Nu este secret că toată lumea are nevoie de dragoste în viață. Nu merge vorba neapărat despre ceva romantic, dragostea poate fi diferită: față de prieteni, frați, surori, chiar și față de personaje fictive din cărți și filme, de asemenea între părinți și copii.
Se pare că anume copiil au nevoie de dragostea și grija părinților, și nu mai puțin important – a prietenilor. Am înțeles asta după o istorie ce mi s-a întâmplat la școală.
Cu toate că eram încă copii, clasa noastră nu era foarte prietenoasă. Cu toate acestea, nimeni nu se certa. Însă era un băiat foarte singuratic. Numele lui era Nelu, învăța doar pe note de 10, arăta îngrijit, dar nimeni nu vroia să prietenească cu el din cauza că era prea deștept. I-au pus porecla tocilar. Cu toate că Nelu era un băiat liniștit, acesta știa cum să se apere. Niciodată nu le dădea de copiat colegilor ce îl tachinau și nu permitea nimănui să îl batjocorească.
Eu eram complet opusul lui – deschisă și sinceră, toți băieții alergau după mine, aveam mulți prieteni în clasă și în afara clasei. Nu era niciodată o problemă să-mi fac prieteni. Nu știu de ce, dar puteam să îndrăgostesc în mine pe toți oamenii ce mă înconjurau. Apropo, am crescut într-o familie plină de dragoste: părinții se iubeau foarte tare, iar pe mine și pe fratele meu ne-au educat minunat, nici măcar cu el nu m-am certat niciodată. Așa model de comportament aduceam în lumea mea.
Ceva s-a întâmplat cu mine, și vroiam neapărat să mă împrietenesc și cu Nelu, să-i devin primul și cel mai bun prieten. Prima mea încercare de a vorbi cu el, nu mi-a adus noroc.
-Salut, nu ești împotrivă dacă astăzi voi sta într-o bancă cu tine?
-Sunt împotrivă, – mi-a răspuns tăios Nelu.
-De ce? O să te deranjez?
-Da.
Am văzut tristețe în ochii lui. De fapt, el vroia ca cineva să-i fie alături. Eu nu m-am mișcat din loc, iar el nu a spus nici un cuvânt. Așa a decurs prima noastră conversație. În fiecare zi mă așezam în banca lui, câteodată chiar mă împărțeam și cu prânzul meu, tot îi povesteam istorii și întrebam ce mai face, observând tot mai des, că privirea lui nu mai este atât de înstrăinată.
Cu timpul am început să vorbim ca niște prieteni adevărați. El îmi aducea mere, mă ajuta cu învățătura, iar eu îi eram mereu alături.
Din cuvintele lui am aflat, că mama lui era impotrivă, ca el să-și facă prieteni. Alți copii, după cum spunea mama lui, îl vor distrage de la chestii cu adevărat importante, cum ar fi învățătura. I-am promis, că nu îl voi deranja.
Nelu nu a avut niciodată prieteni, nu știa cum să comunice cu semenii săi, era tăcut și închis în sine.
Răspundea tăios tuturor celor ce vroiau să-i acorde atenția. Însă, totul s-a schimbat, a fost nevoie doar de mai mult timp și dragoste.
Nu știu ce se întâmpla la el acasă, dar într-o zi am văzut cum Nelu s-a apropiat de colegii noștri de clasă și i-a întrebat dacă ei nu vor să joace volei împreună cu el. Toți erau foarte șocați, dar l-au primit cu mare plăcere în echipa lor.
Uite așa, i-am arătat lui Nelu, ce înseamnă prietenia. Nu vă dați seama cât de tare mă mândream de mine. Chiar și profesorii au observant că Nelu are acum interese noi. A devenit mult mai deschis și cu un mare entuziasm participa la diferite evenimente școlare. Băiatul de parcă s-a născut a doua oară!
Apropo, până în ziua de azi comunicăm cu Nelu, dar au trecut deja 10 ani de zile. El a devenit un suflet al companiei, chiar dacă era interesat în știință.
