Numele fiicei mele este Camelia și are patru ani și jumătate. Recent, mi-am dat fiica la grădiniță, până acum petrecea tot timpul cu mine, dar eu și soțul meu am decis este timpul ca fiica noastră să intre în societate. La început ne făceam griji pentru ea, bineînțeles că s-a jucat cu copiii în curte, dar la grădiniță totul este altfel. Acolo va petrece mult timp fără prezența părinților. Cu toate acestea, temerile noastre au fost în zadar – Camelia și-a găsit foarte repede prieteni.
Cea mai bună prietenă a fiicei mele era Cristina, care locuia în fața blocului noastru. O cunoștea demult, dar când au început să meargă împreună la grădiniță, au devenit și mai apropiate. Sincer să fiu, nu îmi plăcea foarte tare mama Cristinei, nu o cunoșteam bine, dar aveam o „presimțire” referitor la oameni, înțelegeam imediat dacă este o persoană bună sau una rea.
Cu toate acestea, Cameliei îi plăcea să prietenească cu Cristina. În weekend fetele se jucau deseori împreună, iar fiica mea se ducea în ospeție la prietena ei. Le invitam pe fete la noi acasă foarte des, însă Cristina insista ca fetele să petreacă timpul anume în casa ei, deoarece fata avea animăluțe de companie – hamsteri. O serveam permanent pe Cristina cu diverse dulciuri.
Când veneam să o iau pe Camelia acasă, mama Cristinei nu era foarte prietenoasă cu mine. Nu mi-a propus niciodată să beau o cafea – îmi așteptam fiica după ușă. Nu eram bucuroasă de un astfel de ton, deoarece eu iubeam când cineva venea la mine în ospeție. Cristinuța nu venea foarte des la noi în ospeție, însă când venea, o serveam permanent cu plăcinte pe ea și pe mama ei.
La grădiniță s-a organizat un matineu în cinstea sosirii Anului Nou! La sărbătoare s-au adunat nu doar copiii, ci și părinții lor. Camelia mea iubea foarte mult matineele – iubea să se îmbrace în diferite costume și mă ruga mereu să îi fac cea mai frumoasă coafură.
Așa și nu m-am împrietenit cu părinții copiilor din aceeași grupă a fetiței mele. Credeam că mama Cristinei va observa că sunt singură și se va apropia de mine, însă ea s-a dus la prietenele ei. Aveam așa un sentiment că mă vorbesc pe la spate. Aveau și motive, eram cea mai tânără dintre mame. Am născut-o pe Camelia la 17 ani. Arătam foarte bine – îmi plăcea să am grijă de mine. Posibil femeile mă invidiau, nu știu…
Copiii au cântat și au recitat poezii, mai târziu Moș Crăciun le-a făcut cadouri și a început ședința foto. Camelia nu avea chef de mine, așa că am decis să o aștept afară, la fel ca și ceilalți părinți. Ușa era pe jumătate deschisă și, când mă apropiam de ea, am auzit accidental numele meu într-o conversație între două mame.
– Vă puteți imagina, ea are bani pentru zdrențe, dar nu pentru a hrăni un copil! Fiica ei își petrece tot timpul acasă la mine! Sunt obligată să o hrănesc? Se pare că nu are o casă proprie! – în acesă conversație am recunoscut vocea mamei Cristinei.
– O, săraca de tine, hrănești copilul altcuiva. Se vede – sunt atât de subțiri, încât probabil nu mănâncă nimic, iar fiica ei este atât de arogantă! – a răspuns prietena ei.
Am fost revoltată de aceste cuvinte. Am deschis ușa cu toată puterea, înspăimântând bârfitoarele. Nu aveam să stau tăcută când am auzit ce vorbesc despre fiica mea. Când femeile și-au dat seama că le-am auzit întreaga conversație, au fost imediat jenate – puteam să citesc asta pe fețele lor.
