pustie și am întrebat de medici unde e copilul.
– Stați liniștit Domnule, Camelia s-a însănătoșit și au dus-o la orfelinat. – a răspuns medicul. Am lăsat dulciurile unui copil din palată, și trist cum eram, am plecat la muncă.
Trecuse 3 săptămâni și eu încă nu uitasem de Camelia. Într-o zi l-am întâlnit pe polițistul de sector și l-am întrebat:
– Bună ziua, oare cunoașteți ceva despre Camelia? Cum e, unde e? – îmi tremura glasul de stres.
– Bună, Mihai. Știu că e bine, ați putea și singur să vă convingeți, făcând o vizită la orfelinat.
Am intrat într-un market. I-am cumpărat Cameliei niște dulciuri și o carte. Peste o oră deja eram la orfelinat. Secretara m-a invitat în cabinetul pentru vizitatori. Doamna Maria, directoarea orfelinatului, era o doamnă foarte amabilă și înțelegătoare. Aceasta m-a mulțumit și mi-a permis să o ajut pe Camelia cu ce pot.
Iar dacă aș dori să iau copila în vacanță sau de sărbători, ar trebui să semnez o cerere.
– Nenea Mihai, tu ești? Mă mai ții minte? – copila era un pic intimidată, dar s-a apropiat de mine.
– Unde e Sky? aș putea să-i fac o plimbare, – m-a întrebat fetița, în ochii căreia apăruse o mică speranță.
– Stai liniștită, fetiț-o, mâine în weekend îl vei revedea pe Sky. – i-am răspuns eu.
– Nu aș vrea să fiu doar o musafiră, aș vrea să trăiesc cu tine, – a spus Camelia, așezându-se pe podea.
Au trecut 11 ani de atunci. În seara aceasta, fiică-mea va sărbători absolvirea liceului. Sunt foarte mândru de Camelia. Ea terminat școala cu brio și are planuri grandioase pe viitor.
În toți acești ani, nu ne-a fost deloc ușor. Am crezut că nu voi rezista tuturor încercărilor, care mi le-a pregătit viața, dar datorită susținerii din partea Doamnei Maria, am reușit. Din acel moment toată viața mea s-a schimbat. Eram o familie fericită: eu, Camelia și cățelul Sky.
Până în ziua de azi aceștia doi mai dorm împreună, bătrânul Sky și draga mea Cami. Sunt ferm convins că pentru a te simți fericit, nu ai nevoie de bani și bogății. Important e să fii alături de familia ta!
